Eliza Petrăchescu:
„Aveam vreo 15-16 ani, terminasem o școală în Sibiu și tata a hotărât că trebuie să-mi fac un viitor. Să învăț mai departe- zicea el - dar nu la București, Bucureștiul pe timpul acela era rău famat. M-a trimis la Iași, la niște rude. Mama m-a învățat să nu-mi ridic privirile din pământ, și așa am bătut eu Iașul acela o vreme, numai cu ochii în jos. Am și găsit 500 de lei, țin minte, tot uitându-mă în caldarâm. Tot în caldarâm mă uitam când s-a luat după mine un domn, tânăr el, nu avea 30 de ani, dar mie mi se părea un domn. Eu eram o copilă. Stăteam într-un cămin al Conservatorului, mă țineau acolo de milă, de bună ce era Agatha Bârsescu. Mare actriță! Și ce săracă a murit! Într-o zi m-a dus la o expoziție de caricaturi. Acolo era și „urmăritorul” meu. A venit drept la mine și mi-a spus: „Nu vrei să te faci actriță? Am nevoie de dumneata într-o piesă”. Era Ion Sava. Așa am intrat în Conservator și în teatru deodată. Jucam și învățam. Jucam roluri principale, figurație, orice. Era foarte deștept acest Ion Sava și un spirit foarte îndrăzneț. Și un mare regizor. Știți că el a fost primul regizor de la noi care-a înlocuit umbra tatălui lui Hamlet cu o proiecție pe un ecran? (...) Sava avea o viziune foarte modernă asupra teatrului. Tot el a pus în scenă un „Macbeth” de neuitat, cu măști. (...) El mi-a obținut o audiență la Rebreanu care era directorul general al teatrelor. Erau atâtea femei frumoase în anticamera lui că mi-a venit să fug. Pe urmă a apărut Rebreanu. Înalt cât ușa, cu ochii albaștri, cu șuvița aceea de păr cânepiu pe frunte... Și-a întrebat: „Cine e fata de la Iași?”. Și parcă tot căuta printre cele frumoase. Când m-a văzut cred că a fost dezamăgit. Dar tot mi-a spus să mai trec pe-acolo. Apoi m-a distribuit în „Copiii soarelui”. A fost o premieră frumoasă, de succes, în sală erau oameni de seamă, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu, Carandino iar într-un colț era un domn, tânăr și frumos. Era Zaharia Stancu. Cronicar pe atunci. A scris că sunt cea mai mare actriță nu numai de azi, dar și de mâine. Eh, vorbe... Pe urmă am jucat mult. Și clasic și modern. Încercam să fiu mereu alta. Am jucat de toate, Electra- cu Vraca, el era Oreste -, și Maslova din „Învierea”, am jucat Ofelia, la Iași, cu Tudor Călin... Am avut fericirea să joc cu actori mari: Vraca, Mihai Popescu. Ce oameni! Și acum sunt actori buni, dar nu mari și generoși ca ei. Actorul mare trebuie să aibă și un suflet mare. Să fie un om generos. Dar probabil oamenii aceștia se nasc foarte rar. Bine că i-am apucat măcar. Pe actorii de azi nu-i cunosc bine. Și nici pe toți. Carmen Stănescu, Rodica Tapalagă, Valeria Seciu sunt actrițe admirabile și foarte generoase. Mi-e drag Botta, suntem și buni prieteni. E un mare intelectual și un mare poet, și-i atât de bun la suflet! Și ce actor!”
martie 1977
Eva Sîrbu- Actorii noștri. Interviuri uitate, 1995
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu