***

 Iluzia c-am să ajung la tine 

 ~ Adrian Păunescu ~

Până acolo dac-ar fi un tren

Şi gările s-ar aşeza-mpotrivă,

Eu negreşit m-aş înhama la el

Şi-aş accepta să-i fiu locomotivă.

Dacă pe-acolo s-ar afla un port,

Într-o blocadă până sus la stele,

Aş plânge pân' la tine drumul meu

Şi-aş naviga pe lacrimile mele.

Şi, dacă te-ai afla-ntr-un cimitir,

În care nici o inimă n-ar bate,

L-aş lua şi l-aş purta la Dumnezeu

Ca să-l transforme în maternitate.

Eu propriu-zis nu ştiu pe ce pământ 

Te afli azi, în plină sărbătoare,

Şi nici nu am pe cine să întreb

În patria adreselor neclare.

M-aş da unor mărunte vietăţi,

Să mă îngroape, undeva, în munte,

Ca să-ţi răsar la primăvară trist

În forma unui lujer, lângă frunte.

 Atât de aberant şi de brutal

Se-ntâmplă toate în această dramă

Încât eu cred că nu ştiu cine eşti,

De unde eşti şi nici cum te mai cheamă.

Şi, totuşi, orişiunde aş pleca,

Mă-mbăt de-acest ciudat coşmar de bine

Şi mă narcotizează, stând pe loc,

Iluzia c-am sa ajung la tine.