***

 Munții Ciucaș, parte a Carpaților de Curbură din Carpații Orientali, au o suprafață relativ restrânsă, dar deosebit de bogată în frumuseți naturale . 

Culmile lor împădurite se ridică mai întâi domol, apoi se umplu brusc de stâncării sculptate în fel și chip de forțele naturii . 

Cele mai multe din aceste forme le întâlnim în preajma Vârfului Ciucaș (1954 m), unde Tigăile Mari, Tigăile Mici, Babele la Sfat, Turnu lui Goliat, Mâna Dracului și alte stânci izolate ne vor cuceri instant . 

Ceva mai departe, spre SE , creasta ascuțită a Gropșoarelor și Zăganului cu Colții Zăganului fac deliciul drumețului ce trece prin Poarta de Aramă. Munţii Ciucaş sunt alcătuiţi din două culmi principale, culmea Ciucaş-Bratocea pe aliniamentul SV-NE şi culmea Gropşoarele-Zăganu pe directia NV-SE , unite prin înşeuarea muntelui Chiruşcan. 

Cel mai inalt pisc este Vârful Ciucaş, având 1.954 m . 

Alte vârfuri sunt Zăganu (1883 m) şi Tigăile Mari (1845 m). 

Vegetație În cadrul Masivului Ciucaş există o rezervaţie naturală cu relief ruiniform şi cu o vegetaţie bogată de pajişti , tufărişuri (afin, ienupăr , smirdar , jneapăn) şi plante de stâncărie (rogoz verde, floare de colţ). 

Fauna În Masivul Ciucaş trăiesc numeroase animale sălbatice : urs , mistreţ , cerbn, rîs, vulpe ,  jder , veveriţă , pisică sălbatică , capră neagră , etc . 

Păsările sunt reprezentate prin vultur , acvilă de munte , uliu , privighetoare , cinteză , iar reptilele prin vipera comună şi şopârla de munte . 

Ciucașul e un munte al uriașilor încremeniți, un muzeu al figurilor de stâncă, o împărăție cucerită definitiv de vântul neobosit . 

Trebuie amintită și Culmea Bratocea , întinsă pe mai bine de 5 km , o înșeuare stâncoasă presărată și ea din când în când cu forme pitorești de tipul colților stâncoși (Sfinxul Bratocei și Colții Bratocei).

Primăvara , pajiștile alpine și tufele bogate de smirdar , dau un colorit deosebit acestui masiv . 

Pe culmea Ciucaş – Bratocea se pot întâlni forme geomorfe precum Babele la Sfat , Sfinxul Bratocei , Mâna dracului şi Turnul lui Goliat ce s-au format prin eroziunea vântului şi coruziune . 

Cetatea Tigăilor este cea mai impresionantă dintre plăsmuirile de piatră ale masivului: o piramidă imensă, ce domină peisajul la capătul din spre nord-vest al podişului Chiruşca , la bază stâncile apar ca nişte coloane unite la bază , brăzdate de şanţuri de eroziune, cu conuri de grohotiş . 

După zona Valea Berii , pe zona Văii Teleajenului până în localitatea Cheia valea se îngustează între culmile Balabanu şi Babeş , formând chei în conglomerate cu cascade şi reprezişuri, zona este cunoscută sub denimrea de Cheile Cheiţei .

***

 ...Iubește Pământul și Cerul și Munții și Marea , iubește cuvântul ce-ascunde uitarea ,

iubește și-arată cât poți să iubești ...apoi imparte iubire de vrei să primești ...Bună Dimineața din nou...Dincolo de nori...e seninul sufletului meu .

E seninul care-mi aduce liniște .

Să ne incepem ziua cu o profundă lecție de viață , dragi prieteni - Timpul pe care îl dedici celor dragi le influențează pentru totdeauna viața !

Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre...petale care duc cu ele parfumul unor amintiri... Amintirile noastre...Nu toate amintirile ne zâmbesc, unele lăcrimează, dar le păstrăm într-un album al sufletului şi le respectăm locul în viaţa noastră...Fii un dar pentru oamenii în a căror viață intri !

