***

 Iubire imposibilă 

autor Popa Gheorghe 

Chiar de aș vrea la piept să te strâng 

Nu îți prea pasă, nu-ți mai tremur în gând 

Ce-aș mai putea face, ce cântec să-ți cânt 

Cum să devin iar în tine sacru cuvânt? 

Cum să adun norii, cum să-i risipesc?

Cum să evit singur să mai vorbesc? 

Ce mai pot face focul să-l reaprind 

Noaptea sub stele iubirea-ți jelind?

Tot caut ziua și noaptea orice cărare 

Tot către tine inima cată să zboare .

Zborul mi-l frângi fără resentimente 

Nu mai găsește inima-n tine cuvinte 

Ce șperaclu, cheie pot să găsesc 

Inima rece să ți-o dezmorțesc 

Spune-mi codul, parola inimii tale 

Să nu mai plâng, jeluindu-ți în cale!  

Vineri 9-august  2024

***

 Mama m a crescut cu el…cu ei…noaptea stateam cu ea in bucatarie, in fum de tigara si n miros de cafea si ascultam Phoenix si ea mi povestea ce frumos era la Club A! 🖤 

Noi am crescut cu ei…cu muzica lor…noi am fost obligati la frumos…🖤

Nicu Covaci nu a cantat, a salvat suflete…generatie dupa generatie…si salveaza si azi…🖤

Trec ţigani pe drum,

Drumu-i plin de fum,

Fumu-i plin de scrum,

Foc ardea.

Vai ţigani, ţigani,

Gipsy şi hitani,

Fără cer şi ani,

Trec pe drum.

Ţigănie rai,

Rai care erai,

Caravanserai,

ccadea.

Raiul meu beteag,

De pe alt meleag,

Cât îmi eşti de drag

Nu ştiu cum.

Trec ţigani prin colb,

Colbul oste orb,

Orbul e un corb,

Giacardea.

Cade seara-n câmp,

Soarele-i scălâmb,

Cortul este strâmb,

Foc ardea.

Fac ţiganii foc,

Focu-i la mijloc,

Fete cu ghioc

Şi cu cărti de joc,

Vai noroc, noroc,

Vino la soroc,

Vino să-ţi ghicesc,

Cărţile vorbesc,

Şi nu ne minţesc,

Giacardea.

Fata de caro,

Sub cer indigo,

Să-ţi spun încontro

Foc ardea.

Că mulţi ani s-au scurs,

De când el s-a dus,

Ca un pui de urs,

Pe un drum.

Cu belciug şi lanţ

Fără nici un sfânt,

Spre un târg bizant

Foc ardea.

Zaiafet acum,

Lăutarii duium,

Numai tu nicicum,

Giacardea.

Noaptea de-ar veni,

Pe pământul gri,

De ne-ar adormi

Orşicum.

O, dar azi, dar azi

Cerui de atlaz,

Soarele-n extaz.

Ei se duc la pas,

Spre un alt popas,

Satra de pripas.

Până nu-i mai vezi,

Până nu-i mai crezi.

Şi din ochi îi pierzi.

Printre ceţuri verzi,

Ceţuri de livezi,

Vezi că nu-i mai vezi.

Giacardea, cardea,

Gialino mura,

Gia mura, mura,

Ce mişto..

Plang cu mama  acum de fericirea de a ne fi nascut cand el a trait🖤…

Autor: Dana Budeanu

***

 CULTURA DE CĂNEPĂ

(ÎN VREMURI DE MULT APUSE) 

Pe teritoriul României cultura de cânepă se pierde în negura timpurilor. 

În această zonă cânepa a fost cultivată de peste 2000 de ani pentru fibre. Îmbrăcămintea purtată de strămoșii noștri, traci, daci, sarmați era din cânepă.

În perioada medievală era de neconceput să fie gospodărie, sau moșie fără o plantație de cânepă pe ea, pentru că de la cel mai mic lucrător al pământului, țăranul și până la boieri, aveau așa zise cânepiști. “ Era cultura numărul unu. În perioada medievală nu grâul era numărul unu, ci cânepa, pentru că toată familia trăia din cânepă. Cu asta se îmbrăca, din ea își făcea lenjeria de masă, de pat și tot ce era într-o casă din țesătură. După care a urmat evoluția în finețe, în tipul de profil, în tipul de tors, amestecul de pânzeturi în pânzeturi cu bumbacul și chiar cu mătasea.

