___&&&

 CINCINAT PAVELESCU

Pe data de 2 Noiembrie îl amintim pe Cincinat Pavelescu (n. 2 noiembrie 1872, București – d. 30 noiembrie 1934, Brașov) a fost un poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri.

Ca elev al lui Macedonski, Cincinat Pavelescu păstrează tonul de festival, euforia. Câteodată iese din diletantism și dă dovezi de o puternică invenție fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în fața misterului vieții…” Ca discipol al lui Macedonski, l-a urmat pe acesta, însă în locul sacerdotismului acestuia păstrează poeziei tonul solemn de festival, orgoliul de a se abandona cadențelor. Cincinat Pavelescu a continuat într-un spirit mai boem pe Alecsandri și pe Radu D. Rosetti.

Ca epigramist este, incontestabil, cel mai notoriu autor român. Ce l-a determinat pe Cincinat Pavelescu să scrie epigrame? Răspunsul îl dă chiar poetul: ” De ce am scris epigrame? Ca un protest împotriva esteticii mele lăuntrice, ofensate de urâțeniile vieții, de nedreptățile politicii și de arivismul mediocrităților.”S-a manifestat și în dramaturgie, scriind două piese originale: Amanții (Dialoguri moderne) și Dialoguri de toamnă și două în colaborare: drama Saul (împreună cu Alexandru Macedonski) și Irina, împărăteasa Bizanțului (în colaborare cu dr. N. Paulescu).

Adio – Cincinat Pavelescu

Să fim străini pentru vecie;

de-acum să nu ne mai zâmbim.

D-a dragostei zădărnicie

ca printr-un vis să ne-amintim!

Pe tot trecutul de iubire

lințoliu negru să așternem;

și raze reci de nesimțire

p-a noastre inime să cernem!

Când ne vom pierde-n amintire

să ni se pară c-am visat.

C-o dată-n dulce fericire

al nostru suflet s-a scăldat!

Și să nu plângem când durerea

a noastre inimi o cerni;

că ne-o rămâne mângâierea

iubirii vechi spre-a ne zâmbi!

Iar dacă-n calea cea pustie

ne-om rătăci neluminați,

atuncea faclă să ne fie

lumina anilor uitați.