$$$

 Datoria nemuririi...

     "La conul de Pin "

O poveste fabuloasă!

Sau...200 de franci pentru Eternitate!

La marginea Parisului, pe o străduță uitată de glorie,Mathurin-Saint-Jacques, într-o mansardă umedă și rece, trăia un tânăr cu ochi migdalați și păr cârlionțat. 

Era copist la cancelaria ducelui de Orléans un nume mare pentru o viață mică. 

Se hrănea cu ceapă, vin diluat și iluzii. Pantalonii îi luceau în genunchi, surtucul era ros, dar dosarul de sub brat veşnic curat.

Vizavi, cârciuma „La Conul de Pin", cu firma ei de aramă ponosită, îl adăpostea seara. 

Nu intra pentru a mânca ci pentru a mirosi. Cartofii prăjiți se ridicau în nări ca o amintire dintr-o viață mai bună. Comanda, ruşinat, o porție mică, la pachet.

Dar îmi eşti dator cu patruzeci de franci...ofta bătrânul hangiu, Girardot.

....Voi plăti. Nu acum. Dar într-o zi... poate cu prisosință.

Apoi, într-o dimineață, tânărul dispăru. Mansarda lui fu ocupată de alt flămând, iar lumea îl uită.

Anii treceau.

 „La Conul de Pin" decăzu. 

Studenții n-aveau bani, iar Girardot bătu scânduri peste obloane. Începu să vândă cartofi prăjiți prin cartierul Saint-Germain, unde nasurile fine treceau pe lângă tava lui cu dispreț.

Într-o zi, opri o trăsură luxoasă. 

Din ea coborî un domn în frac vișiniu, jabou alb, pantofi cu catarame de argint. 

Sub părul cărunt, aceiași ochi migdalaţi.

Girardot! - zâmbi el larg.

Eşti... tu?

Eu. Îți datorez ceva, nu?

Două sute de franci...

N-am bani. Artiştii nu sunt bogaţi. Dar îți promit altceva: nemurirea.

Îl îmbrățișă, apoi dispăru în clădirea somptuoasă, lăsându-l pe pe bătrân bătrân cu tava, cu amintirea... și cu foamea.

Dar...

Trei luni mai târziu, străduța lui Girardot era blocată de trăsuri. 

Domni în cilindri și doamne parfumate băteau în obloanele „Conului de Pin".

-Deschide, Girardot! Ne e foame!

Ce s-a întâmplat? - îngăimă el.

Un tânăr scoase din buzunar o carte:

...Nu ştii? Ai devenit celebru! Uite!

Și îi arată o carte în care scria:

.,,...şi ducele, cu tovarășii săi, au mâncat la La Conul de Pin, unde venerabilul Girardot i-a ospătat cu simplitate și noblețe..."

Cine a scris?întreabă Girardot??

---+Alexandre Dumas.

Atunci Girardot simți cum îi amorțesc genunchii. 

Pe ultima pagină a cărții scria cu cerneală neagră:

„Pentru bătrânul care mi-a dat cartofi pe datorie și încredere când nu eram nimeni."

   

P.s.

   După mine așa arată o lecție de... Recunoștință, Respect,...Omenie... să nu uiți cine te-a ajutat la nevoie...și să ajuți la rândul tău...

Rezumat web.

Foto Wikipedia