$$$

 BENNY HILL

„Nu sunt împotriva fetelor pe jumătate goale – nu atât de des cum aș vrea să fiu.”

În ziua de 22 aprilie, 1992, pe strada Twickenham din Teddington, Londra, era liniște. Un lucru neobișnuit, deoarece aici locuia unul dintre cei mai mari comici de pe planetă, Benny Hill. În fiecare dimineață, vestitul celibatar ieșea să-și cumpere ziarul, salutând și glumind cu toată lumea. De câteva zile, însă, Benny nu mai ieșise din casă, iar vecinii au intrat la bănuieli. L-au sunat pe Dennis Kirkland, prietenul lui Benny de o viață, spunându-i să vină de urgență. La ușa apartamentului unde Benny Hill stătea în chirie nu mai răspundea nimeni. Kirkland a luat o scară și a urcat la balconul de la etajul doi al clădirii Fairwater House, a intrat pe fereastră și și-a găsit prietenul fără viață, în fotoliu, în fața televizorului. Benny Hill avea 68 de ani.

Cu 52 de ani în urmă, tânărul Hill ajungea în gara Waterloo din Londra, lăsându-și acasă trecutul și persoanele pe care le iubea. Cu doar 20 de lire în buzunar și adresele câtorva teatre de varietăți, Hill avea o singură ambiție: să devină un comedian de succes, ducând mai departe tradiția familiei; tatăl și bunicul său fuseseră clovni de circ. Își va aminti de această perioadă cu nostalgie: „La Chiswick Empire nici nu au vrut să audă de mine. De același tratament „m-am bucurat” și la “Met”. Însă la Chelsea Palace am fost destul de norocos să obțin o întrevedere cu Harry Benet care mi-a oferit trei lire pe săptămână pentru funcția de asistent de platou al spectacolului de revistă „Follow the Fan”, unde aveam și mici intervenții. Era totuși un început.”

Omul care-aduce râsul

Alfred Hawthorne Hill s-a născut la data de 21 ianuarie 1924, în Southampton, Hampshire, un orășel situat la 121 kilometri sud de Londra. A copilărit în cartierul Wilton Road, unde, împreună cu fratele său Leonard, a urmat cursurile școlii Taunton. Aici a participat la numeroase serbări, interpretând fragmente din repertoriul idolului său, Charlie Chaplin.

După terminarea școlii, Hill a încercat mai multe meserii, printre care cea de lăptar, paznic și chiar toboșar. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 18 ani, Alferd a fost încorporat în Armata Britanică și a lucrat o perioadă ca mecanic, după care a fost detașat în Normandia, având funcția de operator proiecor și șofer de camion. Ultimele luni de război, Hill și le-a petrecut la Combined Services Entertainment, departament al armatei care asigura spectacole de divertisment în zonele în care erau detașate trupele britanice.

După război, Hill s-a angajat la un post de radio, iar la scurtă vreme a pășit pe platoul unui studiou de televiziune, lucrând ca asistent. Se întâmpla în 1950. Inspirat de starurile de comedie ale vremii, și încrezător în forțele proprii, Alfred Hill a început sa viseze cu ochii deschisi la un show numai al lui. Pentru început și-a schimbat numele în Benny Hill, un omagiu adus comedianului său favorit, Jack Benny, după care a luat la picior cluburile de noapte și teatrele necunoscute unde spunea glume, construindu-și astfel un nume.

Bennymania

Destinul i-a zâmbit în 1955, când BBC a lansat „The Benny Hill Show”, o emisiune de varietăți care avea să reunească nume precum Jackie Wight, Bob Todd, Henry McGee, Sue Upton, Nicholas Parsons, Ronnie Brody și bineînțeles, personajul principal, Benny Hill. Surprinzător, primirea publicului a fost neașteptat de bună. Combinaţia inovatoare de umor cântat şi mimat au asigurat succesul imediat al emisiunii, iar Benny Hill, un actor talentat dar necunoscut publicului larg, a devenit peste noapte o adevărată vedetă. Din omul modest care trăia de pe o zi pe alta, Hill a dobândit statutul prin care va strânge o avere de milioane de lire sterline. În spatele lui, magnații showbiz-ului își frecau palmele.

