***

 1942-1945. Revelion/început de An Nou pe front!

Alesandru DUTU 

♦ 31 decembrie 1941/1 ianuarie 1942. În Crimeea!

• ,,După-amiază – consemnează jurnalul de operații al Batalionului 3 vânători de munte – pe când ne pregăteam să sărbătorim Anul Nou, după o pregătire masivă de artilerie, ruşii atacă. Orele 3. Nicio şoaptă, niciun zgomot, toţi la posturi, ochii la inamic. Ruşii veneau în coloană de marş, crezând că în urma formidabilei pregătiri n-a mai rămas picior de voluntar pe creastă. Când ruşii ajung la 50 de metri, o comandă scurtă, un răpăit de arme automate, un răget de fiară rănită şi în faţa lui «3 Munte» n-a mai rămas decât un morman de cadavre. Prea puţini care au scăpat au rupt-o la fugă să povestească şi celorlalţi ce au păţit. Până către ziuă s-au auzit urletele celor răniţi, dispărând treptat pe măsură ce zăpada îi acoperea”. 

• ,,Agale, ivaș, ivaș – rememora și Vasile Scârneci, comandantul Batalionului, momentul trecerii dintre ani –, mă întorc cu Chiper la postul meu de comandă, unde sarmalele clocotesc iabraș pe sobița noastră. Luăm gustările – aperitivul – cu rom. Nemții sunt invitații noștri... Avem o masă copioasă: brânză, sarmale de porc, friptură de găină, vin și chiar șampanie, prăjituri etc. Ne așternem pe chef... Este ora 24.00. Peste o clipă este Anul Nou. Sfântul Vasile, ziua numelui meu. Începe anul 1942. Ce ne va aduce oare acest an? Cei din cazemată, în monom, mă fitirisesc, mă felicită pentru ziua numelui... Grupul mă felicită la telefon și, prin fir, ciocnim un pahar de șampanie. Cei de la grupul meu de comandă formează o echipă cu ursul, buhaiul și cu plugușorul. Ce resurse, câtă imaginație, cât sunt legați de tradiție țăranii noştri!”. 

• La miezul nopţii, a urat, prin telefon, comandanţilor de companii ,,un an plin de noroc” şi li s-a adresat astfel: ,,N-avem fericirea ca ceilalţi din ţară să ne spunem La Mulţi Ani în faţa unui pahar de vin şi ca ostaş cu inamicul la 50 de metri în faţă vă urez să-l zdrobiţi şi să facem ca faima vânătorilor de munte să fie dusă pe undele radioului până la cei din România, care şi-au pus atâta încredere în noi”. 

• Deși comandantul Grupului 1 vânători de munte a ordonat să nu se tragă nici un foc, spre a nu se alarma şi descoperi poziţiile de luptă, ostaşii ,,nu pot rezista să nu-şi serbeze vechile obiceiuri. La ora 0 toată poziţia trage”. 

• În aceeași zonă, dar mai în spatele frontului, generalul Gheorghe Manoliu, comandantul Brigăzi 4 munte a petrecut ,,Revelionul” într-o ,,cocioabă sfârtecată de bombardanente”, alături de colonelul de cavalerie Haralambie Fortunescu, cu ,,o cutie de conserve, stropită cu șampanie”.

♦ 31 decembrie 1942/1 ianuarie 1943. În Caucaz şi la... Bucureşti!

• Sub presiunea trupelor sovietice, Divizia 2 munte rupe lupta şi începe retragerea spre Nalcik (în cadrul replierii Corpului 3 blindat german).

• Locotenentul Ion Cojocaru întâmpină Anul Nou ,,în marș”, în timp ce un tun de mare calibru sovietic trăgea ,,probabil fără țintă, exact la miezul nopții, ca semn al sărbătoririi unui nou început de an, 1943!”. În aceeași zonă, în prima zi a anului (începând cu orele 9.30), s-au făcut slujbe religioase.

 ♦ 31 decembrie 1943/1 ianuarie 1944. La nord de Marea Azov!

• Raportul contrainformativ întocmit de generalul Radu Niculescu-Cociu, comandantul Diviziei 4 /24 infanterie, la final de an consemnează: ,,Ofițerii care se înapoiază din concediu au un dispreț suveran față de dezmățul ce văd că se petrece în țară. Acest dezmăț tinde să atingă moralul celor de aici, care văd în acest dezmăț refuzul celor din interior de a se integra în comandamentul vremurilor prin care trăim. Azi, când țara trebuie să lupte pentru cauzele drepte ce au împins-o pe acest drum, nu este moral ca populația aceleași țări să fie divizată prin tembelismul și dorința de trai fără limită a acelor din interior. Nu este moral ca o parte să se sacrifice pe front din sentimentul datoriei, iar altă parte să profite de bucuriile unei vieți ușoare în interior”. 

În afară de aceasta, ofițerii Diviziei 4/24 manifestau o profundă ,,nemulțumire și dezamăgire sufletească”, fiind neschimbați de pe front de peste un an. Ei nu acceptau nici faptul că deși trecuseră doi ani de la declanșarea războiului, în țară mai erau ofițeri ,,ce nu cunosc războiul”, primind chiar, sub diferite motive, diurne și indemnizații, ca și cei de pe front. Alții, trimiși pe front, se îmbolnăveau subit și în baza avizelor medicale erau clasați în interior. 

De aceea, generalul Radu Niculescu-Cociu întreba: ,,Este just ca ofițerii din interior să aibă același tratament ca cei de pe front? Este comparabilă munca și sacrificiul celor din interior ca a celor de pe front?” Apoi, răspundea: ,,Credem că nu este moral ca ofițerii aceleași armate să fie împărțiți în două categorii. Este imperios ca acești ofițeri, dacă nu pot suporta campania să fie scoși din armată pentru caz de boală pentru a face loc celor ce luptă”.

