$$$

 Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre acele sărbători care ne zguduie lăuntric, pentru că nu comemorează doar moartea unui om drept, ci confruntarea dintre adevăr și compromis, dintre lumină și întuneric.

     Ioan Botezătorul stă, ca o stâncă, în fața lui Irod: nu-l mustră din ură, ci din iubirea pentru adevăr. Adevărul nu este o idee rece, ci este prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Dar lumea, atunci ca și acum, nu suportă să fie chemată la lumină. Irodiada simbolizează patima care vrea să reducă la tăcere vocea conștiinței. Dansul fiicei ei devine chipul seducției: frumosul corupt, arta fără adevăr, frumusețea slujind păcatului.

     Capul Sfântului Ioan pe tipsie este imaginea ultimă a acestei confruntări: omul poate fi ucis, dar adevărul nu. Filosofic vorbind, Ioan devine „martorul” (martys) că existența nu-și află împlinirea în supraviețuire, ci în fidelitatea față de sens. El arată că libertatea omului se măsoară nu prin ce poate obține, ci prin ce este gata să piardă pentru a rămâne în adevăr.

     Duhovnicește, această sărbătoare ne întreabă: unde este Irodiada în noi? Ce glas de proroc încercăm să reducem la tăcere în propria conștiință? Și mai ales: avem curajul de a fi „mai mult decât viețuitori”, adică martori ai luminii, chiar dacă lumea cere să ni se taie glasul?

     Ioan nu a trăit mult, dar a trăit deplin: și-a închinat întreaga ființă lui Hristos, iar capul său, ridicat pe tipsie, devine paradoxal „cunună”, o biruință tainică a veșniciei asupra vremelniciei...

Sursa: Internet...