***

 JULES VERNE

Jules Gabriel Verne, una dintre cele mai vizionare minți ale secolului al XIX-lea și printre cei mai îndrăgiți autori, considerat părintele romanelor științifico-fantastice, s-a născut în 8 februarie 1828 la Nantes și a murit în 24 martie 1905 la Amiens (Franța). Să-i desfășurăm, dar, povestea. 

„Pierre Verne, fiul unui magistrat din Provins, urmase dreptul și începuse să profeseze la Paris, pentru ca în 1825 să se stabilească la Nantes, unde avea să o cunoască pe Sophie Allotte de la Fuÿe, care aparținea unei familii înstărite, venite la Nantes la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Căsătoria lor are loc în februarie 1827. Un an mai târziu, li se naște primul fiu; vor avea în total cinci copii - doi fii: Jules și Paul (născut în 1829) și trei fiice: Anna (născută în 1837), Mathilde (1839) și Marie (1842). La vârsta de nouă ani, Jules este înscris la o școală catolică, pe care o frecventează până în 1840, când este dat la micul seminar din Nantes. După liceu și bacalaureat, Jules Verne ajunge (în 1847) la Paris, unde face studii de drept, tatăl Pierre sperând că Jules îi va succeda la conducerea cabinetului său de avocatură”, amintea cercetătorul Laurențiu Zoicaș în „Dicționarul scriitorilor francezi” (Polirom, 2019).

Prietenie cu Alexandre Dumas (fiul)

Vis părintesc (spulberat)! „Tânărul se împrietenește însă cu Alexandre Dumas-fiul, al cărui tată era, la acea dată, proprietarul Teatrului Istoric și după o idee a căruia scrie, în 1849, o piesă în versuri, într-un act, Les Pailles rompues (Paiele rupte); un an mai târziu, piesa se joacă la Paris și la Nantes, bucurându-se de succes. Influențat de Hugo, Jules continuă să scrie piese în versuri, precum și un prim roman, rămas neterminat (și nepublicat), Un prêtre en 1839 (Un preot în 1839), un fel de remake al celebrului Notre-Dame de Paris. În urma acestor prime izbânzi, hotărăște să se consacre literaturii și, din 1851, începe să colaboreze la revista Musée des familles. Lectures du soir, destinată popularizării științei. Întâia sa contribuție, Primele nave ale marinei mexicane, este o nuvelă à la Fenimore Cooper, cu accente romantice, scrisă sub formă de dialog. Va urma, în 1852, nuvela istorică Martin Paz, ocazie cu care autorul reconstituie peisajul peruvian, dar și istoria, obiceiurile și datinile meleagurilor evocate”, nota cercetătorul citat anterior.

Finanțist și soț de văduvă cu doi copii

Dar să prindem urzeala biografiei: „Ficțiunea educativă va rămâne principala direcție în care se manifestă talentul său de prozator. Pentru moment însă, Jules Verne continuă să scrie pentru teatru, cu atât mai mult cu cât se angajase (fără plată) ca secretar la Teatrul Liric condus de Edmond Seveste. Aici i se și joacă piesa în proză Colin-Maillard (Baba-oarba), care va atinge impresionantul număr de patruzeci de reprezentații. În ianuarie 1857, se căsătorește cu Honorine Morel, în vârstă de douăzeci și șase de ani, văduvă și cu două fiice. Grație lui Ferdinand Deviane, fratele Honorinei, Jules Verne se apropie de lumea finanțelor, devenind agent de schimb la Bursă și reușind astfel să-și asigure autonomia financiară”.

Simbioza care i-a garantat faimă și bani

„În februarie 1858 - urma biograful Laurențiu Zoicaș - i se joacă o operetă, M. de Chimpanzé (Dl. Cimpanzeu), iar în 1861 o comedie în proză, Onze Jours de siège (Unsprezece zile de asediu): ambele texte, cu subiecte mondene, exploatează comicul de situație. Toamna lui 1862 va marca o cotitură în biografia lui Jules Verne”. Anume? „Este momentul în care scriitorul îi propune editorului Pierre-Jules Hetzel manuscrisul romanului Cinq Semaines en ballon (Cinci săptămâni în balon). Visul lui Hetzel era acela de a găsi un autor în stare să transforme lumea invențiilor și a descoperirilor de tot felul în romane care să poată fi citite de publicul, tot mai numeros, însetat de cunoștințe științifice. Această perfectă simbioză dintre editor și autor avea să le aducă amândurora, deși în proporții diferite, faimă și bani. Cinq semaines en ballon este primul volum din seria intitulată în 1866 Voyages extraordinaires (Călătorii extraordinare): aceasta va însuma cincizeci și patru de titluri, apărute în decursul a patruzeci de ani”. Impresionant, nu?

Mari ambiții

Vor urma romane celebre astăzi în întreaga lume (Verne este scriitorul francez cel mai tradus), multe dintre ele ecranizate: Voyages et Aventures du capitaine Hatteras (Căpitanul Hatteras) (1864), Voyage au centre de la Terre (O călătorie spre centrul Pământului) (1864), De la Terre à la Lune (De la Pământ la Lună) (1865), Vingt Mille Lieues sous les mers (Douăzeci de mii de leghe sub mări) (1869-1870), Le Tour du monde en quatre-vingts jours (Ocolul Pământului în optzeci de zile) (1873), L’Île mystérieuse (Insula misterioasă) (1874-1875), Un capitaine de quinze ans (Căpitan la cincisprezece ani) (1878), La Jangada (Opt sute de leghe pe Amazon) (1881), Le Château des Carpathes (Castelul din Carpați) (1892), L’Île à hélice (Insula cu elice) (1895), Le Testament d’un excentrique (Testamentul unui excentric) (1899). „Ambiția romancierului este de a rezuma toate cunoștințele de geografie, geologie, biologie, astronomie și fizică ale epocii sale și de a reconstitui, sub o formă atrăgătoare, istoria universului”.

