***

 POVEȘTI DE IUBIRE:

ABELARD ȘI HELOISE

PIERRE ABELARD ȘI HELOISE 

Povestea adevărată a lui Heloise șiAbelard, în timpul domniei regelui Ludovic al VI-lea, este aceea a unei pasiuni carnale care se transformă într-o legătură neîntreruptă, impregnată de spiritualitate, în ciuda încercărilor prin care au trecut.

Pierre Abelard s-a născut în 1079 într-o familie nobiliară. Fiu al domnului Pallet, i-a fost destinată meseria armelor ca și fraților săi. Dar setea de cunoaștere și pasiunea pentru litere l-au făcut să se orienteze către educație. Merge la Paris unde predă filozofie. Intelectual dotat, dialectician formidabil, este un tânăr profesor admirat de elevii săi. Este renumit și respectat, în ciuda naturii sale incomode. La 36 de ani este un strălucit maestru de teologie la catedrala Notre-Dame din Paris. Canonicul Fulbert îi încredințează educația nepoatei sale, Heloise, în vârstă de 17 ani. Pierre este imediat copleșit de inteligența și frumusețea sa.

Heloise s-a născut în 1100. A fost crescută și educată la Abația Argenteuil, o mănăstire rezervată femeilor, apoi la Catedrala Notre-Dame de Paris, unde unchiul ei era canonic. O tânără călugăriță pertinentă, priceperea și frumusețea ei sunt tulburate de prezența acestui tânăr profesor, Pierre Abelard, un bărbat matur și atrăgător.

Povestea lor nu rămâne platonică pentru mult timp. pasiunea îi inspiră și îi atrage unul către celălalt. Maestrul și elevul se iubesc împotrivă oricărei previziuni. Pasiunea trupească îi consumă, departe de învățăturile primite de fiecare dintre ei. Heloise rămâne însărcinată. Abelard o răpește și se refugiază cu ea în Bretania, unde apare pe lume fiul lor, Astrolabe. Se întorc apoi la Argenteuil, abandonându-și fiul familiei lui Heloise. Se căsătoresc în secret. La insistențele lui Abelard și din dragoste pentru el, acceptă să se retragă la mănăstirea în care și-a petrecut copilăria. Scandalul relației lor ajunge să izbucneacă în momentul în care canonicul Fulbert, furios, denunță căsătoria lor secretă și vătămătoare carierei lui Abelard, care a trădat biserica, conform legilor vremii. Canonicul angajează apoi doi acoliți pentru a-l pedepsi pe filozof. Acesta va fi castrat. Această mutilare a pus capăt carierei sale de ecleziast și dascăl, însă răzbunarea a fost atât de crudă și scandaloasă, încât canonicul a fost eliberat de atribuții pentru câțiva ani.

Heloise își pune vălul la Abația din Argenteuil. În 1129 devine stareță a mănăstirii Paraclet, lângă schitul ctitorit de Abelard, pe care l-a administrat și îngrijit tot restul vieții, departe de iubirea pe care o va transforma într-o legătură spirituală la care nu va renunța niciodată.

Abelard se refugiază în Abația Saint-Denis, unde se călugărește și își continuă activitatea filozofică. De acum înainte, pasiunea lor aprinsă se va exprima în scrisorile de dragoste, schimburi de o magnifică lirică în latină. Ea recunoaște că a fost condamnată la viața mănăstirească de dragostea ei tragică pentru el, alături de care a cunoscut plinătatea ființei. Din corespondența dintre ei reiese admirația fiecăruia pentru celălalt.

Această dragoste peste cuvinte nu are vârstă, este universală. În tragedia lor, cei doi îndrăgostiți atrag sursa inepuizabilă a relației lor cu mult dincolo de carnal. Plină de spiritualitate, pasiunea lor se transformă într-un schimb intelectual și filozofic care se întinde în timp. Persecutați până la punctul de a fi nevoiți să îmbrățișeze viața monahală, nimic nu le schimbă legătura lor indestructibilă.

Abelard moare în 1142, Heloise revendicându-i rămășițele pământești și îngropându-l în Paraclet. Când ea dispare în 1164, legenda spune că dorința ei de a fi depusă după moarte în mormântul soțului ei a fost respectată și că Abelard, care murise de câțiva ani, și-a întins brațele pentru a o primi și apoi le-a închis, primind-o pe Heloise pentru totdeauna. În 1917, primăria din Paris a transportat rămășițele acestui cuplu legendar la cimitirul Pierre-Lachaise, locul lor final de odihnă.        

Ioan Gherghina - Povești de iubire, Vol. 1, Ed. PIM Iași, 2023