$$$

 POVEȘTI DE DRAGOSTE:

HENRY MILLER ȘI ANAIS NIN

Decembrie 1931. Louveciennes, Franța. Anais Nin, fiica unei cântărețe franco-daneze și a unui compozitor cubanez, căsătorită cu Hugh Guiler, un bancher francez cu o stare materială nu opulentă ci mai degrabă permisivă, avea 28 de ani.

Henry Miller, un american înalt, slab, cu capul chel, cu ochii pătrunzători în spatele ochelarilor și cu o voce hârjâită, fiul unui croitor german sărac și al unei casnice, crecut în tumultul deocheat din Brooklin, avea 39 de ani.

Era căsătorit ș hămesit de foame. „L-am cunoscut pe Henry Miller”, scria Nin în jurnalul său (Miller fusese invitat de către prietenul său Richard Osborn, bancher și prieten cu soțul lui Nin, să ia masa împreună cu aceștia). „Când a coborât din mașină și s-a îndreptat spre ușă l-am privit cu atenție - am văzut un bărbat care îmi plăcea”. Se cunoșteau doar din auzite și din scrierile citite reciproc.

Pentru Nin, Miller era scriitorul care în scrierile lui era „înflăcărat, viril, animalic, magnific”, iar Miller a manifestat o curiozitate deosebită față de Nin, „femeia care a putut să scrie despre D.H. Lawrence cu atât de mult curaj și delicatețe” (Noel E. Fitch). S-au plăcut de la început, nu atât din punct de vedere fizic, cât intelectual. Discuții despre cărți, filozofie, istorie, muzică erau cele ce-i atrăgea reciproc. Împărțeau idei, își citeau și criticau reciproc lucrările. Gradul în care și-au influențat și stimulat reciproc capacitățile intelectuale și artistice pe parcursul întregii lor relații a fost deosebit de mare.

La început, Anais Nin s-a îndrăgostit, dar nu de Miller ci de soția acestuia, June Mansfield.

„O fată de un alb uimitor, ochi arzători - June Mansfield, soția lui Henry - Atunci am văzut-o pentru prima oară pe cea mai frumoasă femeie din lume” (Jurnal, decembrie, 1931). Ea, June, însemna culoare, strălucire, mister, dar și duritate, cruzime, egoism, perversitate, spirit distructiv. Numai după de June pleacă în SUA (1932), Nin se îndrăgostește de Miller. June a fost cea care indirect i-a adus împreună. Mai precis, lungile lor discuții despre „problema June”, căci ambii erau îndrăgostiți de ea. Nu și June de ei. Miller a folosit prototipul soției sale în romanul „Tropicul Cancerului”, iar Nin scrie ample porțiuni în jurnal în care o analizează minuțios pe June, prezență permanentă și invizibilă între cei doi.

Erau două persoane cu vârstă diferită (11 ani diferență), temperament și stil de viață diametral opuse. Chiar și penițele, scria Noel R. Fitch, vorbeau diferit. Ea scria într-un „limbaj atonal”, cu un fel de străfulgerare nevrotică. El, în schimb, avea un stil sălbatic, furtunos. Limbajul vulgar îl urmărea ca o umbră.

Erau două extreme ce se atrăgeau, Ea fină, delicată, zâmbitoare, mereu aranjată, ordonată cu casa și cu jurnalele sale.

Era o seducătoare ! Mai târziu recunoștea că și-a creat o personalitate artificială, „ca un scut”, îmsușindu-și maniere afabile, seducătoare, vesele „ca să mă pot ascunde în spatele lor” („Henry și June, 1931). El, un fost vagabond din Brookin, se simțea ca peștele în apă pe străzile dubioase, înțesate cu bordeluri. În jurul lui domneau mizeria și decadența. Făcea „sacrilegii” împotriva bunului simț: scăpăra chibritul de talpa pantofului, punea sare pe un „pate de fois gras”, bea vinuri neasortate cu mâncarea și mânca varză murată.

Folosindu-ne de spusele lui Philip Jason, putem spune că erau totuși „suflete pereche, trupuri pereche, unici făuritori ai căii diferite pe care au urmat-o ca scriitori”. Însăși personalitatea lor a fost supusă unor metamorfoze de anvergură. „Nu am iubit niciodată o femeie inteligentă ca tine”, îi scria Miller. „Între noi este o legătură pe care June nu o poate înțelege: mintea !”. Iar Nin îi răspundea plină de extaz: „Acum când trăim cu aceeaș fervoare, la aceeași temperatură, aceeași extravaganță, sunt fericită. Aceasta este viața care mi se potrivește, acestea sunt sentimentele care îmi aparțin. Acum respir liber. Sunt acasă. Sunt eu însămi”. Miller a reușit să descătușeze timiditatea ei caracteristică pe care el o numea „blestemul înghețat al creștinismului”. Ușa Pandorei fusese larg deschisă, Nin începând să-și trăiască sexualitatea până la abandon.

