$$$

 În Roma antică, curățenia se făcea într-un mod greu de imaginat astăzi: cu urină. Lipsiți de detergenții moderni, romanii au găsit o soluție practică, bazată pe proprietățile naturale ale acestui lichid.

Spălătoria era treaba fullonilor, adevărați „profesioniști ai igienei”, care lucrau în ateliere speciale. Hainele erau înmuiate în cuve uriașe, apoi călcate cu picioarele pentru a se curăța temeinic. Secretul eficienței stătea în amoniacul din urină, care dizolva grăsimea și murdăria mult mai bine decât apa simplă.

Pe lângă urină, se foloseau și alte ingrediente:

cenușa, bogată în potasă, acționa ca agent de curățare;

argila, care absorbea impuritățile și reda prospețimea țesăturilor.

Metoda, departe de a fi respingătoare pentru romani, era considerată una eficientă și chiar rafinată. Atât de mult, încât urina a devenit o resursă valoroasă: pe străzi existau vase speciale pentru colectarea ei, iar împăratul Vespasian a introdus o taxă pe urină, transformând practica într-o sursă de venit pentru stat.

Astfel, un obicei care astăzi pare șocant era, în Roma antică, o dovadă de ingeniozitate și adaptare la resursele disponibile.