Show-ul a fost realizat mai întâi de BBC Television până în 1969, când a fost preluat de Thames Television. Poate cea mai faimoasă fază este cea în care Benny este fugărit de diverși membri din distribuția show-ului, deghizați fie în polițiști, politicieni, travestiți sau bătrâne. Coloana sonoră, „Yakety Sax”, a devenit la fel de celebră și a fost preluată de foarte multe filme-parodii sau show-uri de televiziune.

Totuși, din cauza genericului ce la un moment dat îl prezenta pe Benny Hill trăgând lenjeria intimă de pe niște fete, au început să apară criticile și acuzele, unii jurnaliștii și oameni de televiziune catalogându-l drept „un bătrân libidinos ce dezbracă fetele nubile”. Ca un răspuns la aceste afirmații, o fată din distribuția filmului a declarat că „domnul Hill este unul dintre cei mai amabili, blânzi, simpatici și gentlemani bărbați cu care am lucrat vreodată”, iar tot acest scandal nu a făcut decât să ridice și mai mult ratingul producției.

Deși s-a dedicat întreaga viață show-ului de televiziune, Benny Hill a mai apărut sporadic în câteva filme de lung metraj, cum ar fi „Who Done It?” (1956), „Chitty Chitty Bang Bang” (1968), și „The Italian Job” (1969).

Viața personală – sub zodia singurătății

Benny Hill a fost înconjurat de foarte puțini prieteni, deși colegii de platou insistau că acesta se simte foarte bine și de unul singur. Actorul nu a fost niciodată căsătorit, chiar dacă, uneori, mai în glumă sau în serios, mai cerea mâna vreunei prietene sau colege. Cert este că răspunsul a fost întotdeauna negativ, ceea ce nu i-a adus comedianului nici cea mai mică umbră de supărare: „De ce să te căsătorești? E ca și cum ți-ai da foc la casă pentru a prăji o felie de pâine. Și de ce ar trebui să cumpăr o carte când există o bibliotecă atât de bună în oraș?”, obișnuia să spună. Unii l-au suspectat că ar fi homosexual, însă Benny a dezmințit declarând: „Sunt cât se poate de liniar în privința sexualității. Oricum, mintea mea e ca la 17 ani, prea necoaptă să se gândească la o relație serioasă.”

Anul 1976 a fost unul nefast pentru Benny Hill. A avut grave probleme de sănătate, fiind nevoit să se supună unei operații de extirpare a unui rinichi. Tot acum, comedianul își pierde mama, pe Helen Florence, la care ținea foarte mult. Benny va transforma casa părintească într-un adevărat sanctuar dedicat acesteia, refuzând să locuiască în ea, să o vândă ori să mai mute ceva. De altfel Benny Hill nu și-a cumpărat vreodată o casă în Londra, nici vreo mașină. A preferat sa trăiască modest, cu chirie, aproape de platourile de filmare, în cartierul Teddington, circulând mereu cu taxiul sau autobuzul.

„Un leneș care nici nu vrea să iasă din casă”, îl portretiza adeseori prietenul său Dennis Kirkland; „în apartamentul în care locuia patul era veșnic nefăcut, vasele murdare erau omniprezente iar peste tot zăceau aruncate hârtii mototolite pe care-și nota ideile. Era un loc în care nu ți-ai dori să inviți o femeie”. Kirkland îl tachina adesea în privința curățeniei: „de ce trebuie să arunci mereu hainele pe podea?”, iar Benny Hill îi răspundea cu ironia binecunoscută: „pentru că dacă le-aș arunca pe tavan ar ajunge tot pe podea, nu crezi?”

Singurul lux pe care și-l făcea cadou erau călătoriile. Actorul adora Franța și devenise un frecvent turist în zona Marsiliei. Iși pertrecea timpul prin cafenele, mijloace de transport în comun și piețe publice din dorința de a socializa dar și de a strânge material inspirațional pentru următoarele proiecte. Era și un gurmand de clasă, alegând întotdeauna restaurantele extravagante și mâncărurile rafinate. De aceea nu lua în serios sfaturile medicilor de a slăbi și a se îngriji de sănătate.

La 65 de ani, grijile păreau a fi departe. Benny Hill ajunsese pentru britanici cea mai bună marfă de export din domeniul televiziunii, show-ul său fiind difuzat în 97 de țări, paradoxal, nu și în Marea Britanie. Însă, brusc, Thames Television a decis întreruperea filmărilor pentru „The Benny Hill Show”, motivând scăderea audiențelor și costurile ridicate.

„Din acest moment a început să moară”

În iunie 1989, John Howard Davies, noul șef al departamentului divertisment al Thames Television, l-a invitat pe Benny Hill la o întâlnire „de afaceri”. Actorul se întorcea triumfător de la Cannes TV Festival, și bănuia că este vorba despre negocierile privind o nouă serie a emisiunii. Însă Davies avea cu totul alte intenții. După ce i-a transmis comedianului că s-a decis anularea show-ului, fără niciun menajament, acesta i-a înmânat demisia. Declarația lui John Howard Davies: „audiențele s-au prăbușit, ultimul episod a avut doar 9.58 milioane de telespectatori, programul cosnuma resurse financiare enorme, 450,000 de lire pe episod, iar, sincer să fiu, Benny Hill arăta puțin obosit.”

Pierderea show-ului l-a devastat pe Benny Hill, iar din clipa aceea „a început să moară puțin câte puțin”. Dennis Kirkland: „E ca și cum o mamă și-ar fi pierdut copilul. Benny și-a pierdut copilul. Viața lui era acest spectacol de televiziune. Trăia numai pentru asta, iar în momentul în care i s-a luat acest drept, nu i-a mai rămas nimic de făcut și asta l-a schimbat complet ca om. I-a pierit cheful și bucuria de a trăi, de a merge mai departe. ”

Nu au fost o perioadă deloc fericită pentru Benny. Problemele de sănătate s-au înmulțit și ca urmare a faptului că se îngrășase, iar inima părea să îi cedeze. Doctorii l-au sfătuit să se retragă din viața publică care îl obosea foarte mult și-i mânca toate resursele. Hill a ignorat sfatul medicilor, încercând să își finalizeze toate proiectele propuse. Filmul „Benny Hill’s World Tour: New York!”, în regia lui Dennis Kirkland și având în distribuție aceași echipă care a părăsit Thames Television, a fost lansat pe 30 mai 1991, și a reprezentat ultima apariție pe ecran a lui Benny. Era evidentă schimbarea de direcție, producția fiind orientată exclusiv spre piața americană, în detrimentul britanicilor care-l dădeau uitării.

Totuși, în august 1992 se consumă unul dintre cele mai importante evenimente din viața lui Benny Hill. Este invitat în Elveția la Festivalul de Comedie de la Vevey, pentru a i se înmâna Premiul Charlie Chaplin, ca o recunoaștere pentru aportul adus comediei mondiale. Hill, care era și președintele juriului, a primit statueta cu „Micul Vagabont” chiar de la nepoata lui Charlie Chaplin, Kira, în timp ce tatăl ei, Eugene, a făcut prezentările. Spre deliciul publicului, Hill și-a ținut discursul de mulțumire în franceză, arătându-se emoționat și în același timp onorat de distincția primită.

După manifestare, Benny Hill a fost invitat de Eugene într-un tur al reședinței de vară a lui Charlie Chaplin, locul în care actorul obișnuia să se retragă și să scrie. Au vizitat și biroul în care Chaplin își petrecea marea majoritate a timpului, iar când Benny Hill, gâtuit de emoție, s-a așezat pe scaunul idolului său, a observat pe rafturile bibliotecii o întreagă colecție video cu „The Benny Hill Show”. A fost momentul în care a simțit împlinirea deplină.

Benny nu a mai răspuns la ușă

Preinfarctul din data 24 februarie 1992 nu pare să-l fi afectat prea mult pe Benny Hill. Insistența medicilor de a face o operație pe cord pentru a i se implementa un by-pass a întâmpinat un refuz categoric. Nici rugămințile acestora de a încerca să slăbească nu au fost luate în seamă. Benny avea 110 kg și un mare apetit culinar.

Departe de tumultul studiourilor de televiziune, comedianul își petrecea timpul baricadat în apartamentul din Teddington, citind cronicile TV și căutând o portiță pentru a se relansa în industria de divertisment. Iar destinul părea să-i surâdă din nou: în urma numeroaselor cereri venite din partea telespectatorilor, Thames Television s-a decis să-l readucă pe Benny Hill în prim plan cu o serie de emisiuni reeditate.

Noul contract a fost finalizat, iar pe 20 aprilie 1994, poștașul strecura sub ușa apartamentului 7 de pe Twickenham Street, un plic având ca expeditor Central Independent Television, casa de producție pentru „The Benny Hill Show”. Însă era prea târziu.

În după amiaza zilei de 22 aprilie 1992, Dennis Kirkland, care-și petrecea timpul în locuința sa din Londra, primește un telefon. Veștile nu erau bune: „M-a sunat unul dintre vecinii lui Benny”, povestește Kirkland, „spunându-mi că acesta nu a mai ieșit din casă de două zile și nici nu răspunde la ușă, cu toate că televizorul merge cu sonorul destul de tare, zi și noapte. Era spre seară și toată lumea era îngrijorată. L-am liniștit că voi ajunge imediat, am mers cât de repede am putut având acel sentiment sumbru, am urcat scările și am bătut la ușă fără să primesc vreun răspuns. Am vrut să sparg ușa dar m-am gândit că poate doarme și atâta-mi mai trebuie, să-i stric ușa, așa că am luat o scară și am sprijinit-o de balconul apartamentului său situat la etajul doi. Vântul sufla, eu tremuram, și-mi amintesc… că mi-a venit așa, în minte, că dacă o fi să îl găsesc mort îl voi omorî cu mâinile mele.

Am ajuns pe balcon, m-am uitat pe fereastră și da, era acolo, pe fotoliul din fața televizorului. Murise de două zile.”

O priveliște dureroasă să-ți vezi prietenul astfel. Benny Hill murise citind teletextul, înconjurat de farfurii murdare, pahare goale, casete video așezate în dezordine, bani răsfirați pe o masă, cecuri nesemnate, hârtii cu diverse notițe aruncate în fața televizorului… Într-un colț era o cutie din carton plină cu diplome și premii câștigate de-a lungul timpului, iar pe noptieră, contractul nesemnat cu Central Independent Television. Benny Hill era îmbrăcat în pijamale, având nasturii de la haină desfăcuți și încălțat în papuci de casă. Dintr-o ureche i se scursese un firicel de sânge.

Câteva zile mai târziu s-a anunțat și cauza decesului: tromboză coronariană.

Înapoi, acasă

Ceremonia funerară în memoria celui care a fost Benny Hill, a avut loc pe 26 aprilie 1992, în micuța capelă din Southampon, orașul său natal. Printre participanți s-au numărat nume celebre ale comedie britanice, precum Max Bygraves, Ronnie Corbett, Les Dennis, Davy Kaye, Henry Mcgee, Alfred Marks, Nicholas Parsons, Freddie Starr ș.a. Marele absent al evenimentului a fost bunul său prieten și coleg Bob Todd, care, contrar voinței sale, i-a tras lui Benny o ultimă festă: a scăpat trenul.

În jur de 300 de fani au așteptat la poarta cimitirului Hollybrook, aducând prin prezența lor un ultim omagiu. Pastorul Peter Cooper, care a oficiat slujba de înmormântare, l-a elogiat pe Benny Hill, spunând că a plecat din această parohie ca un om simplu și a ajuns să fie adorat de milioane de oameni, fiind înzestrat cu talentul de a aduce tuturor zâmbetul pe buze. Pe o ploaie torențială de primăvară, trupul lui Benny a fost coborât în mormânt, pentru a se odihni alături de părinții săi, Helen și Alfred Hill. În jur de 100 de buchete de flori și coroane au fost depuse.

În octombrie 1992, zvonurile că Benny Hill ar fi fost îngropat cu mari cantități de bijuterii din aur, au dus la o tentativă de exhumare făcută de hoți. Când autoritățile au găsit sicriul deschis, au constatat că în interior nu era nici o comoară. În consecință, nu se știe dacă a fost ceva de valoare sau nu. La două ore de la descoperire, Hill a fost reînhumat si acoperit cu o placă de beton.

Averea lui Hill a fost estimată la 10 milioane de lire sterline. Testamentul din 1961 prin care și-a lăsat averea întreagă părinților săi a fost revocat, în 1992 ambii părinți fiind morți. Pe următoarea linie se aflau fratele său Leonard și sora sa Diana, care, de asemenea, erau decedați. Astfel că fabuloasa lui avere a fost împărțită în mod egal celor șapte nepoți și nepoate pe care Benny Hill abia de-i cunoștea. Și când te gândești că a murit singur…

În orice caz, a mai fost descoperită o notă prin care comedianul atribuia sume de bani celor mai apropiați prieteni, dar din cauza faptului că nu a fost niciun martor, nota nu a avut statut juridic. Însă moșternirea cea mai importantă este cea lăsată lumii întregi.

surse: 

„Benny Hill – Merry Master of Mirth: the Complete Companion” de Robert Ross, 

flashback.com