În acele vremuri îngrășământul de bază era gunoiul de oaie bine fermentat, lăsat ani de zile înainte de a fi împrăștiat pe sol. Această metodă de îngrășare a parcelelor cultivate cu cânepă a durat din perioada medievală până în 1950-1960.

1 -  Epopeea obținerii fibrelor.....

Perioada cea mai delicată și care pune probleme pentru cultura de cânepă este trecerea de la plantă la fibră.  Pe suprafețe mici, înainte  țăranii o recoltau manual în două faze: cânepa de vară și cânepa de toamnă, cânepa având două momente de maturare diferite. Plantele mascule sunt cânepa de vară și plantele femele sunt cânepa de toamnă. Femeia punea mâna pe fiecare plantă și o smulgea și avea ceva de smuls, fiindcă densitatea de semănare mergea până la 800 de plante germinabile pe metru pătrat. 

Cu cât era mai deasă, cu atât era mai bună, de mai bună calitate. Într-o astfel de plantație de cânepă aproape nu intrai, atât de deasă era”.

2 - Recoltarea....

După recoltare cânepa se lăsa un timp oarecare la uscat, crudă, după care se ducea la topit. Snopii de cânepă erau ținuți în apă de baltă sau apă de râu. În baltă unde era nămol și unde apa se încălzea de obicei de la soare, prin încălzire naturală fibra ieșea mai albă și mai moale, în urma procesului de topire. Dacă o topeai în apă curgătoare, apă mai rece, cu temperatură neconstantă, acolo fibra ieșea mai aspră și nu atât de lucioasă. Dacă rupeai cânepa verde, rămânea o fibră galben-verzuie, însă după topit, fibra ei devenea albă, albă-cenușie sau albă-argintie, sau galbenă.

3 - Măcerarea.....

Statul în apă făcea ca fibra să se desprindă de pe țesutul lemnos. “Fibra este în afara tulpinii, dar ea este prinsă prin lignină și pectină. Acestea sunt două substanțe care când intră în contact cu apa și cu bacteriile din apă, se desface pectina și lignina și asta ajută la desprinderea fibrei de pe lemn. După ce se scoate cânepa pusă la topit, se spală, după 10-15 zile, interval care depinde și de temperatura apei, că dacă este mai caldă, timpul este mai scurt, iar dacă este mai rece, durata crește. În oricare din situații, când scoteau cânepa de la topit, se spalau tulpinile acelea topite, după care se punea la uscat și era un întreg ceremonial, că nu se usucă foarte simplu. Se usca la soare, după care se melița (n.r. reprezintă acțiunea de a zdrobi și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase cu ajutorul instrumentului numit meliță, pentru a alege fuiorul sau pentru a obține câlții). Melița era o sculă în care puneai snopul de cânepă topit și uscat, după care era bătut cu mâna. În gospodărie era meliță făcută din lemn cu care băteai și toată puzderia aceea a lemnului pur, până când toată se separa de fibră și fibra rămânea undeva într-un caer, brută. Deci obținea fibra aceea albă, alb-argintie, care pe urmă trecea printr-un proces întreg, se pieptăna cu un tip de piepteni speciali. Prin pieptănare se extrăgea fibra scurtă sau câlții, că era și fibră scurtă, iar restul era fuiorul. Fuiorul era de obicei fibra lungă, care putea ajunge până la un metru, un metru și jumătate, chiar mai mult și care apoi se peria, trecea printr-o serie de perii și se făcea caiere.

4 - Obținerea caerului....

Caierul de cânepă era ca și caierul (n.r. mănunchi) de lână când se punea în furcă. Femeile de la țară încă mai torc, dar din păcate a cam ieșit obiceiul ăsta. Era caierul de fuior de cânepă sau de câlți. De obicei din câlți se făceau saci și alte produse, dar din fibră de obicei se făcea țesătura fină, țesătura principală și de cele mai multe ori toarcerea nu o făcea numai gospodina în casă. De obicei era cânepă multă și se făceau acele așa zise clăci. Erau mai mulți țărani care aveau cânepă în satele medievale, dar unii aveau mai puțină și și-o făceau mai repede, dar marea majoritate a cultivatorilor de cânepă așa o torceau, prin clacă. Pe raza unui sat puteau să fie simultan și 5-6-10 clăci. Se împărțeau caierele acestea în funcție de câtă cânepă avea gospodăria respectivă, la 20- 30 de femei din sat și li se dădea un termen de 15-20 de zile, sau până la data unei luni, care obicei era prinsul postului de Crăciun. La data stabilită gazda dădea o masă și fiecare venea cu ce-a tors, așa numita torsură. Cu acel prilej gazda făcea joc, se punea de-o horă. De-aia trebuiau să termine prinsul postului, ca să poată face și joc, că în post nu se făcea. 