Nu exişti pentru a impresiona sau pentru a mulțumi pe toată lumea . 

Exişti pentru a-ți trăi viaţa în aşa fel încât să fii fericit ! 

A dărui zâmbete , iubire , armonie şi voie bună , pentru că universul te va răsplăti cu aceeaşi măsură !

... Poate nu toate sunt așa cum ți-ai dorit...Poate că astazi nu este o zi tocmai perfectă...Dar nu uita că va veni o zi, când îți va fi dor de astazi... 

Bucură-te de o nouă dimineață ...Cea mai frumoasă bucurie în viață este să vezi soarele răsărind din nou , acolo unde se pierduse orice sperantă !

Rugăciunea nu este doar atunci când îngenunchem sau ne unim mâinile și ne concentrăm și așteptăm lucruri de la Dumnezeu .

A gândi pozitiv și a dori bine celorlalți este o rugăciune .

Când îmbrățișezi un prieten este o rugăciune. Când gătești ceva pentru a hrăni familia și prietenii, aceasta este o rugăciune .

Când le spunem celor dragi și vecinilor noștri „ conduceți cu grijă ” sau „ ai grijă de tine ”, aceasta este o rugăciune .

Când ajuți pe cineva care are nevoie , dându-ți timpul și energia, te rogi . 

Când ierți pe cineva din inima ta , aceasta este rugăciunea .

Rugăciunea este o vibrație .

Un sentiment .

Un gând .

Rugăciunea este vocea iubirii, a prieteniei , a relațiilor autentice.

Rugăciunea este o expresie tacerii tale.

Continuă să te rogi mereu .

Binecuvântări Divine .🙏🙏🙏

Munți Ciucaș -  Babele la Sfat 1860 m .

***

 Dacă ai putea înțelege și vedea acum ce multe lucruri frumoase ai în viața ta , ai îngenuncheat  în fața cerului și ai fi plin de recunoștință . Oamenii nu apreciaza de multe ori ceea ce au numai după ce pierd . 

Învață să trăiești acum bucuros pentru ceea ce ai acum în viata ta ca să nu trebuiască să  plângi după ceea ce ai avut și ti-a fost luat .

Viața nu face zgomot . 

Trece așa de ușor , încât dacă nu ești atent , îți scapă printre degete .

Ce frumos e să ai inima plină...Sã fii sãrac , dar plin de bogăţie ,

Să fii umil, dar lumea sã te ştie ,

Sã plãngi în somn , dar ziua să zãmbeşti ,

Sã n-ai nimic , dar tu sã dãruieşti .

Să te urască toţi , dar tu să ii iubeşti ,

Atunci şi doar atunci poţi spune cã trăieşti .

Soare în inimi , liniște , frumos , zâmbete și speranță !

Plină de drag de viață de dorințe , iubire ,și oameni dragi .

Asta-i fericirea...Un suflet prea plin de iubire! 

După-Amiază cu Bine  și Frumoas în suflet și în viață !

Hoinari prin Ciucaș .

E una din acele zile în care ideile se pierd și cuvintele se ascund . 

E una din acele zile în care m-aș ascunde și m-aș pierde. 

E ușor să mă ascund , e foarte greu să mă pierd . 

Busola mea îmi arată mereu același punct cardinal . 

Un punct cardinal notat cu V . 

Oricât aș încerca să deviez de la rută , oricât m-aș chinui să mă ascund, sunt mereu cu un pas mai aproape de V . 

Nordul , sudul , estul…nu mă interesează . 

Nici măcar vestul . 

Pe busola mea V vine de la veșnicie . 

Azi , aș păcăli pașii mei și i-aș îndrepta în oricare altă direcție , doar, doar să simt că sunt om , să simt că sunt limitat , să simt că nu pot și să gândesc că tot ce contează e doar aici , acum . 

M-aș pierde de veșnicie așa cum o fac cuvintele de mine . 

M-aș ascunde de etern ca gândul bun de sufletul meu . 

