$$$

 În timp ce mulți se temeau să intre în spitale în vreme de război, Regina Maria mergea zilnic printre răniți. 

Nu stătea la distanță și nu făcea doar vizite „oficiale”. Se oprea lângă paturi, le vorbea soldaților, îi asculta și uneori ajuta efectiv. Pentru mulți, apariția Reginei Maria era ca o lumină într-un loc unde speranța aproape dispăruse. Îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roșii, suverana ignora constant sfaturile medicilor și ale consilierilor de securitate care o avertizau asupra pericolelor imense de contaminare, alegând să fie prezentă fizic în mijlocul suferinței.

Perioada refugiului la Iași a fost una dintre cele mai întunecate din istoria modernă a țării, marcată nu doar de pierderi teritoriale, ci și de o epidemie devastatoare de tifos exantematic. Această boală, transmisă de păduchi în condiții de igienă precară, făcea mii de victime atât în rândul militarilor, cât și al civililor. Deși riscul de a contracta boala era mortal, Regina refuza să poarte mănuși de protecție atunci când dădea mâna cu bolnavii, considerând că un contact direct, piele pe piele, le oferă acestora demnitate și curaj.

Ea vizita nu doar spitalele bine organizate din oraș, ci și lazaretele improvizate în gări, școli sau conace boierești, unde condițiile erau adesea insalubre. Descrierile vremii vorbesc despre saloane supraaglomerate, lipsite de căldură și medicamente, unde mirosul de boală și moarte era copleșitor. Cu toate acestea, regina Maria nu arăta niciodată semne de repulsie sau teamă, păstrându-și calmul și zâmbetul pentru a nu demoraliza și mai mult pacienții.

Suverana venea adesea încărcată cu daruri simple, dar extrem de valoroase pentru cei de pe paturile de spital. Împărțea tutun, ceai, dulciuri și haine groase, resurse care erau raționalizate și greu de găsit. Aceste gesturi, deși modeste la scara nevoilor generale, aveau un impact psihologic uriaș, soldații simțind că nu sunt uitați de conducerea țării și că sacrificiul lor este recunoscut la cel mai înalt nivel.

Un aspect cutremurător al activității sale era prezența la căpătâiul celor aflați în ultimele clipe de viață. Regina Maria nu se ferea de moarte; dimpotrivă, rămânea alături de soldații care își trăiau agonia, ținându-i de mână până la sfârșit. Adesea, ea era cea care le închidea ochii și nota ultimele lor dorințe sau mesaje pentru familiile de acasă, promițând să le transmită mai departe, o promisiune pe care se străduia mereu să o respecte.

Pe lângă prezența fizică, Regina și-a folosit influența internațională și legăturile de rudenie cu marile case regale ale Europei pentru a obține ajutor logistic. Ea a coordonat activitatea Crucii Roșii Române și a făcut apeluri disperate către aliați pentru a trimite materiale sanitare, instrumentar chirurgical și ambulanțe. Datorită insistențelor sale, au sosit misiuni medicale străine care au ajutat la stabilizarea situației sanitare din Moldova.

Efortul ei a fost consemnat în numeroase jurnale și memorii ale contemporanilor, inclusiv ale medicilor francezi și britanici prezenți în zonă. Aceștia se declarau uimiți de energia inepuizabilă a reginei, care își începea ziua devreme în spital și o termina târziu, scriind scrisori sau organizând transporturi de ajutoare. Ea a devenit un simbol al rezistenței, fiind numită cu afecțiune de popor „Mama Răniților” sau „Mama Regina”.

În memoriile sale, regina Maria a mărturisit mai târziu că acele vizite o secătuiau emoțional și că imaginile suferinței o urmăreau constant. Totuși, conștientiza că rolul său în acel moment istoric depășea eticheta regală; ea trebuia să fie pilonul de stabilitate emoțională al unei națiuni aflate în pragul colapsului. Nu și-a permis niciodată să plângă în fața soldaților, păstrându-și lacrimile pentru atunci când nimeni nu o vedea.

Legătura sufletească creată atunci între Dinastie și popor a fost una indestructibilă. Soldații simpli, proveniți majoritar din mediul rural, o priveau cu o venerație aproape religioasă. Faptul că o regină cobora în noroiul și mizeria tranșeelor sau a spitalelor de campanie le-a oferit o motivație suplimentară să reziste în fața inamicului, știind că luptă pentru o țară condusă de oameni care le împărtășesc soarta.

Această perioadă a definit-o pe Regina Maria ca personalitate istorică, transformând-o dintr-o principesă străină într-o eroină națională autentică. Curajul ei din timpul războiului a fost fundamentul pe care s-a construit ulterior succesul său diplomatic de la Conferința de Pace de la Paris. Ea a demonstrat că puterea unui monarh nu stă în coroană, ci în capacitatea de a servi și de a alina suferința celor pe care îi conduce...

Sursa : Pagina 

Blog personal 

Știați că? ...