SURSA INTERNET

***

 Cele 40 de legi ale iubirii

                      de Elif Shafak

Legea 1. Cum suntem noi, așa îl vedem pe celălalt. Plin de iubire și îndurare sau cu frică și vinovăție.

Legea 2. Calea către adevăr este o trudă a inimii. Primul sfetnic este bine să fie inima, nu cugetul.

Legea 3. Pe Dumnezeu să nu îl cauți în biserică, ci în inima ta.

Legea 4. Mintea și iubirea sunt făcute din materiale diferite. Mintea leagă, iubirea dezleagă. Mintea nu se sfărâmă, dar iubirea da. Însă comorile sunt ascunse între ruine.

Legea 5  Pe tărâmul iubirii, ce nu poate fi spus prin cuvinte poate fi priceput prin tăcere.

Legea 6. Singurătatea înseamnă să fii singur fără să te simți însingurat. E bine să găsești o ființă omenească care va fi oglinda ta. Numai în inima acelei ființe te vei vedea cu adevărat.

Legea 7. Nu deznădăjdui niciodată, chiar și atunci când toate ușile rămân închise. Să fii recunoscător și pentru ce nu ai primit, nu numai pentru ce ți s-a dat.

Legea 8. Răbdarea înseamnă să crezi în dezlegarea unei întâmplări. Să te uiți la ghimpe și să vezi trandafirul, să privești noaptea și să vezi răsăritul de ziuă.

Legea 9. Iubirea nu poate fi lămurită, doar trăită. Iubirea nu poate fi lămurită și totuși lămurește totul.

Legea 10. Oriunde te-ai îndrepta, prefă fiecare călătorie într-una lăuntrică. Dacă vei călători înăuntrul tău, vei colinda în întreaga lume.

Legea 11. Ca un nou „Eu” să se nască, este nevoie de greutăți, exact ca la nașterea unui copil. Și iubirea se desăvârșește tot prin durere.

Legea 12. Căutarea Iubirii te schimbă pe dinăuntru și pe dinafară.

Legea 13. Învățătorii adevărați sunt străvezii, nu umblă după putere, nu așteaptă supunere deplină, te ajută sa-ți cercetezi și să-ți prețuiești eul lăuntric.

Legea 14. Nu te împotrivi prefacerilor. Nu te îngrijora că traiul îți este întors pe dos. De unde știi că fața cu care te-ai obișnuit e mai bună decât cea ce va să vină?

Legea 15. Fiecare făptură este o lucrare în desfășurare care se apropie de desăvârșire. Omenirea este un meșteșug migălos de scriere frumoasă și iscusită, în care orice punct e la fel de însemnat pentru întreg.

Legea 16. Este mult mai simplu să iubești un Dumnezeu fără greșeală și mult mai greu să îți iubești semenul plin de cusururi  și metehne.

Legea 17. Adevărata murdărie este cea lăuntrică. Poți să cureți trupul prin înfrânare și post, dar inima ți-o cureți numai cu iubire.

Legea 18. Lumea este cuprinsă într-o singură făptură omenească. TU. Tot ce disprețuiești în afară, se află înlăuntrul tău. Diavolul nu este în afară, ci înăuntru. Când te cunoști pe tine, îl cunoști pe Dumnezeu.

Legea 19. Dacă vrei să schimbi felul în care se poartă ceilalți cu tine, poate ar fi bine să schimbi felul în care te porți tu cu tine. Până nu te iubești tu cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Fii recunoscător pentru orice ghimpe aruncat în drum, e semn că vei fi potopit curând de o ploaie de trandafiri.

Legea 20. Pasul întâi al drumului este partea cea mai grea. Apoi, lasă-l să-și urmeze cursul firesc și să vină de la sine. Nu te lăsa dus de curgere, fii tu însuți curgerea.

Legea 21. Nu sunt două inimi la fel. Ține seama de deosebiri și nu băga altora în cap gândurile tale.

Legea 22.  În tot ceea ce facem, inimile noastre au însemnătate. Când privești la cineva, ține amândoi ochii închiși și deschide-l pe cel care vede în interior.

Legea 23. Viața este un împrumut trecător. Ferește-te să te înclini în vreo parte, căci îți vei zdruncina echilibrul interior.

Legea 24. Cade în sarcina noastră să descoperim Dumnezeul dinlăuntrul nostru și să trăim după îndrumarea lui.

