$$$

 POVEȘTI DE IUBIRE:

BAUDELAIRE ȘI JEANNE DUVAL

Personajul Baudelaire mi s-a părut chiar mai interesant decât poetul. Făcea tot felul de lucruri interzise. Era consumator de droguri, lua hașis și opiu. Bea mult. Contractase din tinerețe un sifilis. Era excentric, arogant și cinic. Poza în dandy într-un Paris al spleen-ului, al florilor răului, al miazmelor și al Satanei. Acesta era veritabilul Baudelaire. Am descoperit mai tîrziu de unul singur infernul care-l însotea pe poet. Mă intrigă și povestea lui de amor&resentiment cu amanta lui mulatră.

Baudelaire e o apariție fantomatică prin Parisul descris de Balzac și Eugen Sue. Parizian prin naștere (n 1821 rue de Hautefeuille, nr 17), a trăit la Paris, cu exceptia unor scurte episoade. A schimbat de-a lungul vieții nenumărate locuințe în căutarea locului perfect unde să scrie. Dar și unde să se alcoolizeze, să consume droguri, să facă dragoste. A fost izgonit de proprietarii care nu-și încasau chiria sau de prea mult zgomot. Obișnuia – cu partenera lui, Jeanne Duval, să facă scandaluri. De spus – Baudelaire era de familie foarte bună. Ar fi putut urma orice carieră burgheză. Lipsit de noroc, rămâne orfan. Își adora mama care îi acorda multă atenție și de care se simțea protejat. A doua dramă sufletească atunci când Caroline Baudelaire se recăsătorește – cu un militar cu o carieră de succes, colonelul d’Aupick. Fiul suportă greu să știe că mama adorată își împarte sentimentele cu altcineva. E gelos și posesiv. Peisaj emoțional freudian. Tensiunea aceasta nu se va relaxa vreodată. E sursa devierilor comportamentale ale poetului, mai târziu. Baudelaire s-a poziționat constant în opoziție cu tatăl vitreg. Face lucrurile invers decât ar fi dorit acesta. Abandonează studiile, nu urmează cariera pe care ar fi dorit-o familia (militară sau diplomație) și se pierde cu voluptate în boema pariziană, detestată de tatăl vitreg. Afișează un teribilism autoimpus pentru a contraria și sfida burghezii din jur. Face mereu pe ultragiatul. Dar Baudelaire avea talent, ca să nu zic geniu. Despre talentul lui, dl Aupick, colonel, general și ambasador, era cât se poate de sceptic. Dacă tatăl lui vitreg era imaginea reușitei în viață, Baudelaire, din contra, era imaginea declasatului. Emoțional Baudelaire s-a împărțit cât a trăit între două femei 1/ mama sa Caroline d’Aupick – extrem de iubitoare față de fiul rebel, și 2/ amanta acaparatoare, Jeanne Duval.

Cine era Jeanne Duval? Venea din insulele Caraibe. S-a născut în 1820 la Santo Domingo. Venise la Paris în adolescență. Aici începuse ca prostituată pe străzi, apoi în așa zisele maison closes – bordeluri. A jucat mici roluri prin teatre de mâna a doua. Așa – într-o trupă de teatru – o întiânește Baudelaire în 1842. Ea are 22 de ani, e în floarea unei frumuseți ațîțătoare. El are 21, și obișnuiește sa creeze mari probleme familiei Aupick. Cauza – traiul boem și refuzul de a-și termina studiile. Îmi imaginez că relația intimă cu Jeanna Duval a debutat (dincolo de atracția fizică) și din dorința de a-și contraria părinții. O quasi-prostitutată, negresă, cu reputație sulfuroasă. Era exact opusul a ce-și doreau cei doi pentru fiul lor. Jeanne Duval avea diferite ocupații obscure din care se întreținea. Nu i se cunoaște numele real, purta mai multe. Ca apariție – era înaltă, voluntară, dominatoare, gata mereu de ceartă. Avea un mers de felină, carnația de mătase, un ten întunecat, buze senzuale, părul lung și negru ca abanosul. Era o întreținută, a avut numeroși amanți până să-l întâlnească pe Baudelaire. Era râvnită, o pradă prețioasă pentru bărbații protipendadei. Să te afișezi cu ea îți crestea prestigiul de mascul cu pretenții în jungla pariziană mondenă. Unul dintre amanți a fost și Felix Nadal, inventatorul fotografiei, amic cu Baudelaire.

Mă întreb ce aveau în comun aceste două personaje foarte speciale? 1/ Atracția contrariilor, una sexuală întâi, firește. Baudelaire devine repede dependent de ea. 2/ Poetul dorea să întărească imaginea de excentric, de dandy. Nu se putea afișa cu o amantă banală, ușor de confundat, oricât de frumoasă ar fi fost. Pielea ei neagră o distingea în forfota cafenelelor, redacțiilor și teatrelor. Îl făcea să se simtă deosebit. Erau apoi 3/ scandalurile pe care le încingeau. Despărțirile și împăcările lor erau zgomotoase. Baudelaire își dorea o amantă despre care să se vorbeasca, una cu o reputație cât mai proastă dacă se poate, ca să epateze burghezul, le goujat. Și mai întâi de toate, propria familie. Era fericit să știe cât o contraria. A fost gata să plătească prețul. S-o suporți pe Jeanne Duval era ceva foarte special. Era extrem de dificilă, puțini îndrăzneau să-ți impartă banii, mesele și patul cu ea. Poetul încerca să facă față furiilor ei generate de alcool și droguri. Era și extrem de pretențioasă, costa multe parale și cerea favoruri tot timpul. Cel puțin în anii ei de glorie, când era foarte tânără și rîvnită. 4/ Jeanne Duval îl inspira pe Baudelaire. I-a dedicat mai multe poeme, îl inspira. În prezența ei avea viziuni poetice, reușea să scrie. Să o spunem – poezia lui genială, poemele în proză au început cu ea. „Les Fleurs de Mal” îi datorează mult. Între două partide de sex nebun, între certuri homerice urmate de împăcări siropoase, între două beții sau ședințe de hașiș, Baudelaire se întâmpla să aștearnă poemele cu care a schimbat fața literaturii franceze.

