IN MEMORIAM:VALERIA SECIU....
Născută într-o zi de 1 august 1939
„Am sentimentul că azi te dezvălui foarte tare pe tine însuţi şi asta poate determina calitatea unei prezenţe pe scenă.
Cred în această condiţionare. Nu poţi fi artist dacă nu eşti şi un Om. Publicul te vrea aşa – într-un fel nu totdeauna făţiş, manifest, totuşi foarte agresiv – simte nevoia unei comunicări cu tine şi dincolo de personajul tău, cu tine ca om. E o stare de aşteptare, de „pândă”, de receptivitate reciprocă, pentru că şi noi, la rândul nostru, îl solicităm altfel. Dar el e parcă mai devorant”
Magnetică ingenuă eternă, capabilă să-şi centreze sensibilitatea spre abisurile ori culmile naturii umane, ca-ntr-un alint, totdeauna cu o puternică senzualitate catifelată în privire, în vocea cu inflexiuni de miere...
A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. POP MARȚIAN, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe OCTAVIAN COTESCU, cel care, ulterior, avea să-i devină soț.
Cea despre care s-a spus că ar fi actriţa care exprimă cel mai mult dincolo de cuvinte (în Creatorul de teatru, alături de MARCEL IUREŞ, la Teatrul Act, reuşeşte să fie o prezenţă cât se poate de vie pe scenă fără să scoată o vorbă), în mod paradoxal, s-a afirmat că unul dintre recitatorii de prim rang ai scenei noastre, excelând în versul eminescian. Iar paradoxurile nu se opresc aici: vaporoasa doamnă ESME ALLEN din Cum gândeşte AMY de DAVID HÂRE (Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă în rol principal în 2006) se metamorfozează cu uşurinţă în decrepitul Gloucester din Lear-ul lui Andrei Şerban, de la Bulandra (Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, a.c.), care, potrivit IULIEI POPOVICI, are darul să „mute suflete“, împlinind o condiţie înţeleasă în termenii cultivării contrastelor încă de pe vremea primelor mari succese: „Datoria unui actor este să poată trece din atmosfera salonardă din" DAMA CU CAMELII "în conflictul încordat dintr-un sat aflat în preajma colectivizării forţate, din spectacolul „NIŞTE ŢĂRANI ”, susţinea în urmă cu doi ani VALERIA SECIU, într-unul din tot mai rarele sale interviuri. Iar balansul său delicat ori abrupt între lumi continuă să taie respiraţia.
Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; acesta este astăzi călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice Everghetinos (din gr., „Binefăcătoarea”).
„Reuşitele mele datează din clipa în care, încetul cu încetul, am început să capăt distanţă faţă de personaj. Jocul acela atât de tulburător, de periculos, de crud cu personajul, pe care începi să-l mânuieşti, să-l aşezi, să-l dirijezi, dar în acelaşi timp şi el te influenţează, te determină”
A plecat între stele într-o zi de 6 septembrie 2022....
CONSIDERAȚIE,RESPECT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu