luni, 21 aprilie 2025

$$$

 

.GELU , GLAD, ȘI MENUMORUT


   Monumentul Voievozilor Glad, Gelu și Menumorut.

Grup statuar în ronde – boss realizat de PAVEL MERCEA in anul 1996 și a fost dispus în Parcul comunei MACEA,  în faţa Căminului cultural din Macea.


Monumentul, voievozilor Glad, Gelu și Menumorut creaţie a sculptorului bucureştean Pavel Mercea, originar din Macea, a fost dezvelit la 1 septembrie 1996. S-a marcat în felul acesta, împlinirea unui mileniu de la luptele acestor voievozi, din Banat, Crişana şi Transilvania, împotriva expansiunii maghiare din a doua jumătate a secolului al X-lea, menționate în cronica lui Anonymus.


Sunt înfăţişați întregi, alăturaţi, unul lângă altul. Capul împodobit cu plete le este acoperit cu însemnul regalităţii, coroana deschisă, asemeni domnitorilor români din evul mediu. Ţinuta este militară, încadrată în epocă, fiind înveşmântaţi, cu platoşe, cizme înalte şi apărătoare la încheieturile membrelor. Umerii sunt supradimensionaţi, cu scurte pelerine ornamentale, astfel că  prin întreaga ţinută, cei trei oşteni medievali emană forţă şi demnitate. Chiar dacă sunt într-o poziţie relaxată, robusteţea personajelor impune, iar privirea pătrunzătoare degajă hotărâre.  


Glad, primul personaj într-o citire de la stânga spre dreapta, stăpânea teritoriul de azi al Banatului, între Mureş şi Dunăre, cu reşedinţa la Cuvin (Keve). La începutul celui de al doilea mileniu, s-a opus campaniilor de cucerire a ungurilor, cu o armată formată din români, bulgari şi pecenegi, dar a fost învins şi silit să accepte suzeranitatea maghiară. Platoşa războinică îi este ornată cu un cap de lup închis într-un medalion. Gâtul puternic, urechile mici și gura imensă, amintește de stindardul dac, vestitul balaur cu chip canid draco. Cu ambele mâini, voievodul ţine un imens scut triunghiular întărit cu nituri, care se sprijină pe vârf la picioarele sale. Convexitatea exterioară a cestei arme este marcată cu o cruce, semn al creştinătăţii.


Personajul din mijloc este Gelu, care avea, sub autoritate suverană, Podişul Transilvaniei, de la poalele Meseşului şi izvoarele Someşului, cu centrul probabil la Dăbâca lângă Cluj. A fost învins de oştile ungureşti şi omorât în luptă. Acesta este prezentat în relaxare, cu palma dreaptă peste cea stângă, acoperind printr-un gest de ocrotire mânerul spadei  cu două tăişuri. Teribila armă ofensivă  susţinută cu ambele mâini este în poziţie vericală cu vârful în jos.


Cel de al treilea personaj este Menumorut, conducătorul formaţiunii statale româneşti de tip feudal din Crişana, care-şi avea capitala în Biharea, în apropiere de Oradea. A avut aceeaşi soartă tragică. După ce a organizat o dârză rezistenţă împotriva expansiunii maghiare, după lupte grele, este de asemenea înfrânt iar voievodatul distrus. Iconografic este expus sub forma unui personaj bărbos, cu pieptul acoperit de un medalion rotund, simplu, neornat, în chip de scut. Postat pe ambele picioare larg desfăcute şi apărate de cizme ale căror carâmb este răsfrânt sub genunchi, Menumorut pare de neclintit. El ţine cu ambele mâini, în poziţie orizontală, o spadă scurtă cu două tăişuri, scoasă din teacă.


Postamentul supraînălţat, cu trei trepte, cuprinde în partea superioară o mică platformă, peste care se ridică soclul de formă cubică,  cu o înălţime de 250 cm. Acesta se termină  pe toate laturile sale cu un brâu decorativ ce sugerază crenelurile unei cetăţi medievale. Pe faţa sa anterioară, soclul este incizat cu textul: Slavă veşnică strămoşilor noştri / voievozii / Glad, Gelu şi Menumorut” iar jos, la bază: Solum patriae sacrum est, adică: Pământul patriei este sfânt. Pe fațada secundară au fost incizate câteva informații despre lucrare, și anume: În anul 1996 s-a ridicat / acest monument prin voința și puterea / sufletească a fiilor acestei localități / Crețu Gheorghe profesor / Mercea Pavel sculptor / Covaci Pavel prof. Director / Ivan Livius consilier / Mădărăsan Ioan economist / Curtuțiu Mircea profesor / Șiclovan Cornel inginer / Mercea Ioan primar / Crișan Pavel consilier / Achim Ioan învățător /  Aurel Ardelean / Fericean Vălean / Cinah Dumitru.


Monumentalitatea grupului statuar este impresionantă mai ales prin fineţea execuţiei şi robusteţea liniilor sale.  La aceasta se adaugă dimensiunea personajelor sale de 250-260 cm, astfel că întreaga sculptură de mare echilibru se ridică la 510 cm deasupra solului. Ea degajă multă linişte învitând privitorii la meditaţie asupra devenirii noastre.

de Horia Truță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 THE YARDBIRDS The Yardbirds, grup muzical britanic din anii '60 cel mai cunoscut pentru conversia inventivă a ritm& blues-ului în r...