***

 

„Nu-i prea mic să-l pui să țesele caii?”, îl întreabă, cunoscutul cântăreț Achim Nica, pe tata.

„Cât timp ajunge, și de pe scăunel, nu-i mic”, răspunde tata.

„Și de ce-l chinuiești în loc să-l lași să învețe școală?”, vine întrebarea.

„La școală-i primul și asta arată că le poate face pe amândouă bine”, vine răspunsul tatii.

Pentru părinții de astăzi și, pentru mulți tineri, acest mod de educare ar putea fi „exploatare”.

Pentru tata a fost un mod de a-mi demonstra diferența între rămâne „țăran” și a fi „domn”.

Pentru tata a fost o modalitate de a mă responsabiliza, a-mi dovedi că pot ceea ce alții nu pot și de a fi mândru de lucrul făcut de mine și făcut bine.

Pentru tata era o formă de a operaționaliza conceptul lui „decât să te doară mânurile mai bine să te doară capul”.

Astăzi nu mai sunt cai de îngrijit, dar forme de educare a copiilor, prin practică, avem.

Orice formă, cât de mică, de educare prin practică, educă caracterul.

Orice rezultat, cât de mic, dezvoltă autonomia tânărului.

Orice laudă, cât de mică, dezvoltă mândria de a fi făcut ceva util.

Copii au nevoie de „pauze” în procesul de învățare.

Copiii au nevoie de „odihnă activă”, adică de îndeletnicirea cu câte ceva care-i va ajuta în viață.

Copii au nevoie de joacă dar și de practicarea „muncii ca o joacă” pentru ca atunci când sunt mari să le fie dragă munca.

Copii se responsabilizează doar dacă părinții le oferă cadrul necesar.

PS: Îmi amintesc discursul amiralului american care spunea „Dacă vrei să schimbi lumea, începe prin a-ți face patul!”, pe care-l găsiți pe youtube și este o bună lecție pentru părinți și tineri.

#repsonsabilitate #autonomie #creștere