Aveau și câteva asemănări: amândoi erau autodidacți și amândurora le era teamă să nu moară de foame.

Lui Miller îi era frică să nu moară de foame la propriu, iar lui Nin îi era frică să nu piardă iubirea, în special pe cea a tatălui ei, Joaquin Nin, care și-a abandonat familia când Anais era mică. Incestul căruia i s-a dedat ulterior (1933), acceptat atâ de Anais cât și de către tatăl său a fost consecința directă a acestei frici.

Cunoscută la început pentru prefața scrisă la cartea lui Miller „Tropicul Cancerului” (1934), apoi pentru literatura erotică scrisă la comandă pentru un dolar pagina, apoi în 1966, când publică primul jurnal (varianta cenzurată) din cele peste 41 de jurnale în care a scris aproape zilnic începând cu vârsta de unsprezece ani (1914), apogeul faimei sale fiind atins 22 de ani mai târziu (1986) când apare varianta necenzurată a jurnalului „Henry și June” care acoperă primul an din relația lor. Anais Nin a fost cea despre care Henry Miller spunea: „Ea a fost, și încă este, cea mai importantă persoană pe care am cunoscut-o și pe care pot să o numesc un suflet devotat. Îi datorez totul”. (1944) Ea a fost pentru el mentor, amantă și partener literar. Mai mult de atât, timp de peste zece ani, Nin i-a plătit chiria pentru apartamentul din Villa Surat unde ei doi, alături de L.Durell, A.Perles, M.Fraenkel au creat un centru literar. „Am găsit femeia”, spunea el mai târziu, „care putea să îmi ofere o viziune asupra mea însumi, o femeie care mă putea urma carte după carte și...pat după pat”.

Ce a însemnat și a făcut Miller pentru Nin ca femeie și ca scriitoare?

Ce convergență a trupurilor, scria Nin în „Henry și June”. „Când ne întâlnim, suntem ca un cuptor încins. Cu toate acestea îmi dau seama din ce în ce mai mult că numai trupul îmi este tulburat. Cele mai bune momente ale mele cu Henry le trăiesc în pat”. Dragostea lui Miller pentru ea a reprezentat mai întâi de toate „maturizarea ei sexuală” (Fred Perles), ceea ce a determinat stilul operei ei timpurii. „...trăiesc perioada cea mai bogată în senzații...” se confesa ea în jurnalul său. Senzualitatea cu care a început să-și trăiască viața a făcut-o adesea să exclame: „Sunt posedată ! Naiba să o ia de dragoste. Știe să mă posede ca nimeni altul, dar vreau mai mult decât atât. Mă duc la dracu, la dracu. Sălbatică, sălbatică, sălbatică” („Henry și June”). Anais Nin avusese legături extraconjugale și înainte de a-l cunoaște pe Miller. După prima întâlnire cu Miller, Nin și-a descoperit propria foame de senzualitate, abandon sexual. Pudibonderia catolică din ea a fost abandonată fără regret și un șir de noi și noi amanți își făcea loc în viața ei: scriitori, pictori, actori (Anton Artaud), psihanaliști (Otto Rank). „Mi-am abandonat toate scrupulele”, scria ea.„Îl iubesc pe Hugo (soțul), dar mai iubesc și alți bărbați. Dar cel mai important lucru este că Miller a luat-o în serios ca scriitoare, așa cum și ea l-a luat pe el în serios ca scriitor. „Ne-am incitat unul pe altul...”, spunea ea într-un comentariu din 1955.

Niciunul nu a fost fidel celuilat. Legătura lor fizică și artistică a fost cea care a dat consistența atracției lor reciproce, stimulându-le creativitatea. „Tropicul Cancerului”, „Tropicul Capricornului” și „Primăvara neagră” sunt cele trei romane ale lui Miller apărute în acea perioadă. Nin nu întârzie nici ea. Scrie primul ei roman suprarealist, „Casa incestului”, apoi „Djuna”.

Pasiunea fizică dintre Nin și Miller ce a început în martie 1932, când și-au dat întâlnire la cafeneaua „Chez les Viking” de pe strada Vavin din Montparnasse avea să dăinuie peste un deceniu. O pasiune, putem spune, care a condimentat abundent istoria literaturii universale.

S-au despărțit după 1945, ea stabilindu-se la New York, iar el în California. Neînțelegerile, regretele și-au luat partea lor. Se revedeau ocazional, fiecare însoți de alți noi parteneri. Ultima lor întâlnire a avut loc în spitalul Cedar (Los Angeles, 1976), unde Miller mergea să-și trateze arteroscleroza, iar Nin murea de cancer. Moare pe 14 ianuarie 1977. Miller o urmează trei ani mai târziu.

Anais Nin a plecat. Henry Miller a plecat și el. Ambii au lăsat în urma lor o moștenire literară care suscită până în prezent imaginația. O moștenire cu puternic parfum de senzațional.

Ioan Gherghina - Iubiri efemere...iubiri de-o viață ( Vol 1)