Aș îndrepta pasul meu spre nord , aș alerga spre est , m-aș arunca spre vest și aș conduce ani spre sud dar…degeaba . 

Oriunde mi-aș îndrepta pasul , oriunde aș încerca să fug , veșnicia îmi numără pașii . Oriunde aș apuca-o , sunt cu-n pas mai aproape de etern . 

Azi aș vrea să simt că-s om și să uit că n-am să mor niciodată .

Într-un timp în care gândurile derapează constant, găsesc refugiu adesea în liniștea pădurilor și a munților . 

De jure sunt stabil dar de facto cine mai știe . Mă fac una cu fagul care-mi crește spătar și simt cum seva lui se leagă cu seva mea . 

Poiana plină de flori cu a ei veșnicie , și eu  un om cu un suflet mereu dornic de seva proaspătă a naturii . 

Într-o zi legătura asta nu se va mai rupe . 

Într-o zi voi fi una c u pădurea , voi fi una cu Munţii..

***

 LECȚIA DE ISTORIE - 7 august: Moartea lui Badea Cârțan.

La data de 7 august 1911 a murit Gheorghe Cârțan, țăran român originar din Cârțișoara Sibiului, cunoscut sub numele de Badea Cârțan, ce rămas în istorie ca un mare luptător pentru cauza românilor de pretutindeni. Într-o vreme în care românii din Transilvania, ce aparținea de Imperiul Austro-Ungar, nu se bucurau de mai multe drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă metodă de a arăta că este român: a ales să distribuie cărți românești în Transilvania și în special cărți de istorie ce arătau originea latină a poporului român. El a trecut timp de 30 de ani, de mai multe ori munții, aducând în traistă mii de cărți românești, pe care le-a distribuit ţăranilor, învăţătorilor şi preoţilor români din Transilvania. Badea Cârțan a ajuns de mai multe ori la București, unde a cunoscut mai mulți oameni de cultură, de la care a învățat istoria românilor, printre care și pe profesorul Vasile Alexandrescu Urechia, preşedintele Ligii Culturale a Românilor, cel care l-a și ajutat în mai multe rânduri cu importante donații de cărți românești. La Bucureşti, Badea Cârţan a vizitat muzeele din capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română și i-a cunoscut pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Spiru Haret, Take Ionescu și alții. Dorind să vadă cu proprii săi ochi monumentele ce reprezentau mărturii ale istoriei poporului român, Badea Cârțan s-a hotărât să plece pe jos la Roma. Astfel, în ianuarie 1896 s-a hotărât să plece în Italia, unde dorea să vadă Columna lui Traian, care pentru el simboliza mărturia cea mai grăitoare a originii latine a românilor. Însă înainte de a pleca, i-a spus profesorului Vasile A. Urechia ce călătorie intenţionează să facă, primind de la acesta susţinerea morală, câteva scrisori de recomandare şi bani pentru drum. La 3 ianuarie 1896 Cârţan a pornit spre „mama Roma”, cum îi plăcea lui să spună, iar pe lângă puţine haine de schimb şi ceva merinde, a luat în traistă un pumn de pământ din grădina casei sale şi boabe de grâu pe care să le aducă ofrande înaintaşilor, la Columna lui Traian. După patruzeci şi trei de zile și după ce a rupt patru perechi de opinci, a ajuns la Roma, iar în faţa Columnei lui Traian, badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca un gest simbolic adus înaintașilor săi. Apoi, ostenit de lungul drum, s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi dimineață. Când s-a trezit, era înconjurat de o mulţime de curioşi, iar unul dintre ei văzând costumul popular românesc pe care-l purta, a exclamat uimit: „un dac a coborât de pe Columnă”. În câteva zile, Badea Cârţan a devenit celebru în Italia, mai multe ziare scriind despre el și despre România. În cele patru săptămâni cât a stat la Roma, a fost invitat în repetate rânduri de mai multe personalităţi italiene, de la profesori universitari, la oameni de artă, deputaţi şi senatori, toți considerându-l „un sol al poporului român”. A fost primit în audienţă de primarul Romei, la Vatican de cardinalul Rampolla, de numeroşi membri ai guvernului italian şi chiar de regele Umberto I, de la care a primit cadouri în cărţi şi fotografii cu Columna lui Traian. Peste tot, Badea Cârţan a impresionat în mod admirabil, stârnind simpatie, interes şi admiraţie faţă de el şi români în general. La data de 3 martie a pornit spre ţară, iar la 10 iunie 1896 pe când se afla acasă, în Transilvania, a fost arestat de jandarmii unguri, care i-au confiscat şi fotografiile cu Columna lui Traian, precum şi cărţile pe care le deţinea. A fost bătut şi trimis la Făgăraş, iar la judecătorie, una dintre întrebările care i-au fost adresate a fost „ce treabă ai tu cu Roma şi cu România? A fost eliberat după două zile de carceră, dar lucrurile confiscate nu i-au mai fost înapoiate vreodată. În august 1896 badea Cârţan a plecat din nou la drum, de data aceasta spre Paris, iar în drumul spre capitala Franţei s-a oprit la Viena, pentru a depune o plângere împăratului Imperiului Austro-Ungar, arătându-i acestuia suferinţele suportate de români din partea autorităţilor ungare. De la Viena şi-a urmat drumul prin Bologna, Florenţa şi Genova, apoi prin Marsilia, şi Lyon, spre Paris unde studenţii români aflaţi aici la studii, l-au condus să viziteze marile muzee ale capitalei franceze. La data de 7 august 1911, Badea Cârțan s-a stins din viață la Sinaia pe când se întorcea în Transilvania dintr-una din multele sale călătorii în România și astfel, el nu a mai apucat să vadă ziua întregirii tuturor românilor în istorica zi de 1 Decembrie 1918. Din inițiativa Ligii Culturale Române, Badea Cârțan a fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, iar pe crucea mormântul său au fost trecute următoarele cuvinte: „ aici doarme Badea Cârțan, visând la întregirea neamului său” .

