$$$

 Femeia care a ținut un astronaut în viață cu un creion și o minte clară

În februarie 1962, la Cape Canaveral, într-un moment în care lumea întreagă urmărea cu respirația tăiată cursa dintre două superputeri, John Glenn stătea legat în capsula Friendship 7, pregătit să devină primul american care orbitează Pământul, în timp ce calculatoarele gigantice IBM ale NASA, noi și încă instabile, indicaseră că toate datele sunt corecte, traiectoria sigură, reintrarea posibilă, însă Glenn nu avea încredere deplină în mașini, pentru că știa că o singură eroare, o cifră greșită, putea însemna arderea în atmosferă sau pierderea definitivă în spațiu.

Înainte să accepte lansarea, a rostit șapte cuvinte care aveau să intre în istorie: „Get the girl to check the numbers”, iar „fata” despre care vorbea nu era nici tânără, nici o simplă asistentă, ci Katherine Johnson, o matematiciană afro-americană de patruzeci și patru de ani, care lucra într-o secție segregată a NASA, într-o Americă unde legile Jim Crow încă dictau cine are voie să stea unde, cine are voie să mănânce cu cine și ce uși sunt sau nu deschise.

Katherine Johnson nu era celebră, nu apărea în fotografii și nu avea funcții sonore, dar în ceea ce privește mecanica orbitală, nimeni nu îi punea la îndoială genialitatea, iar Glenn avea mai multă încredere în calculele făcute de mâna ei decât în cele produse de computerele care ocupau camere întregi, așa că ea s-a așezat la birou, cu un calculator mecanic, foi și creion, și timp de o zi și jumătate a refăcut fiecare ecuație, pas cu pas, verificând traiectoria de lansare, viteza orbitală, unghiul de reintrare și coordonatele exacte de amerizare.

Când a terminat, cifrele ei au coincis perfect cu cele ale mașinilor, iar Glenn a spus simplu că dacă ea spune că sunt bune, este gata să plece, iar pe 20 februarie 1962, capsula Friendship 7 a fost lansată, John Glenn a orbitat Pământul de trei ori și a aterizat exact acolo unde Katherine Johnson calculase, iar America a demonstrat că poate ține pasul cu Uniunea Sovietică.

Puțini știau atunci că femeia care verificase calculele crescuse într-un orășel din West Virginia, unde nu exista liceu pentru copii de culoare, iar tatăl ei își mutase familia sute de kilometri în fiecare an doar pentru ca fiica lui să poată merge la școală, că intrase la liceu la zece ani, îl terminase la paisprezece și absolvise facultatea cu două diplome până la optsprezece, într-o lume care îi spunea constant că nu este „potrivită” pentru știință, pentru matematică sau pentru spațiu.

La NASA, Katherine nu s-a limitat să facă ce i se cerea, ci a pus întrebări, a cerut acces la ședințe de inginerie unde femeile nu erau primite, a întrebat dacă există vreo lege care să-i interzică acest lucru și, când răspunsul a fost nu, a intrat, devenind prima femeie din divizie prezentă la astfel de briefinguri, contribuind ulterior la misiunile lui Alan Shepard, John Glenn și chiar la calculele care au permis întoarcerea astronauților de pe Lună în cadrul programului Apollo.

Timp de decenii, numele ei a rămas necunoscut publicului larg, fiind una dintre „figurinele ascunse” ale istoriei, până când lumea a început, târziu, să recunoască faptul că drumul Americii spre stele a fost pavat nu doar cu rachete și bugete uriașe, ci și cu mintea unei femei care a refuzat să se considere inferioară sau superioară, ci pur și simplu egală, așa cum o învățase tatăl ei.

Când Katherine Johnson a murit, în 2020, la 101 ani, lumea a înțeles în sfârșit ceea ce John Glenn știa încă din 1962: că uneori, soarta unui om și a unei națiuni poate depinde de o persoană pe care istoria a ales prea mult timp să nu o vadă.

Morală:

Excelența reală nu cere permisiune și nu se supune prejudecăților, iar atunci când competența este lăsată să vorbească, ea poate depăși rase, genuri, sisteme și chiar limitele Pământului.

#KatherineJohnson #HiddenFigures #NASA #JohnGlenn #FemeiÎnIstorie #Știință #Curaj #Egalitate