Așs s-a scurs viața celor doi prin lumea Parisului. Cafenele. redacții, apartamente cu chirie, beții, etc. Împreună aveau o apariție insolită – ceea ce Baudelaire chiar își dorea. Nu îi plăcea să treacă neobservat. Dar anii au trecut, farmecul iubitei s-a diminuat. S-a îngrășat, pielea ei și-a pierdut strălucirea…Caracterul ei a devenit tot mai greu de suportat. Scenele erau tot mai frecvente. Nefericirile l-au adus pe Baudelaire în pragul sinuciderii, dar tentativa sa e eșuat. La zece ani de când au făcut cunoștință, poetul își anunță mama într-o scrisoare că își părăsește amanta. Motive? Pentru că nu o mai suporta, pentru că șarmul ei s-a șters, pentru că îl înșela cu cine se nimerea… Își face o problemă pentru viitorul ei și se gândește să îi lase o sumă de bani să aibă din ce trăi. Firește, îi cere mamei, care îi satisfăcea de obicei asemenea cereri. Viața celor doi iubiți ia o întorsătură neașteptată când Jeanna Duval cade bolnavă…Este pe jumătate paralizată, Baudalaire – deși erau despărțiți – trimite o sumă de bani să îi acopere costurile internării în spital. Nu era simplu, era hăituit de creditori, avea datorii pretutindeni, nu știa de la cine să se mai împrumute. În plus încerca de ceva vreme să găseasca o înlocuitoare turbulentei lui amante pe care ajunsese să o deteste… Sufletește, era cât se poate de încurcat.

Desparțirea lor durează 2 ani. La finele acestui interval cei doi locuiesc iar împreună. Până când el fuge de acasă, nemaiputând suporta prezența zilnică în apartament a unui pretins frate, mulatru ca și ea, care se instalase la ei. A descoperit că nu îi era frate, ci amant. Lucrurile degenerează. De aici încolo trăiesc mai mult separat. Apar totuți perioade când sunt iar împreună, spre exasperarea mamei sale – devenită d-na ministru plenipotențiar (ambasador) la Constantinopole si Madrid. Cert, nu pot trăi unul fără celălalt în ciuda a tot ce se petrece urât între ei. Baudelaire nu mai poate suporta viața pariziană unde nu își găsise recunoașterea decât ca traducător al lui Edgar Allan Poe și unde a fost silit să se retragă din cursa pentru un fotoliu în Academie. A contat și amintirea procesului scandalos în care a fost condamnat la plata unei amenzi pentru volumul iconoclast „Fleurs de mal”(1857). În același an generalul Aupick moare și este înmormântat în cimitirul Montparnasse, unde - zece ani mai târziu - își va găsi și el loc de odihnă veșnică. Se părea că legăturile cu mama -odată rivalul mort - se vor intări. Dar lucrurile nu merg exact asa. Ea părăsește Parisul și se instalează la Honfleur în Normandia unde are o casă pe malul mării. Aici va poposi și el uneori. Preferă să se refugieze la Bruxelles. Avea de gând să facă ce nu i-a reușit la Paris. Vrea să se bucure de glorie, să fie recunoscut, să câștige bani cu care să-si plătească datoriile. Parisul este o etapă încheiată. Aici suferise toate deziluziile, amărăciunile, eșecurile și deznădejdile.

La Bruxelles îl ajunge sifilisul dobândit în tinerețe ajuns în faza finală. E tot mai confuz, ia pastile pe bază de opium, are nevralgii și vomită… Suferă mai multe atacuri. Starea sănătății lui se înrăutățește vizibil. Medicii sunt sceptici privind vindecarea lui. Constată paralizia (sindrom tipic la sifilisul terțiar). Baudelaire nu mai reacționeaza la stimuli, creierul nu mai funcționeaza. Nu recunoaște pesoanele din jur. Este mutat de la hotel la un spital. Doamna Aupick este anunțată la Honfleur și vine la Bruxelles. În spital descoperă că fiul ei devenise un cadavru viu cu ochi ficși. Nu se poate mișca, a înțepenit și nu poate rosti două vorbe cu sens. Răspunde cu NU la orice este întrebat. Asta amintește vag că fusese un rebel. Doamna Aupick hotărăște sa-și ducă fiul la Paris, unde îl poate îngriji mai bine. La Paris, camera de spital devine repede loc de pelerinaj. Este vizitat de multe celebrități – scriitori, artiști plastici, critici literari, gazetari, editori. Dar poetul este total absent și nu mai părăsește camera… La 31 august 1867, ora 11 dimineata, (are doar 47 de ani) agonia lui se sfârșește. Este înmormântat la cimitirul Montparrnase la 2 septembrie, încojurat de ultimii fideli.

Mama sa Caroline d’Aupick - atât de iubită de el - se stinge neconsolată 4 ani mai târziu, 1871 la Honfleur. Nu se cunosc împrejurările și data morții amantei de o viață – Jeanne Duval. O mărturie a lui Felix Nadal spune că ar fi zărit-o câțiva anui mai târziu de la moartea poetului pe un bulevard, mergând în cârje, pe jumătate oarbă…E tot ce se știe despre sfirșitul ei.