$$$

 AH, MIEREA BUZEI TALE

Ah, mierea buzei tale am gustat-o,

A buzei tale coapte, amorul meu;

Zăpada sânului eu am furat-o,

De ea mi-am răcorit suflarea eu;

Ah, unde eşti, demonico, curato,

Ah, unde eşti să mor la sânul tău!

Ce sunt eu azi? ­ o frunză, o nimică.

Şi-mi pare că am fost un împărat;

Simţirea care sufletu-mi despică

E ca şi când o lume mi-a furat;

Ah, mierea buzei tale, păsărică,

Am nebunit de când o am gustat!

Ah, cum nu eşti, să-ţi mistuiesc viaţa,

Să-ţi beau tot sufletul din gura ta,

Să-ţi sorb lumina pân- ce-or fi de gheaţă

Frumoşii-ţi ochi ­ să-ţi devastez aşa

Tot ce tu ai frumos... o, mă învaţă

Să te ucid cu respirarea mea!

Să murim amândoi... La ce trăiesc eu,

La ce trăieşti tu pe a lumii spume?

Sărmane inimi închegate-n vreme,

Sărmane patimi aruncate-n lume;

Ah, să murim, nu plânge, nu te teme.

Că undeva s-afla al nostru nume!

Încet, încet ... să ne culcăm în raclă,

Încet de pe pământ ne-om furişa.

O, stinge a privirei tale faclă,

Închide ochii tăi... aşa, aşa;

Ce bine e să dormi adânc în raclă,

Să dormi adânc, să nu mai ştii ceva.

Iubito, vremea-n loc să steie,

Să stingă universu-ntreg în noi:

O rază încă, încă o scânteie,

Ş-apoi dispare tot... ş-apoi, ş-apoi

Simt încă gândul tău iubit, femeie,

Ş-apoi nu vom mai fi nimic... noi doi.

MIHAI EMINESCU