$$_

 MEMORIE CULTURALA - THÉOPHILE GAUTIER

Théophile Gautier (n. 30 august 1811, Tarbes, Midi-Pyrénées, Franța – d. 23 octombrie 1872, Neuilly-sur-Seine, Île-de-France, Franța) a fost un scriitor francez, la început reprezentant al romantismului, popular prin romanul istoric “Le Capitaine Fracasse”(1863), devine unul din teoreticienii "artei pentru artă" și unul din maeștrii școlii parnasiene.

A urmat College Charlemagne, unde s-a împrietenit cu poetul Gerard de Nerval. 

A fost interesat de pictură şi, în 1829, s-a alăturat cercului literar “Cenacle” din jurul lui Victor Hugo. A participat la premiera din 1830 a piesei lui Victor Hugo “Hernani”, fiind fascinat şi inspirat de această formă de performanţă.

Cu poeziile şi poveştile sale, Theophile Gautier a devenit unul dintre principalii exponenţi ai “Boheme” din Paris – un cerc de artişti şi oameni de literatură, care duc o viaţă neconvenţională. Odată cu publicarea primei sale colecţii de poezii “Albertus”, în 1892, şi a romanului “Mademoiselle de Maupin”, în 1835, s-a îndreptat de la romantism la filosofia înfloritoare a “art pour l’art”, sau “arta de dragul artei”, conform căreia “arta trebuie să fie liberă de orice convenţie morală sau angajament politic, având ca singur scop perfecţiunea estetică”. Colecţiile sale de poezii “Espana” şi “Voyage en Espagne” au fost rezultatul călătoriilor în Spania.

În calitate de critic de artă, s-a ocupat de domeniul teatrului, artelor vizuale. Jurnalist şi critic extrem de influent, Gautier a fost un susţinător timpuriu al operei artiştilor Ignes, Delacroix şi Goya. Gautier a întreprins călătorii în Anglia, Olanda, Belgia şi Marea Mediterană pentru a strânge impresii. Călătoria în Grecia a dus la colecţia sa de poezii “Emaux et Camees”, cu poezii cizelate ca formă până la perfecţiune, care stârnesc entuziasmul unei întregi generaţii de poeţi tineri, ce vor alcătui mai târziu “Şcoala Parnassiană”, care după Romantism, devine cea mai influentă mişcare în literatura franceză. Unul dintre admiratorii poeziei sale este Charles Beaudelaire, care îi dedică primul său volum de poezii, intitulat “Les fleurs du mal”.

Theophile Gautier s-a alăturat echipei publicaţiei franceze “Le Moniteur Universel” în 1852 şi, ulterior, a devenit redactor la publicaţia “L’Artiste” – în 1856.

Poveştirile sale fantastice, “La morte amoureuse”, “Une nuit de Cleopatre”, şi “Le roman de momie”, vor exercita o puternică influenţă asupra romanticilor germani. 

În domeniul istoriei şi criticii literare, Gautier este autorul volumelor “Histoire de l’art dramatique depuis vingt-cinq ans” – în şase volume, “Raport sur le progres des lettres” şi “Histoire du romantisme”. Este şi autorul libretului pentru baletul “Gisele” cu muzică de Adolphe Adam.

A decedat pe 23 octombrie 1872, la Neuilly-sur-Seine, în apropierea Parisului.

Citate Théophile Gautier:

“Iubirea e ca şi norocul: nu-i place să alergi după ea.”

"Să iubeşti înseamnă să admiri cu inima; să admiri înseamnă sa iubeşti cu mintea!"

“Dragostea nu poate oferi altceva decât pe ea însăşi, şi cine vrea altceva nu merită a fi iubit.”

“Este foarte dificil să obţii afecţiunea unei pisici. Este un animal filozofic... unul care nu îşi plasează afecţiunea oriunde.”

“Iubeşte un nor, iubeşte o femeie, dar iubeşte.”

“Dar iată că amurgul din înălțimi coboară;

Și umbra, tot mai deasă, prin văi se desfășoară;

Se pierd în tonuri calde seninurile clare.

Cu ochii grei, apusul se duce la culcare.

Tac greierii; străbate, prin liniștea adâncă

Numai suspinul apei călătorind prin luncă.

Tot universul doarme, iar orele tăcerii

Țes plete umezite de lacrimile serii;

În colțul cel mai sumbru, sub raza ce se stinge,

Corot, modestu-ți nume, abia se mai distinge.”