♦ 31 decembrie 1944/1 ianuarie 1945. La ,,porţile” Budapestei şi în zona râului Ipel!

• Generalul Nicolae Șova se adresează militarilor din subordine: ,,În pragul Anului Nou gândul și sufletul meu sunt la voi. De mai bine de patru luni sunteți în lupte grele, neîntrerupte, pentru blocarea dușmanului… V-ați îndeplinit pe de-a întregul datoria cu sacrificial vieții voastre. Din Banat, peste Tisa și până în poarta Budapestei ați luptat cu hotărâre și ați învins pe inamic. Acum, ultimele lui rămășițe se găsesc între zidurile Budapestei, fără posibilitate de scăpare. Vom zdrobi și aceste ziduri pentru a nimici și ultima rezistență maghiară. Țara întreagă vă este recunoscătoare pentru sacrificial vostru, iar eu vă adresez cuvântul meu cald de mulțumire pentru ascultarea pe care mi-ați dat-o. Pentru anul care începe vă urez la toți sănătate și izbândă pentru binele țării noastre și al vostru al tuturor… Încă un pas înainte, cu hotărâre și vitejie, și victoria va fi a voastră”.

• Unitățile Diviziei 2 munte duc lupte grele în interiorul orașului Ipolytarnok. 

• Într-o zonă apropiată, generalul Leonard Mociulschi îşi petrece noaptea dintre ani ,,în vuietul luptei, al exploziilor de proiectile de artilerie, de aruncătoare de mine și de grenade, în timpul unei ierni aspre și al primejdiilor de tot felul”. 

,,De obicei – rememora comandantul Diviziei 3 munte –, în această zi de sărbătoare ridici un pahar de vin în cinstea celor dragi, feliciți prietenii, cunoscuții. Aici însă, aproape nimic din toate acestea... Am reușit numai să-mi felicit comandanții și subordonații mei, să răspund la urarea ce mi-a adresat-o generalul Boițeanu, comandantul Corpului 4 armată, după care toate semnele de sărbătoare ale zilei s-au stins... Prima zi din anul 1945 a fost o zi de luptă”.

• Profitând de faptul că inamicul aruncase în aer podurile de peste Ipel, vânătorii de munte conduși de Ioan Ursachi au avut câteva clipe de răgaz: ,,Pe mese improvizate au apărut sticle cu vin, coniac și cu rom, dulciuri, țigări etc., pe care le păstram din darurile primite cu câteva zile înainte din țară. Cei dragi, de acasă, țara, avusese grijă și de noi. O parte din aceste daruri fuseseră trimise pe front cu autocamioanele... Către miezul nopții, am ciocnit câte un pahar în sănătatea celor de acasă și a noastră și... pentru victorie... La improvizata noastră petrecere de Anul Nou au luat parte ca invitați și câțiva militari sovietici din Divizia 3 desant-aero, vecina noastră. Ne-am urat unii altora ani buni și fericiți, victorie și zile bune după război”.

• Căpitanul Ion Dăscălescu, ofițer în statul major al Corpului 7 armată, se afla la periferiile Budapestei, față în față cu inamicul: ,,Simțeam în sufletele noastre mândria de a fi reușit să ajungem prin lupte până aici, pătrunzând 25 km în adâncimea dispozitivului inamic în 25 de zile. Era un sentiment care ne dădea noi forțe, noi energii, care ne făcea să avem în continuare un moral ridicat. Alături de aceste sentimente de mândrie patriotică își făcea loc bucuria sosirii nopții Anului Nou. În acea noapte ne-am urât cu toți, de la soldat la general, după un vechi obicei strămoșesc «La Mulți Ani»!“. La postul de comandă al corpului de armată din Isaszeg (15 km est Budapesta), într-o cameră simplă, revelionul nostru a fost modest, dar plin de o atmosferă intimă, caldă, reconfortantă. El n-a ținut mult, ci atât cât a fost suficient să transmitem ceea ce simțeam mai frumos în acele momente, unul față de altul și toți față de vitejii noștri soldați și ofițeri din linia întâi”. 

• În aceeași zonă, artileriștii divizionului 1 din Regimentul 9 artilerie (Divizia 2 infanterie) și-au făcut urările de Anul Nou în dispozitiv de luptă, printre tunuri, la marginea localității Cinkota, fiind felicitați și de o delegație a populației civile. 

• În sud-estul Slovaciei, un gând bun pentru ostaşi are şi generalul Gheorghe Avramescu (prin ordinul de zi nr. 518): ,,În pragul Anului Nou gândul meu se îndreaptă către voi, care înfruntați și învingeți greutățile acestor vremuri. Țara noastră, a cărei soartă este astăzi în mâinile voastre, așteaptă de la voi să-i cuceriți prin luptă un loc de cinste în rândul popoarelor libere. Vă urez, vouă, și familiilor voastre, sănătate și noroc! Să dea Dumnezeu ca Noul An să fie anul victoriei românești”. 

• Comandantul Regimentului 11 infanterie, locotenent-colonelul Ciprian Ursuleac, felicită pe generalul Petre Antonescu, comandantul Diviziei 21 infanterie: ,,Pescărușii covurluieni, transformați azi în șoimi de munte, cocoțați pe crestele munților țării prietene Cehoslovacia pentru a cărei dezrobire luptă astăzi, alături de viteaza armată sovietică, vă asigură prin mine, comandantul lor vremelnic, că nu precupețesc nicio jertfă și sunt hotărâți a continua lupta grea fără șovăire până la victoria finală pentru binele țării și al neamului”.