$$$

 Omul care a apăsat „copiere” împotriva unui război

În toamna anului 1969, într-un birou de publicitate golit de oameni și luminat doar de becurile obosite ale nopții, Daniel Ellsberg stătea lângă un aparat Xerox și copia pagini care, dacă ar fi fost descoperite, l-ar fi putut trimite la închisoare pe viață, nu ca un rebel sau un agitator, ci ca un om al sistemului care fusese, până nu demult, exact ceea ce statul american aprecia cel mai mult: fost ofițer de marină, doctor în științe la Harvard, analist al Pentagonului cu cele mai înalte autorizații de securitate, unul dintre oamenii care ajutaseră efectiv la planificarea războiului din Vietnam.

Ceea ce l-a schimbat nu a fost ideologia, ci lectura, pentru că în mâinile lui au ajuns peste șapte mii de pagini strict secrete, o istorie internă a războiului comandată de secretarul apărării Robert McNamara, documente care demonstrau fără echivoc că patru președinți americani la rând – Truman, Eisenhower, Kennedy și Johnson – știau că războiul nu poate fi câștigat, dar au ales să mintă public, să promită victorii inexistente și să trimită zeci de mii de oameni la moarte pentru a-și proteja imaginea politică.

Când Ellsberg a citit totul, peste 40.000 de americani muriseră deja, iar adevărul din acele pagini i-a sfărâmat nu doar cariera, ci și credința în statul pe care îl servise, obligându-l să aleagă între viața sigură pe care o avea și conștiința care nu-i mai dădea pace.

Noapte după noapte, a copiat documentele încet, cu teamă, știind că orice mașină care trecea pe stradă putea fi FBI-ul, iar uneori copiii lui erau acolo, nu ca spectatori, ci ca martori ai unei lecții de viață: fiul său de paisprezece ani pornea aparatul, fiica lui de unsprezece ani tăia ștampilele „TOP SECRET” de pe pagini, iar Ellsberg avea să spună mai târziu că se aștepta să ajungă în închisoare și voia ca ei să vadă că un om poate face ceea ce e drept fără isterie, fără eroism de paradă, ci calm, asumat și cu prețul sacrificiului.

Timp de doi ani a încercat să ducă adevărul pe căi oficiale, bătând la ușile senatorilor și ale membrilor Congresului, dar toți au refuzat, nu pentru că nu l-ar fi crezut, ci pentru că adevărul era prea periculos pentru carierele lor, iar în martie 1971 Ellsberg a făcut pasul pe care istoria avea să-l rețină: a apelat la presă.

Pe 13 iunie 1971, The New York Times a început publicarea documentelor cunoscute ulterior drept „Pentagon Papers”, iar administrația Nixon a reacționat violent, încercând pentru prima dată în istoria Statelor Unite să oprească legal publicarea unui ziar, însă când Times-ul a fost blocat, documentele au ajuns la Washington Post, apoi la Boston Globe și la alte redacții, adevărul răspândindu-se mai repede decât putea fi îngropat.

Nixon a răspuns nu cu explicații, ci cu răzbunare, creând o unitate secretă a Casei Albe, „Plumbers”, menită să-l distrugă pe Ellsberg, ajungând până la spargerea cabinetului psihiatric al acestuia în căutare de informații compromițătoare, iar Ellsberg a fost inculpat pentru spionaj, furt și conspirație, riscând 115 ani de închisoare.

Ironia istoriei a făcut însă ca tocmai ilegalitățile guvernului să-l salveze, pentru că în timpul procesului au ieșit la iveală tentative de mituire a judecătorului și alte abuzuri grave, iar pe 11 mai 1973 toate acuzațiile au fost retrase din cauza comportamentului ilegal al statului.

Impactul a fost uriaș: publicul a înțeles amploarea minciunii, opoziția față de război s-a intensificat, Congresul a început să taie finanțarea, iar oamenii care îl vânaseră pe Ellsberg aveau să fie implicați mai târziu în scandalul Watergate, obsesia lui Nixon de a reduce la tăcere un singur om contribuind direct la prăbușirea propriei sale președinții.

Ellsberg a trăit încă cincizeci de ani ca activist pentru pace și apărător al avertizorilor de integritate, sprijinindu-l public pe Edward Snowden și afirmând că acesta făcuse exact ceea ce făcuse și el: riscase totul pentru adevăr, iar când a murit, pe 16 iunie 2023, la 92 de ani, lecția lăsată copiilor săi rămânea limpede: există adevăruri care merită orice preț.

El spunea că vin momente în care trebuie să faci ce e drept indiferent de consecințe, chiar dacă asta îți distruge viața, iar în 1969 era convins că adevărul îl va nimici; în schimb, a ajutat la demascarea unei minciuni naționale și la grăbirea sfârșitului unui război devastator, pentru că a spune adevărul nu a fost trădare, ci responsabilitate.

Iar faptul că și astăzi guvernele mint, ascund și manipulează arată că povestea lui Ellsberg nu este una încheiată, ci un avertisment mereu actual despre cât de mult depinde lumea de curajul unor oameni dispuși să apese, la momentul potrivit, butonul „copiere”.

Morală

Adevărul nu oprește răul instantaneu, dar lipsa lui îl face etern, iar uneori un singur om, înarmat doar cu conștiință și perseverență, poate clătina structuri care par de neclintit.

#DanielEllsberg

#PentagonPapers

#Adevăr

#CurajMoral

#Istorie

#Whistleblower

#Responsabilitate

#Conștiință