***

 PILDA

Lângă tulpina unui trandafir frumos, se oprise din mersul lui domol, un melc. Era pe vremea când melcii şi trandafirii vorbeau. Adia un vânt căldicel, ce ducea până departe parfumul florilor de trandafir.

După ce s-a odihnit puţin de oboseala drumului, melcul privind cu îngâmfare în sus, a zis:

– Ce neputincios eşti, sărmane trandafir. De abia te ții pe picioare şi, de n-ar fi omul milos să-ţi rezeme capul de un arac, ai cădea la pământ.

Uită-te la mine! Nu am picioare, dar totuşi mă pot urca până în vârful celui mai înalt copac. Mă plimb când vreau şi unde vreau. Nu am niciun stăpân. Când vreau mă-nchid în casă şi singur mă construiesc pe mine. Tu ce faci?

– Eu, melcule, nu am timp să mă gândesc la mine. Am înflorit o dată şi o fetiţă mi-a rupt florile ca să le ducă mamei ei. Am înflorit a doua oară şi mi le-a luat o bătrână mamă să le presare pe mormântul singurului ei copil. Alte flori mi-au fost culese şi duse la patul unui bolnav să înveselească tristeţea lui. Mă poartă fetele pe pieptul lor, înmiresmez aerul şi parfumez grădinile. Din lemnul meu se fac mobile scumpe. Vezi, melcule, că dau tot ce am şi că la mine nu am timp să m ă gândesc?

***

 PILDĂ 

 Cel mai scump lucru din lume

O poveste veche spune că Dumnezeu i-a cerut unuia din îngerii Săi: „Mergi pe pământ şi adu-mi lucrul cel mai scump pe care-l vei găsi în lume!“

Îngerul a mers străbătând munţi şi văi, mări şi râuri în căutarea lucrului preţios. După ani de căutări, îngerul a ajuns pe un câmp de bătălie şi a zărit un ostaş murind din pricina rănilor primite pe când îşi apăra ţara. Îngerul a luat o picătură de sânge, a dus-o la tronul ceresc şi a spus: „Doamne, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Răspunsul a fost: „Cu adevărat, îngere, cântăreşte mult înaintea ochilor Mei sângele ostaşului, dar nu acesta este cel mai scump lucru din lume“.

