$$$

 Femeia care a condus Hollywoodul și a fost ștearsă din istorie

În anul 1916, sub soarele arzător al Californiei, pe o scenă în aer liber unde sute de figuranți stăteau nemișcați așteptând un semn, privirile nu erau îndreptate spre un producător în costum sau spre un executiv de studio, ci spre o femeie care stătea lângă cameră cu o siguranță calmă și o autoritate incontestabilă, pentru că Lois Weber nu era doar o regizoare într-o industrie dominată de bărbați, ci, la acel moment, una dintre cele mai celebre, mai bine plătite și mai puternice figuri din cinematografia mondială, câștigând cinci mii de dolari pe săptămână, o sumă egală sau chiar mai mare decât cea a celor mai importanți regizori bărbați ai epocii, fără să dea socoteală nimănui.

Hollywoodul de atunci nu era încă un imperiu corporatist, ci un teritoriu prăfuit, aflat în plină formare, unde regulile nu fuseseră încă scrise, iar femeile erau prezente peste tot, scriind scenarii, montând filme, regizând și conducând companii de producție, însă chiar și într-un astfel de context, Lois Weber se ridica deasupra tuturor, pentru că nu venise să fie decor sau vedetă de ocazie, ci aducea cu ea experiența unei predicatoare de stradă din Pittsburgh, a unei pianiste talentate și a unei femei profund preocupate de ideea că arta poate salva suflete.

În timp ce majoritatea regizorilor se mulțumeau cu comedii burlești sau urmăriri spectaculoase, Lois Weber privea în zonele întunecate ale societății, acolo unde familiile ascundeau rușini, unde sărăcia distrugea vieți și unde femeile erau forțate să facă alegeri imposibile într-o lume care le refuza orice putere reală, iar hotărârea ei de a aduce aceste teme pe ecran era un act de sfidare într-o epocă în care anumite subiecte nu erau doar tabu, ci ilegale.

În 1916, legile Comstock interziceau explicit orice discuție publică despre contracepție sau avort, iar oameni erau arestați doar pentru că îndrăzneau să vorbească despre astfel de lucruri, în timp ce femeile mureau în tăcere din cauza avorturilor ilegale sau erau condamnate la sărăcie prin sarcini nesfârșite, iar Lois Weber, mai mult decât de lege, se temea de tăcere, pentru că știa că tăcerea ucide.

Astfel a apărut filmul Where Are My Children?, o poveste tulburătoare despre ipocrizia socială, în care un procuror îi urmărea penal pe cei săraci pentru căutarea informațiilor despre controlul nașterilor, în timp ce propria lui soție, parte a elitei, apela în secret la avorturi pentru a-și păstra libertatea, iar Weber nu a prezentat femeile ca vinovate, ci o societate care le oferea doar opțiuni greșite.

La lansare, filmul a stârnit scandal, proteste, încercări de cenzură și acuzații de imoralitate, dar publicul a umplut sălile de cinema, transformând producția într-unul dintre cele mai profitabile filme ale anului 1916, iar studioul Universal a înțeles că această femeie vedea sufletul uman mai limpede decât oricine altcineva din industrie, oferindu-i o libertate creativă fără precedent.

În 1917, Lois Weber a devenit prima femeie din America care și-a fondat propriul studio de film, transformând o reședință impunătoare într-un spațiu unde viața și arta se confundau, însă când a mers și mai departe cu filmul The Hand That Rocks the Cradle, un manifest deschis pentru legalizarea contracepției, autoritățile au reacționat brutal, închizând săli de cinema și acuzând-o că amenință moralitatea publică, iar Weber a răspuns public afirmând că adevărata crimă este menținerea femeilor în ignoranță.

Pentru o vreme, nimic nu o putea opri, inventa tehnici cinematografice folosite și astăzi, inclusiv ecranul divizat, descoperea actori, forma regizori și demonstra că filmul poate fi nu doar divertisment, ci conștiință, însă în anii ’20, industria s-a schimbat radical, fiind preluată de bancheri și structuri corporatiste care doreau siguranță, evadare și profit, nu lecții morale și cu atât mai puțin o femeie care le spunea ce este corect.

Ofertele au dispărut, distribuția i-a fost refuzată, iar femeia care condusese Hollywoodul a fost împinsă la margine, încercând fără succes să se adapteze unui sistem care nu mai avea loc pentru ea, iar până la sfârșitul anilor ’30 trăia modest, aproape uitată, murind pe 13 noiembrie 1939, la șaizeci de ani, de un ulcer hemoragic, cu funeraliile plătite de un fond de caritate pentru lucrători din film.

Timp de decenii, istoria a șters-o aproape complet, multe dintre filmele ei s-au pierdut, iar manualele au vorbit doar despre „părinții cinematografiei”, ignorând femeia care transformase filmul într-o armă morală, până când cercetătorii au început să redescopere lucrările rămase și au realizat cât de moderne, curajoase și relevante erau, pentru că temele ei, autonomia femeilor, dreptul la informație și control asupra propriului corp, sunt încă disputate și astăzi.

Morală:

Istoria nu îi uită pe cei lipsiți de valoare, ci pe cei care au fost prea curajoși pentru epoca lor, iar vocile care deranjează puterea sunt adesea reduse la tăcere, doar pentru a fi redescoperite mai târziu, când lumea este, în sfârșit, pregătită să le asculte.

#LoisWeber #FemeiÎnIstorie #Cinema #Hollywood #DrepturileFemeilor #IstorieUitată #Curaj #ArtăCaProtest