Legea 25. Iadul și raiul sunt acum și aici. Sunt cuprinse înlăuntrul clipei de acum. Când ne îndrăgostim, ne înălțăm în Rai. Când urâm, ne rostogolim în iad. Între timp, suntem în purgatoriu.

Legea 26. Lumea e o singură ființă legată printr-un păienjeniș de cuvinte. Fii atent ce vorbe îți ies pe gură pentru că ele nu pier, ci sunt veșnic păstrate și se întorc la noi la vremea cuvenită. Bucuria unui singur om îi va face pe toți să zâmbească, iar durerea unui singur om îi va răni pe toți.

Legea 27. Orice spui bun sau rău se va întoarce la tine. Timp de 40 de zile gândește și spune numai lucruri frumoase despre un om “rău”, iar la sfârșit vei constata că totul va fi altfel, pentru că tu te-ai schimbat pe dinăuntru.

Legea 28. Trecutul e o tălmăcire, viitorul e o amăgire. Dacă vrei să cunoști lumea, scoate-ți din cap trecutul și viitorul. Rămâi în clipa de acum.

Legea 29. Soarta nu înseamnă că viața a fost hotărâtă dinainte. Soarta este treapta pe care îți cânți melodia prin prinosul pe care îl aduci la muzica lumii. Nu poți schimba lăuta, dar ține numai de tine cât de bine cânți.

Legea 30. Nu împărți vina cu nimeni. Cum pot exista “alții” când nu există mai întâi un „eu”?

Legea 31. Lărgește-ți inima cât să încapă în ea întreaga omenire și să mai fie încă loc pentru iubire.

Legea 32. Crede în adevărurile tale, dar nu le impune celorlalţi. Nu face un idol din ele.

Legea 33. Toți se zbat să ajungă undeva, să devină cineva, ca apoi să lase totul în urmă după moarte. Trăiește viața asta la fel de ușor și de gol ca numărul zero. Nu ceea ce năzuim ne face să mergem mai departe, ci înțelegerea nimicniciei.

Legea 34. Supunerea nu înseamnă să fii slab sau nepăsător. Cei care se supun naturii vieții vor trăi liniștiți, chiar și când întreaga lume va trece din tulburare în tulburare.

Legea 35. Nu asemănările ne împing înainte în lumea asta, ci contrariile care se află în interiorul fiecăruia dintre noi. Necredinciosul trebuie să-l cunoască pe credinciosul dinlăuntrul lui.

Legea 36. Lumea asta este clădită pe temeiul înrâuririi. Nici un gram de bunătate sau de răutate nu va rămâne nerăsplătit. Nu-ți fie frică de înșelăciuni sau șiretlicuri. Universul e cel mai mare urzitor, le va întoarce celui care le-a făcut. Nu mișcă nici o frunză fără știrea lui.

Legea 37. Orice lucru de pe pământ se întâmplă la timpul lui. Nici o clipă mai târziu, nici o clipă mai devreme. Este un ceasornic care funcționează precis. Pentru fiecare există un timp când să iubească și un timp când să moară.

Legea 38. Niciodată nu e prea târziu să te întrebi dacă ești pregătit să schimbi viața pe care o trăiești. Dacă o singură zi este la fel ca cea dinainte, este păcat. Există o singură cale de a renaște. Să mori înainte de moarte.

Legea 39. Nimic nu rămâne la fel pe lumea aceasta și nimic nu se schimbă vreodată cu adevărat. Pentru orice hoț,  dar și pentru orice om cinstit care pleacă de pe lumea aceasta, se naște unul nou.

Legea 40. O viață fără iubire este lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să c auți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană ori apuseană.

***

 Povestea de dimineata - Minunată NORA IUGA la 93! de ani!...

*,,La 2 mai făceam nudism. La faţă eu am fost dintotdeauna urîtă, dar la corp eram mortală.

Mi-ar fi plăcut să pozez în Playboy, dacă ar fi existat, în primul rînd pentru că nu mi-a păsat absolut niciodată de ce spune lumea despre mine şi aş fi pozat pentru că voiam să-mi arăt corpul. Îmi făcea o plăcere nebună să-mi arăt elasticitatea trupului, să mă joc în nisip.

Cu prietenii mei nu eram deloc curioşi să ne vedem părţile ruşinoase. Nu m-am gîndit niciodată să mă uit acolo la prietenii mei. Nu vedeam nimic, parcă eram toţi de acelaţi sex. 