Astfel că îngerul a fost nevoit să se întoarcă din nou pe pământ pentru a afla ce i se ceruse. Şi a găsit, pe un pat de spital, o asistentă care trăgea să moară de la o boală cumplită, contractată când îi îngrijea pe cei suferinzi. Când ultima suflare a ieşit din trupul ei, îngerul a luat-o şi a dus-o la scaunul judecăţii, zicând: „Doamne Dumnezeule, negreşit, acesta este lucrul cel mai scump din lume“. Părintele ceresc a zâmbit îngerului şi i-a spus: „Cu adevărat, îngere, jertfa pentru alţii este foarte preţioasă înaintea Mea, dar nu acesta este lucrul cel mai scump din lume“.

Îngerul s-a coborât încă o dată pe pământ. A umblat peste tot. Şi după mult timp, într-o seară, ostenit de atâta alergătură, s-a aşezat lângă o casă aflată într-o pădure. Din senin, a apărut un om cu o înfăţişare cumplită. Avea în mână o bardă şi venise cu gândul de a-l ucide pe stăpânul casei. Apropiindu-se de locuinţa duşmanului său, răufăcătorul a privit pe fereastra luminată. A văzut-o pe soţia celui căutat de el cum punea copilul ei cel mai mic în pat şi îl învăţa să se roage, spunându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Lui. Privind scena, răufăcătorul a uitat pentru ce venise. Şi-a amintit de copilăria lui, cum mama îl punea în pat şi-l învăţa să se roage lui Dumnezeu. Inima i s-a înmuiat şi o lacrimă i s-a scurs pe obraz. Îngerul a luat lacrima şi a zburat bucuros la Dumnezeu, zicând: „Cred că am găsit ce căutam“.

Dumnezeu a surâs uşor şi a spus: „Cu adevărat, îngere, Mi-ai adus lucrul cel mai scump din lume - lacrima de pocăinţă, care deschide porţile c erului“.

***

 PILDĂ

Șoimul cel leneș

Era odata un rege vestit, care primise in dar doi pui de soim si pe care se grabi sa-i incredinteze Maestrului Crescatoriei de soimi ca acesta sa-i antreneze.

Dupa cateva luni, maestrul il instiinta pe rege ca unul dintre soimi era perfect antrenat.

“Si celalalt?”, intreba regele.

“Imi pare rau, sire, dar celalalt soim se poarta ciudat; a fost poate atins de o boala rara pentru care nu se gaseste leac. Nimeni nu reuseste sa-l desprinda de pe creanga pe care a fost asezat in prima zi. In fiecare zi, un servitor trebuie sa se catere pana la el pentru a-i duce mancare”.

Regele chema feluriti veterinari si vraci si mari cunoscatori in ale bolilor, dar nici unul nu reusi sa-l faca pe soim sa zboare. Il dadura in grija curtenilor, generalilor, sfetnicilor celor mai invatati, dar nimeni nu izbuti sa dezlipeasca soimul de pe creanga. De la fereastra sa, regele il putea vedea, stand nemiscat in copac zi si noapte.

Intr-o buna zi dadu un decret prin care le cerea supusilor ajutor in privinta soimului. 

In dimineata urmatoare, regele deschise fereastra si, spre marea sa uimire, vazu soimul zburand superb printre copacii din gradina.

“Aduceti-mi pe cel care a facut aceasta minune”, porunci el.

La putina vreme ii adusera un tanar taran.

“Tu ai facut soimul sa zboare? Cum ai facut? Esti cumva vrajitor?” il intreba regele.

Intimidat si bucuros, tanarul il lamuri: 

“N-a fost greu, inaltimea ta. N-am facut decat sa tai creanga. Soimul si-a dat seama, ca are aripi si a inceput sa zboare."

👉 Morala: Uneori, Dumnezeu ii permite cuiva, sa taie creanga de care stam agatati cu strasnicie, pentru a ne da seama ca avem aripi.