Cățelușul șchiop - Elena Farago
Eu am numai trei picioare,
și de-abia mă mișc: țop, țop,
râd când mă-ntâlnesc copiii,
și mă cheamă "cuciu șchiop".
Frații mei ceilalți se joacă
cu copiii toți, dar eu
nu pot alerga ca dânșii,
că sunt șchiop și cad mereu!
Și stau singur toată ziua
și plâng mult când mă gândesc
că tot șchiop voi fi de-acuma
și tot trist am să trăiesc.
Si când mă gândesc ce bine
m-aș juca si eu acum,
și-aș lătra si eu din poartă
la copiii de pe drum!...
Cât sunt de frumoși copiii
cei cuminți, și cât de mult
mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
sunt urâți, precum e-acel
care m-a șchiopat pe mine,
și nu-i pot iubi defel...
M-a lovit din răutate
cu o piatră în picior,
și-am zăcut, si-am plâns atâta,
de credeam că am să mor...
Acum vine si-mi dă zahăr
și ar vrea să-mi fie bun,
de-aș putea să-l mușc odată
de picior, să mă răzbun,
Dar îl las așa, să vadă
răul, că un biet cățel
are inima mai bună
decât a avut-o el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu