$$$

 POVESTEA LUI CARLOS ȘACALUL

Dacă anii 2000 au fostți de terorismul islamic al lui Osama Bin Laden , acum 50 de ani, inamicul public numărul unu al omenirii a fost Carlos Șacalul, un personaj plin de mister într-o poveste cu spioni , comunism și moarte . Născut la 12 octombrie 1949 în Venezuela, Carlos e fiul cel mare al avocatului milionar José Altagracia Ramírez-Navas. Deși se bucură de milioane de venit din capitalism în urma boom-ului petrolier, acesta era fascinat de idealurile comunismului până-ntr-acolo și-a botezat cei trei băieți Ilyich, Vladimir și Lenin, ca un om pentru celebrul revoluționar rus. 

Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut ulterior sub numele Carlos Șacalul, urmat pentru o scurtă durată a cursurilor unei universități din Londra, pentru că, iată, și pe-atunci capitalismul occidental era mai ofertant din punct de vedere educațional. Aventura universitară sa terminat după ce seniorul le-a făcut o vizită odraslelor și a observat că aceștia se bucură mai mult de viață și mai puțin de școală. Mna, ce să și faci când ajungi pe alt continent?

Ca să-i ia gândul de la alcool și femei, tăticul la trimis pe Carlos la Universitatea Patrice 

Lumumba din Moscova , o pepinieră a ideologiei comuniste, unde a întâlnit mulți studenți din Orient, în special palestinieni, și a devenit fermecat de cauza acestora pentru eliberarea teritoriilor ocupați de israelieni. Însă na făcut mulți purici acolo, pentru că a intra în conflicte cu conducerea facultăților și a fost dat afară în 1970.

Odată scăpat de problema studiilor, Carlos a început să se dedice full time revoluției și sa mutat în Beirut, unde să înscris în Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP), care la trimis în tabele paramilitare din Iordania să învețe ce-nseamnă să fii terorist .

După o pregătire fizică intensă și după ce a-nvățat cum să mânuiască arme și să deturneze avioane, Carlos a primit okayul pentru munca de teren și a fost trimis în Londra, orașul primei sale studenți.

Acolo, Carlos a început să-și creeze sau rețea de adepți și să caute potențiale ținte pentru răpiri sau viitoare atentate, în timp ce sa angajat ca profesor de limba spaniolă la colegiul Langham ca să aibă și-o acoperire. Prima sa misiune a fost asasinarea lui Joseph Edward Sieff, președintele Asociației Sioniste din Marea Britanie. Chiar dacă nu ia reușit, pentru că ținta a supraviețuit, povestea a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Așa a luat naștere legenda lui Carlos, care a fost numit adjunct al organizației din Europa a FPLP.

Cum și-a obținut muritorul Ilich Ramírez Sánchez nemuritoarea poreclă Carlos Șacalul

Undeva la mijlocul lui '75, Carlos Șacalul era în atenția lumii, la propriu. A început în forță acel an, când a trecut la nivelul următor și a pus la cale un atac aviatic împotriva unei companii israeliene. A greșit însă ținta și a ajuns doar să avarieze aripa unui avion iugoslav. În toamna aceluiași an a aruncat o grenadă într-o cafenea din Paris. Au murit două persoane și alte 30 au fost rănite. Autoritățile au făcut tot posibilul să-l captureze și chiar au reușit să-l găsească într-un apartament prin intermediul lui Michel Moukarbel . El ia dus la apartament, iar acolo Carlos a scăpat după ce-a omorât doi polițiști – și pe informator. În vara lui '75, povestea lui a prins un sfert de pagină în The New York Times. Un fragment din acel articol e interesant: cum și-a luat Ilich numele. 

La această dilemă au fost adăugate și elemente din viața lui dublă, de la fiul de milionar al statutului de terorist. În timpul căutărilor din acel an, autoritățile au descins la una dintre amantele teroristului din Londra, o anume Angela Otaola. La ea au găsit și o parte din armele de care dispunea aceasta, cum ar fi un pistol automat cu amortizor și două încărcătoare, un pistol Browning cu două încărcătoare și un pistol Mauser cu ceva cantitate, conform informațiilor despre acea vreme, în semn de muniție, dar și ceva grenade. Femeia a spus că-l cunoaște drept Carlos Martinez. A fost un moment cheie pentru a face legătura între tipul care începe să-și facă un renume prin Europa. Porecla de „Șacalul” ia fost dată cu inspirație din cartea „Ziua șacalului” scrisă de Frederick Forsyth și publicată în 1971. Povestea, pe scurt, ea unui asasinat plătit de-o grupare franceză paramilitară ca să-l omoare pe Charles de Gaulle, președintele Franței. 

Din 1975 se naște legenda lui Carlos Șacalul, care va ajunge să aibă legături și cu Securitatea din România. Până atunci, omul a fost pe fugă. Carlos sa refugiat în Algeria, unde a primit azil politic din partea regimului. Conferința Miniștrilor Petrolului din 21 decembrie 1975 de la Viena a fost momentul lui de glorie. Atunci, Carlos a luat ostatici 11 dintre cei mai bogați oameni de pe planetă. This luare de ostatici de o magnitudine nemaivăzută până atunci a avut ca scop principal mediaizarea cauzei palestiniene și cumpărarea de bani ca să răspundă pentru eliberarea unora dintre miniștri. Există și ipoteza că lui Carlos i sa cerut chiar să execute doi dintre miniștri ca un semnal de forță al FPLP. Cu ostaticii la mână, Carlos le-a cerut autorităților austriece un avion cu care să poată pleca – și să ia ostatici cu el.

Pentru că bogații respective nu erau chiar niște persoane oarecare, o acțiune în forță a fost refuzată, așa că Ministrul de Interne austriac sa supus. Ca un adevărat gentleman, Carlos ia spus la plecare că regretă că acest eveniment a trebuit să se întâmple în Austria. După un periplu prin țările arabe, și-a dat seama că nu se poate plimba la infinit cu 11 miniștri după el și că trebuie să ia o decizie. FPLP ar fi dorit să-i asasineze, ca să transmită un mesaj puternic, dar Carlos a ales varianta mai comodă: o răscumpărare de cinci milioane de dolari. Asta ia dus excluderea din organizație – și-a trecut în regim de freelancing. Era atât de celebru, orice acțiune teroristă îi era atribuită în mod implicit. Explozie într-o cafenea? Sigur a fost Carlos Șacalul. Era și-o muncă excelentă pentru astfel de bârfe și legende, iar serviciile de informații comuniste sau occidentale erau interesate să fie la distanță de bănuieli.

Carlos Șacalul și Securitatea lui Nicolae Ceaușescu

La finele anilor '70, Carlos a pus bazele propriei grupări teroriste: Organizația Revoluționarilor Internaționali. Scopul era să creeze celule teroriste la Budapesta și Berlin, poziții strategice pentru operațiuni atât în Europa de Vest, cât și cea de Est. Cum ziceam, comuniștii și democrații tot aveau câte ceva de împărțit, iar banii n-au ideologie politică. 

Cum Budapesta e la o aruncătură de băț de România, iar Nicolae Ceaușescu avea mulți dușmani în diaspora intelectuală din Vest, apropierea Securității de Carlos Șacalul a venit natural. Colonelul Muammar al-Gaddafi, dictatorul din Libia, la recomandarea lui Carlos poate găsi un tip care rezolvă probleme. Ceaușescu și ai lui n-au stat prea mult pe gânduri, ba chiar cei doi au decis să-l roage pe Carlos să rezolve problemele lor din America. 

Nicolae Ceaușescu îl voia lichidat pe fostul șef al spionajului român Mihai Pacepa, care a schimbat taberele în 1978. El a fost trimis de Ceaușescu în Republica Federală Germană (RFG, adică aia democrată) pentru a transmite un mesaj secret cancelarului german Helmut Schmidt. Pacepa sa vazut in city break, asa ca cerut si azil politic pentru Statele Unite ale Americii prin intermediul ambasadei americane din Bonn. Cererea sa de azil a fost aprobată de președintele Jimmy Carter – șocant, nu? Așa că, pe 28 iulie 1978, generalul Pacepa a fost transportat în secret cu un avion militar american la aeroportul prezidențial de la Baza Aeriană Andrews de lângă Washington. Pacepa a murit în 2021, dar nu din cauza lui Carlos Șacalul care sa dovedit în chestiunile Securității mai incapabile decât îl arată legenda. În fine, mai sunt lucruri de zis.

De ceaaltă parte, Gaddafi avea o problemă mult mai mare peste ocean. Acesta ia promis lui Carlos Șacalul o sută de milioane de dolari pentru asasinarea președintelui american Ronald Reagan. Dar, sigur, dacă tot se deplasa până acolo, nu strica să ia și misiunea Pacepa la pachet – cu o plată de circa două milioane de dolari, nu a mai confirmat niciodată, a rămas la statutul de legendă. Doar că Edwin Wilson, omul de legătură al lui Carlos în SUA, a intrat în niște probleme cu autoritățile, iar, în schimbul imunității, a acceptat să dea în gât planul terorist.

Totodată, Carlos nu era chiar dornic să aibă treabă cu SUA sau cu serviciul de informații israelian Mossad. Informația despre intențiile românești a transpirat repede și, în octombrie 1980, în timpul unei vizite la București, adjunctul secretarului de stat John Berry la avertizat pe Ştefan Andrei, ministrul de Externe al României, că Statele Unite știau că România încearcă să-l lichideze pe Pacepa cu ajutorul unui comandă arabă și că tentativele de a pune în aplicare acest plan grav”.

Planul cu Pacepa a eșuat, dar Securitatea la folosit, totuși, pe Carlos în așa numitul „Tango Munchenez”, o operațiune teroristă orchestrată de Securitate împotriva disidenței intelectuale din exil. 

Pe 4 februarie 1981, au fost două atacuri. În primul au fost folosite scrisori capcană împotriva a trei cetățeni români aflați în exil: Nicolae Penescu, Paul Goma și Șerban Orăscu. Din fericire, și-au ratat scopul. În aceeași zi a avut loc un atac cu bombă la sediul radioului Europa Liberă din Munchen. Era vizată secția română. Deși nemilos, Carlos nu a fost cel mai precis terorist. Exact ca în încercarea de deturnare a avionului israelian, a confundat țintele și a aruncat în aer secția cehoslovacă și a rănit opt persoane.

Deși colaborarea cu Nicolae Ceaușescu a fost o scurtă, dictatorul nostru ia lăsat puternice lui Carlos, care la menționat într-un interviu din 2010: „Mie îmi plăcea însăși Ceaușescu și l-am respectat. am primit niciun ban de la el”. Când a venit vorba de ordinele primite de la regimul comunist, Carlos Șacalul na spus nimic concret și nu a asumat o legătură. „Toate atentatele împotriva exilaţilor români au fost făcute de poliţia politică, cât timp Ceauşescu mai trăia încă. Ce puteai face ca mercenar în România? Tu crezi că le puteam spune colegilor mei: «Hai să-l ucidem pe profesorul cutare sau pe ziaristul X, fiindcă aşa nu spune Ceauşescu?» M-ar fi scuipat în față.”

Sunt neclare și detaliile dacă Ceaușescu și Carlos s-au întâlnit vreodată. Cert e însă că omul de legătură al așasinului în România a fost Nicolae Pleșiță , fost general de Securitate și șef al Direcției de Informații Externe între 1980 și 1984. Acesta a fost suspectat că ar fi pus la calea atacului de la Europa Liberă din 1981, dar Pleșiță a anunțat în martie 2009. Pleşiţă-Carlos. Același Pleșiță a fost cât de cât sincer în 2006, când a spus următorul despre dușmanii regimului comunist: „i-am ucis, bineînțeles. Asta făceam noi.”

Mai merită ceva menționat în legătură cu atacul din Germania: Carlos Șacalul nu și la asumat. Richard H. Cummings, fost director al Serviciului de Securitate al Radio Europa Liberă între 1980 și 1995, a povestit că analiza documentelor poliției și justiției germane, a rapoartelor întocmite de fostele servicii secrete din Germania Răsăriteană și Ungaria, precum și a altor documente, a dus la concluzia căreia a condus la Budapesta. cartierul general al grupării sale.

E interesantă și o particularitate evidențiată în arhiva Serviciului Securității Statului din Germania Răsăriteană (Stasi) – care folosea numele de cod „Separat” pentru Carlos. Astfel, un document din 10 februarie 1981 prezenta o listă cu planurile și intențiile grupării lui Carlos în Europa Răsăriteană: „Statele socialiste sunt considerate aliați strategice cu care gruparea vrea să întrețină relații prietenești, dar așteaptă în schimbul sprijin material și logistic. diversele forțe teroriste naționale […] În cazul în care s-ar ivi probleme în raporturile cu state socialiste, gruparea intenționează să accepte oferta României și mute cartierul general la București . Oferta a fost făcută de ceva vreme de către Serviciul de Securitate al României, care a pus o casă din Bucureşti la dispoziţia grupării.”

Legătura lui Carlos cu România nu sa terminat însă aici: în 1990, omul a mai trecut prin țara noastră în drumul spre Bulgaria, unde ar fi vrut să organizeze celule teroriste internaționale. A ajuns aici sub acoperirea unui grup elvețian care aducea ajutoare și a fost găzduit de o familie din comuna Amărăștii de Jos.

Decăderea lui Carlos

De la episodul Europa Liberă, lucrurile au luat-o la vale pentru Carlos. Autoritățile europene au înțeles că omul nu se joacă, așa că în 1983 au arestat-o pe iubita lui Magdalena Kopp și ea membru OIR.

Carlos a dat atunci un ultimatum statului francez și a promis că va dezlănțui iadul în Hexagon dacă iubita lui nu e eliberată. Cum niciun stat serios nu negociază cu teroriștii, francezii au refuzat eliberarea. Teroristul a început astfel o serie de atentate sângeroase: două atentate cu bombă asupra Centrului Cultural Francez din Beirut și asupra Ambasadei Franței din Liban au fost executate pe 15 martie 1982. Două săptămâni mai târziu, OIR a revendicat atentatul cu bombă asupra trenului Paris–Toulouse, soldat cu cinci morținiți și 27.

Războiul lui Carlos cu Franța abia începea și niciuna dintre părți nu avea să cedeze. Guy Cavallo, un angajat al Ambasadei franceze în Liban, a fost asasinat în Beirut într-un atentat în care aveau să moară alte zece persoane. Pe 24 aprilie, Carlos a ordonat un alt atentat în Liban, asupra redacției ziarului Al Watan al Arabi , care sa soldat cu decesul unei persoane și rănirea a alte 67.

După o scurtă perioadă de acalmie, Carlos a revenit cu atacuri pe pământ francez și a mutat centrul de comandă al organizației, pe care a redenumit-o ca Brațul Revoluției Arabe, la București. 

Iubita Șacalului a fost eliberată abia în 1985, dar nu la presiunile teroristului, ci pentru că și-a ispășit complet pedeapsa. Urmările vendetei lui Carlos cu Franța nu au rămas fără ecou, astfel că teroristul a fost alungat din toate statele europene în care putea să-și găsească adăpost și să văd nevoit să se refugieze în Damasc. În 1986 a devenit tatăl unei fetițe, iar în 1991 a fost nevoit să plece din Siria, pentru că regimul nu a mai putut rezista presiunilor internaționale pentru predarea lui.

Între timp, în Europa de Est regimuri picau pe rând, după căderea zidului Berlinului și declasificarea anumitor documente germane a fost emis un mandat german de arestare pe numele lui. Odată cu plecarea din Siria, singura sa opțiune a fost să se stabilească pentru o scurtă durată în Amman, așa că ia cerut Magdalenei să plece în Venezuela cu fiica lor.

Aceasta a ajuns în America de Sud cu o sumă importantă de bani și a fost preluată de mama și frații lui Carlos. Rămas singur și fără obligații familiale, Carlos a trăit oa doua tinerețe cu fiica gazdei sale din Amman, o anume Lana Abdel Jarrar, pentru care să se convertească la Islam, singura opțiune bigamă aflată la dispoziție. Cei doi s-au mutat în Sudan, una dintre ultimele țări care aveau terorismul ca politică de stat. Faptul că Sudanul avea deja teroriștii săi și că Șacalul reprezenta supapa perfectă pentru a mai diminua presiunile Occidentale au făcut însă ca această alegere să fie o pierzătoare. 

Astfel, pe 15 august 1994, Carlos Șacalul a fost predat autorităților franceze, care l-au condamnat la închisoare pe viață. Deși această sentință i-ar dărâmă cei mai mulți, Carlos a rămas pe același terorist șarmant. Sa căsătorie cu avocata sa Isabelle Coutant-Peyre care a devenit cea de-a treia soție. 

După cum știi și tu, detenția este locul în care oamenii găsesc vocația de scriitori. E și cazul lui Carlos Șacalul, care în închisoare a scris o carte în care să caute să justifice toate acțiunile criminale și să critice capitalismul american. Acolo și-a arătat și admirația pentru Osama Bin Laden, ceea ce n-ar trebui să șocheze pe nimeni. De la încarcerarea sa, a încercat în permanență să obțină sau eliberare să includă, ultima fiind respinsă chiar în toamna acestui an . 

Carlos a fost prototipul teroristului-vedetă, un drum pe care a pășit mai târziu și Osama Bin Laden. Acesta a marcat anii Războiului Rece și a scris cu sânge în istoria democrațiilor europene episod triste. În epopeea Șacalului, România și Nicolae Ceaușescu au un capitol restrâns, dar suficient de elocvent pentru a arăta cruzimea regimului comunist român și că cenzura și răzbunarea tovarășilor române putea la nevoie să treacă și granița. Are în prezent 72 de ani și probabil Carlos va muri în detenție, dar amintirea acțiunilor sale sângeroase va rămâne să bântuie pentru multe timp democrații europene.