$$$

 Doctorul care n-a mai lipsit niciodată

Avea doar opt ani când Susan La Flesche a stat lângă un pat de moarte și a înțeles, mult prea devreme, cât de ieftină putea fi viața în ochii celor care aveau puterea să o salveze, pentru că în acea noapte, pe Rezervația Omaha din Nebraska, o femeie a murit nu din lipsă de leacuri, nu pentru că boala ar fi fost mai puternică decât medicina, ci pentru că doctorul desemnat de guvern „nu a vrut să vină”, iar dimineața a adus nu vindecare, ci tăcere definitivă.

Susan nu era decât un copil, dar imaginea acelei așteptări inutile, a orelor care treceau și a ușii care nu se mai deschidea, s-a întipărit adânc în ea, devenind promisiune, jurământ și destin, pentru că în acel moment a decis, fără cuvinte mari și fără să știe încă ce înseamnă asta, că nimeni nu ar trebui să moară vreodată doar pentru că nu este considerat suficient de important.

Născută în 1865, fiica cea mică a lui Iron Eye, unul dintre ultimii conducători recunoscuți ai poporului Omaha, Susan a crescut într-o lume ruptă între tradiție și constrângere, într-un timp în care pământurile strămoșești fuseseră pierdute, libertatea fusese negociată prin tratate nedrepte, iar deciziile despre viața comunității erau luate de alții, departe de realitatea rezervației, însă tatăl ei a înțeles că supraviețuirea nu înseamnă uitare, ci adaptare, și a ales să le ofere copiilor săi educație, limbă engleză și acces la lumea care le controla soarta, fără a rupe legătura cu identitatea Omaha.

Susan a crescut purtând în ea două lumi, vorbind limba poporului ei, ascultând povești străvechi, dar învățând și regulile unei societăți care nu fusese construită pentru ea, iar inteligența ei a devenit rapid imposibil de ignorat, astfel încât, adolescentă fiind, a ajuns să studieze pe Coasta de Est, într-o școală unde era singura studentă nativă, privită cu o curiozitate amestecată cu superioritate, lăudată pentru cât de „civilizată” părea, dar neacceptată cu adevărat.

Ea nu a uitat niciodată femeia care murise în copilăria ei și nici lecția acelei nopți, iar când a decis să devină medic, a știut că drumul va fi aproape imposibil, pentru că în anii 1880, femeile erau rare în medicină, iar o femeie nativă americană era de neconceput, însă Susan a aplicat la Colegiul Medical pentru Femei din Pennsylvania și a fost acceptată, iar în 1889 a absolvit ca șefă de promoție, devenind prima femeie nativă americană din istoria Statelor Unite cu diplomă de medic.

Putea să rămână în orașe, să-și construiască o carieră confortabilă, să fie o excepție admirată de la distanță, dar ea a ales să se întoarcă acasă, pe rezervație, acolo unde bolile făceau ravagii, iernile erau crude, locuințele improprii, iar sprijinul guvernamental era mai mult o promisiune goală decât o realitate, și a acceptat un salariu mult mai mic decât al altor medici, pentru că scopul ei nu fusese niciodată câștigul, ci grija.

A călărit kilometri întregi în furtuni și viscol, a tratat febre, a pus oase la loc, a asistat nașteri, a mângâiat mame îndoliate, a completat documente pentru familii care nu știau să le înțeleagă, a pledat fără încetare pentru igienă, apă curată și finanțare, a refuzat să spună „nu”, chiar și atunci când propriul corp îi cerea odihnă, pentru că știa ce înseamnă absența.

Susan respecta vindecătorii tradiționali ai poporului Omaha și nu a încercat niciodată să-i înlocuiască, ci să completeze, pentru că noile boli aduse de colonizare aveau nevoie de alte instrumente, iar ea era puntea dintre două sisteme care puteau coexista, nu se anula.

Cu timpul, a înțeles că munca ei, oricât de neobosită, nu era suficientă fără ceva durabil, fără un loc unde nimeni să nu mai fie refuzat vreodată, și a început să strângă bani, să vorbească în biserici, în cluburi de femei, în cercuri filantropice, să scrie scrisori, să convingă oameni care nu văzuseră niciodată rezervația că viața de acolo conta, iar din donații mici și mari, din perseverență și credință, visul a prins contur.

În 1913 s-a deschis Spitalul Memorial Dr. Susan La Flesche Picotte, primul spital de pe o rezervație americană construit fără fonduri guvernamentale și primul fondat de o femeie nativă americană, un loc unde Susan a devenit medic-șef și unde nimeni nu mai trebuia să aștepte un doctor care „nu voia să vină”.

Trupul ei, însă, era epuizat de ani de muncă fără pauză, iar în 1915, la doar cincizeci de ani, Susan La Flesche Picotte a murit, lăsând în urmă un spital, mii de vieți atinse și o promisiune respectată până la capăt, pentru că ea nu a trăit mult, dar a trăit exact așa cum hotărâse în copilărie.

Astăzi, numele ei este puțin cunoscut, iar realizările ei sunt adesea reduse la note de subsol, însă pentru cei pe care i-a salvat, pentru copiii pe care i-a adus pe lume și pentru comunitatea care nu a mai fost abandonată, Susan a fost dovada vie că un singur om poate schimba un sistem prin refuzul de a accepta indiferența.

Morală:

Uneori, o viață întreagă se naște dintr-o nedreptate văzută prea devreme, iar adevărata vocație nu vine din ambiție, ci din hotărârea tăcută de a nu deveni niciodată omul care întârzie atunci când cineva are nevoie de tine.

#SusanLaFleschePicotte #IstorieUitată #Medicină #Curaj #Responsabilitate #Demnitate #ModeleDeViață