Am fost îngrozitor de îndrăgostită de soţul meu, care era rapidist. Pentru că-l iubeam foarte tare şi pentru că voiam să-i devin necesară, nu numai în poezie şi în pat, ci şi în viaţa de toate zilele, m-am gîndit că trebuie să-i potenţez toate bucuriile, împărtăşindu-i-le. Mergeam împreună pe stadion. Habar n-aveam de fotbal, dar dintr-odată am prins şi eu microbul. Nu putea să lipsesc de pe stadion în 1966 cînd Rapidul a cîştigat primul său campionat. Acum Nino nu mai e şi mă uit la meciuri la televizor.

Acum, după trecerea anilor, cînd oamenii chiar nu prea mai au cu ce să mă surprindă, mă împrietenesc cu frunzele, cu pietrele, cu soarele, mă pomenesc vorbind cu pervazul ferestrei, certînd clanţa uşii care se înţepeneşte.

Uneori, dimineaţa, înainte de duş, cînd mă duc la oglindă să văd cum mai arată trupul meu, fără cămaşa de noapte pe el, zîmbesc. Soarele îmi culcă umbra pe foaia de hîrtie. Ies în balcon, îl văd după colţul blocului de vizavi. «Bună dimineaţa, ai grijă de mine», îi spun. Teiul a crescut pînă dincolo de marginea balustradei. O creangă îmi intră în balcon. Dau mîna c-o frunză. Simt materia ei moale, alunecoasă. Cele mai reuşite dialoguri le am cu fiinţele care nu vorbesc. Cred că ele ştiu cel mai mult.

O să-mi pun rochia pe dos, fiindcă pe mine mă prinde tot ce nu-i pe faţă. Regret pistruii care m-au părăsit... Fumez de la 16 ani, da niciodată n-am depăşit zece ţigări pe zi. Dacă mă las de fumat, nu pot scrie.

Cînd o să vină moartea să mă scoată la plimbare, normal, cu maşina ei de lux, o să mă răsfăţ, că n-o să mai am încotro. Nu prea mai am prieteni, deşi mi se spune zilnic că aş fi foarte iubită. Fel de fel de fiinţe umane mă caută la telefon, unii mă trag de limbă, alţii îmi tot promit o întîlnire care ştiu că n-o să aibă loc niciodată. Cum fac faţă? Simplu, acum cincizeci de ani îmi plăcea să dansez french can-can, acum e mai greu. Sînt un Ford din 1931, ce vreţi!’.. * 

  Sursa- Claudiu Pavelin  Galatescu

***

 Când ai nevoie de dragoste - Mircea Cărtărescu

când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste.

când trebuie să iubești nu ești iubit.

când ești singur nu poți să scapi de singurătate.

când ești nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.

când vrei să dai un telefon sunt toți plecați.

când ești la pământ cine se interesează de tine?

cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândește-te la mine.

poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,

nu mă părăsi, căci n-aș mai suporta încă o ruptură.

fii lângă mine, ține cu mine.

înțelege-mă, iubește-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversație,

fii iubita mea permanentă.

hai să uităm regula jocului, să nu mai știm că sexul e o junglă.

să ne atașăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primește dragoste

când ai nevoie de dragoste.

când trebuie să iubești nu ești iubit.

când ești la pamânt nici o femeie nu te cunoaște.

Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956, București, România) este un poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist român. Este unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Este unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN România și profesor la Universitatea din B ucurești.

   Sursa internet

***

 Mi-am promis ca niciodată, când durerile mă frâng,

N-am sa cer nimic la oameni! Chiar de sufăr,  n-am să plâng. 

În cămara mea de taină, locul cel mai drag al meu,

L-am chema să mă mângâie, doar pe Bunul Dumnezeu!

Am primit destule lecții, de la cei de lângă mine,

Fiindcă n-am știut să tac, nici la greu și nici la bine. 

Am primit atâtea șuturi de la oameni, de la viață, 

Am trecut peste durere, doar cu zâmbetul pe față. 

Dumnezeu mi-a dat putere, n-am rămas mult timp căzută, 

El mi-a întărit voința când m-a aruncat în luptă, 

Am crezut prea mult în oameni, în prieteni, în iubire, 

M-au lovit, mi-au râs în față, însă mi-am venit în fire. 

Iar atunci când sunt mai slabă, sufletul putere n-are, 

Dar eu strig la Dumnezeu, El m-ascultă cu răbdare. 

Din necaz si suferință m-a scăpat de-atâtea ori, 

Și m-am ridicat mai tare din furtuni și din vâltori.

                 ~Eliana Popa~