$$_

 Brigitte Bardot, simbol mondial al iubirii… dar cu program selectiv. Nu și-a iubit copilul, dar a iubit câinii cu o pasiune exemplară. O coerență emoțională impecabilă: copilul o îngrășa, îi strica silueta și libertatea, câinii nu cereau nimic în afară de poze frumoase și aplauze.

 Copilul ei? O greșeală biologică. O povară. O dramă personală care i-a stricat silueta, cariera și cheful de viață. A spus-o singură, fără rușine: sarcina a fost un coșmar, copilul, o intruziune. Nu l-a vrut, nu l-a iubit, nu l-a crescut. L-a lăsat altora și a mers mai departe, cu părul perfect și conștiința ușoară.

  În schimb, câinii… ah, câinii! Pentru ei lacrimi, campanii, indignare morală, declarații despre cruzimea lumii. Pentru un pui de câine abandonat, scandal internațional. Pentru propriul copil abandonat, explicații reci și un aer superior.

  Așa ajungi icoană a compasiunii universale, dar incapabilă de cea mai banală formă de iubire: cea pentru propriul copil. Nu e vorba de feminism, libertate sau presiune socială. E vorba de ceva mai simplu și mai trist: un gol pe care nici măcar toată dragostea pentru animale nu l-a putut acoperi.. E despre cineva care a ales să-și abandoneze propriul fiu.

 A murit la 91 de ani. Brigitte Bardot, va fi plânsă ca o mare apărătoare a animalelor, cu poze frumoase și fraze bombastice. Despre copilul ei se va vorbi puțin sau deloc, pentru că strică legenda.

 Asta e ironia: a refuzat rolul de mamă, dar a fost adoptată moral de o lume întreagă. A lăsat în urmă fundații, campanii și o imagine impecabilă. În urmă cu adevărat a rămas un copil pe care nu l-a vrut niciodată.

Alexe Angelica