$$$

 Grigoraș Dinicu, „regele lăutarilor”

S-a născut pe 3 aprilie 1889, în cartierul „Scaune” al lăutarilor țigani din București (Ionică Dinu, tatăl său, răzbise ca un muzicant cunoscut și apreciat, coleg de taraf cu Sava Pădureanu, cândva lăutar al țarului Rusiei); nu m-am izbit de goluri imense lăsate de multe documente scrise care să trebuiască acoperite cu presupuneri – iată de ce nu greșesc amintind frecventarea corului de copii al bisericii „Scaunele Vechi”, apoi, alături de Trandafir, fiul cunoscutului lăutar Dobrică, experimentarea gustului muzicii (din fericire, în absența realității virtuale de astăzi); luase primele lecții de vioară de la un lăutar bătrân (Moș Zamfir); într-un timp scurt, fără neglijenţe sau pripeli de stil, fără obscurităţi, a primit „binecuvântarea” Conservatorului (în 1902, pe când avea 13 ani), chiar a prins un an de studiu cu pedagogul Carl Flesch; în 1906, la absolvirea Conservatorului, pe scena „Ateneului Român”, a interpretat partea solistică a „Concertului nr. 1 pentru vioară și orchestră” de Niccolo Paganini, „strecurând” și „Hora Staccato”/compoziția proprie. 

Ultima i-a adus nemurirea. Din perspectiva lui Grigoraș Dinicu, linia de demarcație între muzica clasică și cea populară părea foarte subțire, ultima fiind eliberată, din carciuma periferică, din atmosfera de restaurant, pentru a ajunge pe scena „Ateneului”; a dorit, cu orice preţ, să ia de la capăt lungul şir de osteneli necesare pentru a scrie această pagină din istoria muzicii românești.

Nu sunt pe Facebook doar pentru a enumera calificările unor personalități; se cuvine multă atenție în privința expunerii scrise care descrie viața și activitatea oamenilor... După doi ani de experiență în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucțiunii Publice, Grigoraș Dinicu a fost promovat solist al acestei formații. Banii figurează printre cauzele care îngreunează înţelegerea noastră, inclusiv la ceea ce ar rămâne de făcut în continuarea vieții; constrâns de unele lipsuri, s-a angajat ca șef al tarafului din restaurantul-gradină de la „Bufet”; încheia, în 1913, un contract cu restaurantul patronat de Ionică Enescu; preț de 22 de ani, a interpretat melodii din repertoriile popular, clasic, café-concert. După izbucnirea Primului Război Mondial, va organiza concerte de binefacere în spitalele pentru răniți. Odată cu sfârșitul atrocităților pe plan mondial, în viața deloc tihnită (dar efervescentă) a României interbelice, a înființat propriul ansamblu (împreună cu „țambalagiul” Budișteanu – virtuoz al instrumentului). Angajamentul (asigurare, cuvânt, făgăduială, făgăduință, legământ, promisiune) onorat, de ambele părți, la „Green Park Hotel” din Londra, l-a purtat și către Monte Carlo; acolo i-a întâlnit pe George Enescu și Fritz Kreisler (compozițiile pentru vioară ale ultimului nu îi erau străine lui Dinicu). În 1937, cel care va fi supranumit „regele lăutarilor” se trezea invitat să cânte în cuprinsul Expoziției Internaționale din Paris. A făcut cale întoarsă la București, devenind concert-maestru al orchestrei simfonice „Pro Arte” (ansamblul de 80 de instrumentiști sub conducerea dirijorului George Cocea). În 1939, la Expoziția Mondială din New York, taraful lui Grigoraș Dinicu era însoțit de Maria Tănase (cântase patru luni, împreună cu „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, inclusiv în „ovațiile entuziaste” ale Marlenei Dietrich, la restaurantul lui Jean Filipescu din orașul unde „geniul diferitelor rase a conlucrat”).

Grigoraș Dinicu a murit pe 28 martie 1949; la înmormântare, Orchestra „Barbu Lăutaru” (condusă de Ionel Budișteanu) interpreta „Hora Staccato”; a fost înhumat la Cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”), în vecinătatea unor lăutari precum Sava Pădureanu, Cristache Ciolac, Costică Pompieru.

Dincolo de talent (aptitudini, înclinări – fie înnăscute, capacitate deosebită – fie și dobândită), cred că preocupările sale au avut ca țel nu numai cum să deosebească mai bine diferitele feluri de cunoaştere, ci şi cum să deducă din sursa lor comună toate conceptele care aparţin fiecărui fel de cunoaştere, astfel încât să poată determina utilizarea lor (în muzică)...

Text și Video Mix: Nicolae Tomescu