***

 DOR DE TINE...EMINE

Autor: Claudia Mitter-STOLNICI 

Se zbătea vântul prin frunze,  freamătă foșnind pe-alei,

Coboară blând pe-o rază noaptea, în miros de flori de tei.

Și a tot nins cu flori, s-au scuturat pe rând... 

Vagi amintiri s-au troienit în suflet,  inimă și-n gând...

Și reci scântei a revărsat adesea atotștiutoarea...

De când te-ai depărtat, în rânduri  se scutură floarea...

Ne-mbată mireasma amețitor cu doruri și vise,

Pe raze tremurând străluce cu patimi aprinse!

Pe lună trimitem epistolă: din veșnicii chemarea... 

Să plângă pe val în derivă...suspine în hohote marea! 

Sunt păsări mii, catarge ce părăsesc malurile,

În straturi reci pe-ntinsele ape vor suspina valurile...

Când vremea vine, vremea trece, cenușa-i plină de dor...

Stă tainic glăsuind izvorul, la umbra rece a codrilor. 

Cu somnul lin în legănare și îngerii aproape...

Frunzișul veșted glas să dea pe-ntinsele ape!

Luceafăr ce te-ai scufundat, în stele ce pier...

Gonit de clipe ce ard sfârâind și se sting în eter... 

Azi veșnicia plouă cu dor de tine, în eternitate...

Veghezi printre stele și dorul de tine ne frige, ne arde!

Scrii stihuri, cerneală cu lacrimi pe frunte de cer,

Reciți Epigonii: istoria rămâne învăluită în mister!

Din cer buciumul de jale, răsună trist uneori...

Se aprind candele astrale de dincolo de nori.

Și florile albastre clipesc cu dor pe chipul ce-ai iubit,

Pe cer un înger ne vestește: nu:

EMINESCU, n-a murit! 

Câmpuri de maci s-au ofilit, sunt critici ce te-au prigonit...

Dar slova ta cu glas de aur, mereu a dăinuit!

Mai am un singur dor, mă bântuie, mă macină încă...

Să te slobozi plutind ușor în liniștea adâncă,

Te cheamă glia și neamul în țară e jale, tristețe, suspin...

Trezește-te EMINE, hoarde străine sunt la hotare și vin!

Tu dormi, ai somnul lin, în cripta rece-nsingurată...

EPIGONII vremii cu sînge rece și hain, te vând la bucată!

Străluce pecete însîngerată ce zace-n pământ Românesc...

Îți vând nemurirea, că sunt cu tine de-un neam se fălesc!

Căci glia străbună, azi apune în cloaca avară de patimi...

Și codrul și marea se zbat între lege și datini,

Poet nepereche, sclipire de geniu în țară și neam...

Te-ai dus, dar EU simt veșnic, aproape de suflet te am!!

               25 VI  2024

***

 POET TĂCUT

(p. Resturi de paradis)

autor: Nicu Cismaru

Trăia mortal în tristă lui cetate

Simțind păcatul ce mai toți îl simt

Și schizofren și plin de vanitate

Își conserva iubirea din instinct

Amantul Lunii, stelelor profet 

Și ucigaș în serie, de cuvinte

I-e dat să se usuce-ncet, încet

În cartea care totdeauna minte

Și-a înecat poemele în mări

Când apa-n ușă bate să-i deschidă

Supus la mult prea dese provocări

De paiul neputinței să se prindă

Și prin noroi pornit de mii de ori

Spre iadul unui ger ce încă arde

Poetul plin de vicii și erori

În adâncimea gândului mai cade

Și-a șters conturul său din univers

Prin circumstanța dreptului de-a drege

Și, adâncit în umbra unui vers 

S-a-ncununat al poeziei rege

Dar nu putea furtuna să priceapă

Coroană i-a fost des fatalitatea

Trecând de multe ori prin foc și apă

A siluit cu versul lui și moartea

Și tot așa ca pomul de tăcut 

Împerecheat cu-n ideal năpraznic

El a făcut ce alții n-au făcut

A stat la căpătâiul vieții sale paznic

Orbit de-atâtea lacrimi ce-a vărsat 

La țărmul unor ochi fără sfârșit

El valul bucuriei și-a lăsat

Să scalde ce-a-nvățat și ce-a trăit 

Actor al unor roluri de succes

Poet tăcut în haine de paradă 

A fost supusul unui mare stress 

Când s-a-ntâlnit cu sufletul pe stradă

Atât de provizoriu ca o clipă

Venit dintr-un nedefinit turneu

Cu Dumnezeu el a făcut echipă 

Și a murit și s-a născut mereu.

***

 PLÂNGEM SĂ NE DESCĂRCĂM!

Plângem de dragoste când suntem părăsiți,

Plângem de bucurie după o reușită,

Plângem și de durere când suntem istoviți,

Plângem de răutatea care ne-a fost menită. 

