$$$

 DESCENDENŢII LUI NICOLAE IORGA ÎN CREAŢIA CULTURALĂ

TRAIAN D. LAZĂR

 Evenimentele militare de la sfârşitul celui de al doilea război mondial şi frământările politice care le-au însoţit, continuate şi după încetarea războiului, până în 1947, instituirea şi consolidarea regimului comunist însoţită de radicale schimbări politico-social-economice dar şi culturale nu au constituit un mediu propice pentru evoluţia creaţiei culturale în maniera în care fuseseră formaţi descendenţii lui Nicolae Iorga. Abia spre sfârşitul obsedantului deceniu aceştia se vor manifesta din nou în planul creaţiei culturale publice. Magdalina Iorga, care era căsătorită dinainte de război cu inginerul italian Valota Alessandri (1889-1980), a avut posibilitatea de a pleca din ţară continuându-şi cariera de pictor în Italia.44 Cei rămaşi în ţară, vor beneficia de slăbirea restricţiilor regimului.

 În anul 1958 trupele sovietice „aliate” sunt retrase din România. Liderii comunişti de la Bucureşti dobândesc o anumită libertate de mişcare faţă de Moscova. Destalinizarea iniţiată de Hruşciov în URSS este imitată la Bucureşti. Rigiditatea şi practicile brutale faţă de duşmanul de clasă se diminuează. Se va merge până la eliberarea tuturor deţinuţilor politici din închisori. La început cu prudenţă, apoi tot mai deschis, liderii comunişti se distanţează de internaţionalismul urmat până atunci sub aripa Moscovei şi pedalează pe patriotism (naţionalism). Sunt redescoperite şi puse în evidenţă valorile culturale (opere şi personalităţi) ale trecutului românesc.

 În acest context devine posibil ca unii dintre oamenii de cultură dinainte de 1945-1947, mai puţin compromişi politic, să reapară discret în viaţa publică, datorită calităţilor şi realizărilor profesionale. Descendenţii lui Nicolae Iorga - şi nu doar ei - vor reintra în circuitul cultural.

 În 1959, Mircea Iorga face parte dintr-un colectiv de autori care a publicat la Editura tehnică volumul „Diagrame, abace nomograme”.

 Mircea ori Ştefan Iorga nu sunt însă prezenţi în aria creaţiei literare, mai exact nu mai publică poezii. Poate nu mai compuneau, nemaifiind la vârsta poeziei. Poate nu voiau sau nu ştiau să compună în stilul realist-socialist al epocii. Sau poate, creaţiile lor literare târzii erau destinate sertarului ori cercului familial.

 Procesul integrării vechilor elite în creaţia culturală s-a desfăşurat mai rapid în domeniul tehnicii şi al ştiinţelor exacte, dar mai lent în cadrul ştiinţelor umaniste (sociale) din cauza încărcăturii politice mai mari a acestora.

 Depăşirea izolării artificiale impusă de războiul rece şi deschiderea către lume a determinat regimul comunist să repună în circulaţie valorile de talie internaţională ale trecutului românesc precum N. Titulescu, N. Iorga etc.

 În stilul epocii, sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea lui N. Iorga a fost planificată din timp. Printre acţiunile premergătoare s-a numărat retipărirea unora dintre scrierile savantului dar şi editarea unei opere „căreia marele învăţat i-a închinat ultimile luni ale vieţii,”45 sub titlul „Materiale pentru o istoriologie umană”. În fond era vorba de un ansamblu de texte pregătitoare ale unei Istorii universale (Istorii a omenirii în terminologia lui N. Iorga). Misiunea a fost încredinţată şi realizarea a fost rezultatul muncii fiicei marelui istoric, Liliana N. Iorga, cea mai în măsură s-o înfăptuiască întrucât fusese colaboratoarea apropiată a acestuia, era obişnuită şi cunoştea modul de lucru al părintelui său şi era familiarizată cu gândirea lui. Ea este cea care a dat titlul volumului. Acest titlu evidenţiază aspectul de nedesăvârşire al cărţii. Tot editoarea a stabilit ordinea situării textelor în volum. Era o ordine convenţională impusă de nevoia de a da cititorului, posibilitatea de a se orienta în masa imensă a fragmentelor, ordine stabilită logic şi cronologic.46

 Nu s-a subliniat deloc în momentul editării - nici nu era posibil - însemnătatea Materialelor. Se punea în circulaţie o sinteză a unei Istorii universale alta decât cea aflată în vigoare, o istorie care nu era fundamentată pe materialismul istoric, având deci o altă bază ideologică decât marxismul. Cercetătorii şi cititori aveau astfel acces şi la o altă viziune culturală decât cea impusă de PCR.

 În cadrul aceloraşi pregătiri planificate pentru sărbătorirea centenarului naşterii lui N. Iorga, Lilianei Iorga i s-a încredinţat punerea în circuitul cultural intern, prin traducere din limba franceză, a lucrării tatălui ei, „Byzances apres Byzance”. Traducătoarea a îndreptat şi completat, cu competenţă, precizie şi răbdare multe din referinţele sau notele lucrării adesea incomplete adresate de N. Iorga specialiştilor familiarizaţi cu izvoarele.

 Virgil Cândea, autorul postfeţei volumului recunoaşte că „anii de colaborare cu părintele său, comprehensiunea şi veneraţia pentru opera lui, o recomandau (pe Liliana N. Iorga n.n.) drept cea mai bună autoare cu putinţă a versiunii româneşti”.47

 Totuşi nici în cazul Materialelor, nici în cazul Byzance nu i s-a dat posibilitate editoarei şi traducătoarei să-şi expună ideile, conform practicii curente, asupra muncii sale .Modestie sau practică restrictivă a PCR faţă de vechile elite intelectuale?