Exploatator al miturilor clasice

Mai departe: „Principala temă a romanelor lui Jules Verne este așadar călătoria - călătorie imaginară, dar aproape întotdeauna ciclică și enciclopedică, adică inițiatică. Inițiatică atât pentru eroii care, explorând cu sau fără voie teritorii necunoscute, dezleagă enigme sau găsesc răspunsuri la întrebările ce-i frământă, cât și pentru cititorul care, însoțindu-i, își sporește bagajul de cunoștințe sau își exersează imaginația. Prejudecățile fac din Jules Verne un autor de cărți de popularizare a științei, adresate îndeosebi publicului tânăr, dar analizele moderne au scos în evidență virtuțile și valențele unei practici romanești care, îmbinând energia romantică și pozitivismul, exploatează mituri și arhetipuri universale: zborul cu aparate mai grele decât aerul (Cinq semaines en ballon, Robur-le-Conquérant [Robur cuceritorul], 1886) trimite la Icar, explorarea lumii subterane (Voyage au centre de la Terre) face aluzie la coborârile în Infern, iar rătăcirile pe mare (Vingt Mille Lieues sous les mers, Les Enfants du capitaine Grant [Copiii căpitanului Grant], 1867-1868) nu sunt altceva decât reluări ale Odiseei - nu întâmplător, unul dintre cele mai celebre personaje verniene poartă numele de Nemo (Nimeni), adică numele sub care Ulise i se prezintă ciclopului Polifem”.

Împușcat în picior, rămâne infirm

„De dincolo de încrederea în capacitățile omului - mai releva biograful Laurențiu Zoicaș - răzbat neliniștile provocate de gândul că progresul nestăpânit și acea știință fără conștiință asupra căreia atrăsese atenția Rabelais sunt pericole cărora omenirea nu era (nu este) pregătită să le facă față. Această viziune pesimistă, prezentă încă din 1863, în Paris au XXe siècle (Parisul în secolul XX), devine tot mai clară începând din 1886, anul nefast în care Verne este obligat să-și vândă iahtul, apoi rămâne infirm după ce, la 9 martie, Gaston, fiul fratelui său Paul, îl împușcă în picior.” Ce nebunie! „La 17 martie 1886, editorul Hetzel înceta din viață. Verne continuă să scrie, exercitând în paralel funcții publice (este consilier municipal la Amiens, între 1888 și 1904). Romanele lui își accentuează latura sumbră: Le Sphinx des glaces (Sfinxul ghețarilor) (1897) reia, încercând să-i dea o încheiere, romanul Aventurile lui Arthur Gordon Pym de Edgar Poe; Face au drapeau (În fața steagului) (1896) evocă figura unui savant nebun care inventează un exploziv de o putere nemaiîntâlnită”.

În numele tatălui

Aproape de final: „Între timp, romancierul îl asociase pe fiul său Michel la activitatea scriitoricească. Istoria și filiația manuscriselor verniene este, de aceea, complexă și stufoasă, multe titluri atribuite lui Jules dovedindu-se creații sau adaptări datorate lui Michel Verne. Autorul Călătoriilor extraordinare se stinge din viață la 24 martie 1905, lăsând în urmă o operă căreia exegeza îi descoperă noi și noi dimensiuni și care ocupă astăzi locul pe care-l merită în peisajul literaturii franceze și universale”.

Jules Verne, în România

Jules Verne este și în România unul dintre cei mai traduși autori. Între 1971 și 1989, Editura Ion Creangă din București a publicat o serie de patruzeci de volume din proza verniană. Seria a fost reeditată de ziarul Adevărul de-a lungul anului 2010. Între 2010 și 2011, Editura Erc Press a publicat încă 17 volume din opera lui Jules Verne. Acestor colecții li se adaugă numeroase traduceri apărute înainte, după sau în paralel cu ele, la diferite edituri.

197 de ani s-au împlinit în 8 februarie 2025 de la nașterea lui Jules Verne; 120 se vor împlini în 24 martie de la moartea scriitorului.

Jules Gabriel Verne e scriitorul fără care copilăria mea ar fi de neimaginat și care mi-a făcut, între 8 și 14 ani, cea mai bună educație enciclopedică posibilă pe atunci: geografică, istorică, biologică, geologică, antropologică etc.”, Paul Cernat, critic literar

„Unul dintre marii maeștri ai anticipației clasice, pentru a relua titlul unei antologii cândva celebre din BpT, Jules Verne a încarnat tipul umanistului francez de secol XIX: universalist și cosmopolit, bun patriot, pudic și manierat, vizionar, optimist, încrezător în progres”, Paul Cernat

„Fiul său Michel (și el anticipaționist, dar produs al altui timp) va fi mai degrabă înclinat spre pesimism apocaliptic și distopie”, Paul Cernat

54 de titluri (în 40 de ani) va însuma seria intitulată în 1866 Voyages extraordinaires (Călătorii extraordinare).