Plângem de-amărăciune și de singurătate, 

Plângem când golu'-n suflet ne-aduce disperare,

Plângem printre suspine când nu e sănătate, 

Plângem câ nu avem leac pentru alinare.

Plângem când vederea-n oglindă-i ciudată, 

Plângem când focul se-abate spre noi, 

Plângem despărțirea de mamă, de tată, 

Plângem de oroarea de după război.

Plângem de dragoste, bucurie, durere,

Plângem de răni adânci, de chin apăsător, 

Plângem când ne simțim că slăbim în putere,

Plângem de deznădejde când n-aven viitor.

                            Tataelu'Andrei

***

 DARUL MEU 

          CERUL IUBIRII VOI A-L DEFINI

Versuri și prezentare: Zamfira Rotaru 

          Iubirea și femeia sunt miracolul ce ne dă aripi de înălțare și întrețin flacăra ce arde în suflet pe ,,cerul iubirii", acel cer dăruitor de senin și albastru unde se naște legătura magică și indestructibilă care împletește destinele, devenind nemuritoare. 

          Însă, știm că întregul univers al iubirii este definit de femeia-muză, femeia-fericire și vis de iubire cu trupul ,,marmoreean", ce este ,,lumina luminilor", căreia orice bărbat ar dori să-i dăruiască ,,ochii dimineții, perle de smarald". De altfel, iubirea este cel mai nobil și înălțător sentiment în care dăruim totul, simțind că ea curge prin toată ființa noastră, și care, prin prezența ei ne definește ca persoană și ne împlinește. 

          Da, ne naștem din iubire și trăim pentru iubirea care ne dă curajul și puterea să mergem înainte, prin liniștite ori ,,prin negre mări" și, meditând din când în când, te mai întrebi: ce ar fi viața fără iubirea care este stea călăuzitoare ce răsare în noaptea întunecată sau ,,Zefir al vieții" ce adie în ,,toamna care nu-i departe"? 

          Dragi cititori, cu dragoste și emoție vă dăruiesc aceste versuri izvorâte din suflet, vă mulțumesc că existați și că am posibilitatea să împărtășesc cu dumneavoastră gânduri și trăiri! 

CERUL IUBIRII VOI A-L DEFINI 

Zamfira Rotaru 

Din petece de orizont, cerul iubirii voi a-l defini, 

O, muză a dorințelor mii, ce știi a le-mplini! 

Pasiunea arzătoare ca pe-o cupă ți-o închin, 

Plină de-albastrul cerului și-al inimii senin! 

Sculptată ești precum iubirea tumultoasă, 

Ai trup marmoreean, o, cât ești de frumoasă! 

Din geana nopții smulg clipe din noua zi 

Pentru a fi nonconformiști, așa cum ne-am dori! 

Azi, îți dăruiesc ochii dimineții, perle de smarald 

Și miile de dorințe ce prin minte-mi ard! 

De dincolo de timp te chem zeița mea să fii, 

Lumina luminilor și strălucirea stelelor mii! 

Iubirea mea, pe buze-ți curg valuri de chemări 

Și ochii tăi mă fac să-not prin negre mări! 

Călăuzește-mă stea care răsai-n noapte! 

Zefir al vieții, ce adii-n toamna care nu-i departe.