 În ultimii ani ai vieţii, Liliana Iorga s-a dedicat uneia dintre datoriile ce considera că i-au rămas de îndeplinit: „publicarea scrisorilor schimbate între părinţii mei de-a lungul celor patruzeci de ani de căsătorie”. Urmărea prin aceasta ca trecutul lui N. Iorga, care „a tăiat brazde şi a lăsat urme” să nu ajungă la cheremul biografilor care „dau deseori curs liber fanteziei lor.”48 Volumul de documente literare proiectat de Liliana Iorga a fost editat de Andrei Pippidi. Liliana Iorga a scris prefaţa în care argumentează necesitatea publicării scrisorilor şi redă cu sensibilitate o sinteză a raporturilor sentimentale dintre părinţii săi. Deşi editorul nu o spune, presupunem că Liliana Iorga a fost sursa multora din bogatele informaţii din notele ce însoţesc scrisorile.

 Reţinem că descendenţii lui Nicolae Iorga s-au remarcat în calitate de creatori de cultură şi în condiţii nefavorabile, chiar dacă într-o măsură mai redusă, dovadă a calităţilor personale şi a nivelului educaţiei primite. Totuşi ei, când s-au bucurat de condiţii favorabile nu au atins nivelul şi varietatea creaţiilor culturale ale părintelui lor. Ceea ce nu înseamnă că opera lor culturală poate fi ignorată. Dimpotrivă, fiecare dintre ei,are merite bine definite în evoluţia culturii româneşti (literaturii, picturii, ştiinţei şi tehnicii) româneşti în secolul al XX-lea.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1. Neamul românesc, nr.124 din 8 iunie 1935, p. 1 (Articolul din Naţionalul Nou reprodus aici).

2. N. Iorga, Scrisori către Catinca, ed. Minerva, Buc. 1991, pp.246, 269.270, 199.

3. Neamul românesc, nr. 230 din 18 octombrie 1939, p. 1 

4. Mircea Iorga, Din drumul Golgotei. Versuri, 1924-1940, Buc.1940, p. 59 

5. Ibidem, p. 33 

6. Ibidem, pp. 48-49, 43-45 

7. Ibidem, p. 29 

8. Ibidem, pp. 18, 23 

9. Ibidem, p. 23 

10. Ibidem, p. 26 

11. Neamul românesc, nr. 161 din 17 iulie 1932, p. 2 şi nr. 151 din 8 iulie 1932, p. 3 

12. N. Iorga, op. cit. pp. 235, 219, 221.

13. Şt. N. Iorga, Orizonturi, 1933, p. 71.

14. Ibidem, p.40. Articol din Naţiunea reprodus în Neamul românesc, nr. 264 din 8 decembrie 1934, p. 1.

15. Şt. N. Iorga, Orizonturi, 1933, p. 29.  

16. Cuget clar (Noul „Sămănător”), anul III, 1938-9, ed. Datina românească, Vălenii de Munte, 1939, p. 127 

17. Ibidem, an II (1937-38), ed. Datina românească, Vălenii de Munte, 1938, p. 225 

18. Ibidem, p. 205 

19. Ibidem, p. 135 

20. Ibidem, p. 394

21. Şt. N. Iorga, op. cit., p. 38.

22. Ibidem, p. 33 

23. Cuget clar, an II, ed. Datina românească, Vălenii de Munte, 1938, p. 118

24. Şt. N. Iorga, op. cit, p. 63.

25. Ibidem, p. 76. 

26. Cuget clar an II (1937-1938), ed. Datina românească, Vălenii de Munte, 1938, p. 182 

27. Cuget clar, an II, nr. 25 din 30 decembrie 1937, p. 407 

28. Cuget clar, an IV, nr. 35.36.45.48 şi an V, nr.13, 15 

29. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţie facsimil după cea din 1941, ed. SemnE, Buc. 2003, pp. 543-544 

30. Idem 

31. Eug. N. Dublea, Artişti plastici români, Buc. 1936, p. 20. P. Dorin, Cronica plastică, în Curentul, reprodusă în Neamul românesc, nr. 101 din 10 mai 1933, p. 1. P. Dorin, Cronica plastică, în Curentul reprodusă în Neamul românesc, nr. 101 din 10 mai 1933, p. 1.

32. P. Dorin, Cronica plastică, în Curentul reprodusă în Neamul românesc, nr. 101 din 10 mai 1933, p. 1.

33. Neamul românesc, nr. 121 din 5 iunie 1936, p. 1 şi nr. 264 din 8 dec. 1934, p. 1 

34. Ibidem, nr. 131 din 18 iunie 1936, p. 1 

35. Ibidem, nr. 121 din 5 iunie 1936, p. 1 şi nr. 131 din 18 iunie 1936, p. 1 

36. Ibidem, nr. 112 din 24 mai 1936, p. 1 

37. Idem 

38. Eug. N. Dublea, op. cit. p. 20

39. N. Iorga, op. cit. p. 269

40. D. Cantemir, Viaţa lui Constantin-Vodă Cantemir, traducere românească de N. Iorga, ediţie nouă îngrijită de Liliana N. Iorga, ed. Scrisul românesc, Craiova, 1942, p. 4 

41. Ibidem, p. 6 

42. Ibidem, p. 5

43. N. Iorga, op. cit. p.264

44. Ibidem, p. 5 

45. N. Iorga, Materiale pentru o istoriologie umană. Fragmente inedite publicate de Liliana N. Iorga, ed. Academiei RSR, Buc. 1968, p. V 

46. Ibidem, p. XIII 

47. N. Iorga, Bizanţ după Bizanţ, ed. Enciclopedică română, Buc. 1972, p. 266

48. N. Iorga, Scrisori către Catinca, ed. Minerva, Buc. 1991, p. 5