***

 Thomas Hardy, scriitor și poet naturalist britanic, cunoscut pentru romanele sale „Tess” și „Departe de lumea dezlănțuită” a decedat pe 11 ianuarie 1928. Evenimentele din majoritatea operelor sale se desfășoară în comitatul semi-imaginar Wessex și sunt marcate de descrieri poetice și fatalism.

Prin opera sa, caracterizată prin studiul amănunțit al caracterelor și ambianțelor, simpatie umană pentru eroi, prin viziunea fatalistă și pesimistă, se opune convenționalității epocii victoriene.

Thomas Hardy s-a născut la Higher Bockhampton, un sătuc din parohia localității Stinsford, la est de Dorchester în comitatul Dorset. Tatăl său a fost un zidar și constructor local. Mama lui Hardy a fost o femeie educată și ambițioasă, contribuind la educația fiului ei până la împlinirea vârstei de 16 ani, când a devenit ucenicul lui John Hicks, un arhitect local. Hardy a studiat arhitectura la Dorchester până în 1862, când s-a mutat la Londra. Cinci ani mai târziu s-a întors la Dorset pentru a lucra ca asistentul lui Hicks. A fost premiat de Institutul Regal al Arhitecților Britanici și de Asociația Arhitecturală.

În 1870, Hardy a cunoscut-o pe Emma Lavinia Gifford, care i-a devenit soție în 1874. Deși până la urmă s-au despărțit, decesul ei în 1912 a avut un efect traumatic asupra lui. A călătorit la Cornwall pentru a revedea locuri legate de ea și de tinerețea lor, și a scris o serie de poezii între 1912-13, prin care și-a exprimat durerea. Deși în 1914 s-a căsătorit cu secretara sa Florence Dugdale, care era cu 40 de ani mai tânără și pe care a cunoscut-o în 1905, Hardy a rămas preocupat de decesul subit al Emmei, încercând să-și învingă remușcarea compunând poezii.

Scriitorul Robert Graves, în autobiografia sa "Goodbye to All That", își amintește de întâlnirea cu Hardy la Dorset la începutul anilor 1920. Hardy a fost o gazdă primitoare pentru Graves și proaspăta lui soție, și l-a încurajat pe tânărul autor în domeniul scrisului.

Viața religioasă a lui Hardy pare să fi fost un amestec de agnosticism și spiritism. Totuși el a scris deseori despre forțele spirituale care controlează universul mai mult prin indiferență sau capriciu decât prin reguli stricte. De asemenea, Hardy a dovedit în lucrările sale o anume fascinație referitor la fantome și spirite. În ciuda acestor sentimente, Hardy a avut totuși o legătură emoțională puternică față de ritualurile Bisericii Creștine, mai ales cele din comunitățile rurale, care au avut o influență formativă în timpul copilăriei sale. Unii critici literari au atribuit perspectiva cenușie din mai multe romane ale sale ca fiind reflectivă a părerii sale că nu există Dumnezeu.

Hardy a făcut o infecție la plămâni în decembrie 1927 și a murit în ianuarie 1928, după ce a dictat ultimul său poem soției, pe patul morții. Înmormântarea sa, pe 16 ianuarie la catedrala Westminster Abbey, a fost un eveniment controversat: familia și prietenii au dorit ca locul de veci să fie la satul natal Stinsford, dar executorul său, Sir Sydney Carlyle Cockerell, a insistat să fie la "Poets' Corner" (Colțul Poeților, o secțiune de la Westminster Abbey unde se află urnele a numeroși poeți și scriitori britanici). S-a ajuns la un compromis prin care inima sa a fost îngropată la Stinsford cu Emma, iar cenușa a fost depusă la Colțul Poeților din Catedrala Westminster.

Opera lui Hardy a fost admirată de mulți autori, printre care D.H. Lawrence și Virginia Woolf. În 1910 i s-a acordat Ordinul Britanic de Merit.

La scurt timp după deces, corespondența și notele sale au fost arse de executorul său. Doisprezece dosare au rămas, unul din ele conținând note și extrase de articole de ziar din anii 1820, folosite de Hardy în ultimele sale lucrări.