***

 S-a întâmplat în 5 august1922: La această dată, s-a născut scriitorul Marin Preda; membru corespondent (1974) şi membru titular post-mortem (1990) al Academiei Române. Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, plasa Balaci, judeţul Teleorman, fiu al lui Tudor Călăraşu „de profesie plugar” şi al Joiţei Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinţii nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joiţa Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joiţa venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica – după numele bărbatului) şi Miţa (Tita). Tudor Călăraşu avea şi el trei băieţi cu prima soţie care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) şi Ion (Nilă). În familia celor doi soţi se mai nasc: Ilinca, Marin şi Alexandru (Sae).Marin Preda îşi petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” — nu este lipsită de griji. În septembrie 1929 învăţătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care şi-a dat copiii la şcoală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Şcoala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la ţară, copilul participă şi la treburile gospodăreşti (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la şcoală. Dar treptat – treptat, se dovedeşte printre elevii cei mai buni din seria sa, obţinând premiul cu coroniţă (scenă evocată în Moromeţii).Anul 1933 — 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viaţa şcolarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărţi şi se îmbolnăveşte de malarie. Învăţătorul îi arată multă bunăvoinţă, îl ajută să termine anul şcolar şi-i împrumută cărţi. „Când nu găseşte cărţi noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine„ „Cum adică – exclamă odată tatăl surprins – să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Şi să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieşit gălăgie mare…”. Cu rugăminţi repetate şi insistenţe, obţine de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „şcoala de învăţători”.Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, având ca învăţător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul îşi va reaminti la bătrâneţe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă” dar „se descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzaţională”. Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obţinerea certificatului de absolvire a şapte clase îl susţine la Şcoala de centru din Ciolăneşti (o comună la zece kilometri distanţă de Siliştea-Gumeşti). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr.71 de absolvire a şapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.În aprilie 1942 debutează cu schiţa „Părlitu’” în ziarul Timpul (nr. 1771 şi 1772 din 15 şi 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schiţele şi povestirile: „Strigoaica”, „Salcâmul”, „Calul”, „Noaptea”, „La câmp”.În septembrie părăseşte postul de corector la Timpul.Pentru scurt timp este angajat funcţionar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacţie la „Evenimentul zilei”.În martie 1943, îi apare „Colina” în ziarul „Vremea războiului”.În aprilie „Evenimentul zilei” publică schiţa „Rotila”. Ia parte la câteva şedinţe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenţi o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri.În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeţii. Ea este construită pornind de la tehnica „muştei pe perete“(o naraţiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.Între 1943-1945 este luat în armată, experienţă descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viaţa ca o pradă şi Delirul. În 1945 devine corector la ziarul România liberă. Apoi din 1952 devine redactor la revista Viaţa românească.În 1956 primeşte premiul de stat pentru romanul Moromeţii. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreşte la Beijing.În 1954 se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum.Au divorţat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franţa la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soţie, Elena, a avut doi fii: Nicolae şi Alexandru.În 1960-1961, citeşte marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinităţi. În 1965 traduce romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980.În 1970 – traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.Apare ediţia a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viaţa ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conştiinţei unui artist.În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni.O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Naţională.Între 1975 şi 1980 locuieşte în Bucureşti pe strada Pictor Alexandru Romano nr.21. Pe 16 mai 1980 moare la vila de creaţie a scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia.

Surse:

https://www.artline.ro/Marin-Preda-30137-1-n.html

https://istoriiregasite.wordpress.com/2017/05/01/marin-preda-biografie/

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/106-marin-preda-1922-1980

http://www.autorii.com/scriitori/marin-preda/index.php

http://biografii.famouswhy.ro/marin_preda/

***

 Aș pleca

Aș pleca în lumea unde, nu se războiesc bogații,

Unde oamenii sunt sinceri și toți se iubesc ca frații,

Unde soarele și luna sărută cu drag pământul,

Iar bărbatul și femeia își respectă jurământul.

As pleca acolo unde, banul nu are valoare,

Unde nimeni nu te-ntreaba cât ai strâns în buzunare,

Unde pacea și iertarea se unesc cu armonia,

Iară omul și natura își arată măiestria.

Unde visele-s aievea și se nasc din lucruri simple,

Unde valurile mării te mângâie pe la tâmple,

Unde plouă cu iubire și pământul înflorește,

Unde noaptea e ca ziua, iar apusul strălucește.

Într-o lume de poveste, unde nu există ură,

Unde omul dăruiește dragoste fără măsură,

Unde-i leagăn curcubeul, unde stelele sunt flori,

Ce ne mângâie privirea, în mii și mii de culori.

As pleca în locuri unde, nu există-ngrijorare,

Unde ziua cea de maine, o cunoaște fiecare,

M-aș întoarce doar când omul, va uita de tot ce-i rău,

Va fi drept și bun la suflet și va crede-n Dumnezeu.

Autor:  Rodica Larie

Foto: internet

***

 STRĂBUNII

Străbunii nu purtau costum de baie!

Ei se bronzau cu coasele sau, seceri!

Casele cu o singură  odaie,

Erau pentru odihnă, nu întreceri!

Străbunii-aveau piscinele sub paturi!

Nu se temeau de zilele amare!

Suflete, nu-i așa că nu te saturi

Să-ți povestesc cum trăia „mama mare”?

Străbunii roboteau pe lângă case!

Nu se plimbau la mare sau la munte !

Zilele erau grele, dar frumoase!

Iubirile se sărutau pe frunte!

Străbunii aveau fii și aveau fiice!

„Casa fără copii, zicea bunica,

E tristă ca un pai fără de spice!

Nu ai copii pe lume...n-ai nimica”!

Străbunii nu călcau pe jurăminte,

Nu-și alungau iubirile de-acasă!

Oriunde, înapoi și înainte,

Muierea lor era cea mai frumoasă!

Străbunii nu poceau vorbele-n gură!

Făcându-se că nu mai știu română!

Ei n-aveau cai de fier pe bătătură,

Iar apa avea urme de fântână!

Străbunii învățau și școala vieții,

La care-adăugau doar patru clase.

Astăzi ne numărăm analfabeții

De dincolo de diplome lucioase!

Străbunii nu-și vindeau înțelepciunea,

Ci, i-o împrumutau celui ce n-are!

Mai bine decât dânșii nimeni nu ne-a

Iubit! Deci, ridicați-vă-n picioare! 

Autor: Constantin Mosor

Foto: Pinterest