***

 Ultima Mare Ducesă: Vera Constantinovna, lungul exil şi aura Rusiei imperiale 

 A decedat pe 11 ianuarie 2001...

Prințesa Vera Constantinovna s-a născut la Pavlovsk, pe 24 aprilie 1906, fiind cea mai mică dintre cei nouă copii ai Marelui Duce Constantin Constantinovici, poet respectat şi văr al țarului Nicolae al II-lea, și ai soției sale, Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna. Nașii ei au fost fratele mai mare, Constantin Constantinovici, și împărăteasa Alexandra Feodorovna.

Mica ducesă avea opt ani atunci când arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat și a izbucnit Primul Război Mondial, în vara anului 1914. Vera se afla cu părinții și fratele ei, George, în Germania, în vizită la rudele materne din Altenburg, şi, datorită intervenției împărătesei germane Augusta Viktoria din Schleswig-Holstein li s-a permis să se întoarcă în Rusia. Fraţii mai mari ai Verei au fost înrolaţi imediat în armată şi fratele ei preferat, Oleg, a fost ucis pe câmpul de luptă. În anul următor, tatăl ei a murit în urma unui atac de cord chiar în prezența micii ducese.

După moartea Marelui Duce Constantin, în 1916, Vera s-a mutat împreună cu mama și fratele ei, George, la Palatul de Marmură din Petrograd, lăsându-l pe Pavlovsk pe fratele său mai mare, prințul Ivan Constantinovici. În timpul guvernării de după Revoluția din octombrie, prințesa Vera, mama ei și fratele George au fost şi ei duşi la Pavlovsk, unde au trăit în sărăcie, mama fiind forțată să vândă bijuteriile familiei pentru a le asigura traiul. Au rămas în palat până în vara anului 1918, când au fost obligaţi să-l părăsească și să îşi ia un apartament în oraș.

În timpul revoluției ruse, patru dintre frații Verei au fost arestaţi de bolșevici. Numai prințul Gabriel a fost eliberat în cele din urmă, ceilalţi trei – Ivan, Constantin și Igor – fiind uciși la Alapaevsk, împreună cu alţi membri ai familiei imperiale, în iulie 1918.

Inițial, mama ei, Marea Ducesă Elisabeta Mavrikievna, nu a vrut să părăsească Rusia, amintindu-și cuvintele răposatului ei soț: “dacă Rusia are nevoie, e de datoria Romanovilor să o ajute”. Cu toate acestea, pentru că situația lor devenea din ce în ce mai periculoasă, a acceptat oferta făcută de prietena sa, regina Victoria, prin intermediul ambasadorului Suediei, de a se stabili în Suedia.

În octombrie 1918, prințesa Vera, în vârstă de doisprezece ani, alături de mama sa, fratele ei, George, și câţiva dintre copiii fraţilor mai mari ucişi de bolşevici s-au îmbarcat pe nava suedeză Ångermanland, şi au ajuns la Stockholm, la invitația reginei Victoria.

Vera a locuit împreună cu mama și fratele ei, George, în următorii doi ani în Suedia, mai întâi la Stockholm și apoi la Saltsjöbaden. În 1920 s-au mutat la Bruxelles, iar în 1922, unchiul Verei, ducele Ernest al II-lea din Saxe-Altenburg i-a invitat să se mute în Germania. S-au instalat în castelul familiei mamei de lângă Leipzig, în micul oraș Altenburg, unde mama, Ecaterina, avea să moară de cancer pe 24 martie 1927. Rămasă fără mijloace suficiente de subzistență, Vera Constantinovna s-a mutat în Bavaria, apoi la Londra, cu fratele ei.

Când, doi ani mai târziu, George s-a mutat în Statele Unite, prinţesa Vera s-a întors la Altenburg unde a trăit pentru următorii ani.

Prințul George a murit în New York în 1938, iar Vera a trăit în Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrând ca traducătoare într-o tabără pentru prizonierii de război. Pentru că încercase să-i ajute pe deținuți, oficialii germani au concediat-o.

La începutul anului 1945, trupele americane au ajuns la Altenburg. După ce a auzit că, potrivit Conferinței de la Potsdam, Altenburg urma să facă parte din zona de ocupație sovietică, prințesa Vera a fugit pe jos, cu vărul ei, prințul Ernst-Friedrich Saxe-Altenburg, parcurgând 240 de kilometri în 12 zile. Prințesa Vera s-a stabilit la Hamburg şi, până în 1949, a lucrat ca traducătoare la filiala britanică a Crucii Roșii. În tot acest timp a refuzat să-și asume protecția oferită de diverse țări europene sau vreo altă cetăţenie, considerându-se rusoaică. “Nu am părăsit Rusia”, a declarat ea la un moment dat, “ci Rusia m-a părăsit pe mine”.

În 1951 Vera s-a mutat în Statele Unite, unde a lucrat pentru Fundația Tolstoi, care oferea ajutor rușilor aflați în dificultate. În următoarele decenii a locuit la New York și a fost foarte activă în organizații de caritate, fiind inclusiv voluntar la Fondul de Asistență al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei.

S-a retras din viaţa publică în aprilie 1971, dar prințesa Vera a păstrat vie aura istoriei trăite, fiind ultimul membru supraviețuitor al familiei sale care îşi putea aminti splendoarea Rusiei imperiale.

Prințesa a murit în casa de îngrijire a bătrânilor din Valley Cottage, New York, pe care o susţinea financiar Fundația Tolstoi, pe 11 ianuarie 2001, la vârsta de 95 de ani, şi a fost înmormântată lângă fratele ei, prințul George, la cimitirul Mănăstirii Ortodoxe Ruse din New York. Vera Constantinovna nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii.