$$$

 IUBIRILE LUI PAUL ELUARD

Parisul interbelic aparţine tuturor avangardelor imaginabile. Războiul a creat dorinţa febrilă de a experimenta, dacă se poate orice. Pe plan artistic, uman, erotic mai ales. Totul era permis, modul de viaţă burghez era negat. Rutina vieţii cotidiene (”metro, bulot, dodo”) nu mai atrăgea generaţia tranşeelor - cel puțin în unele medii, dacă nu în toate straturile societăţii pariziene. Unii se revoltă, urmându-i pe bolşevici - visând baricade, steaguri rosii şi revoluția proletară. Alţii căutau eliberarea sexuală şi atacau prejudecățile burgheze în materie de eros, pledând pentru amorul liber. Alţii se consumau experimentând pe teritoriul artei. Cubism, dada, suprarealism, constructivism, expresionism. Exista un loc sub soare pentru oricine. Ideea era simplă - să îndrăznești! Picasso, Brâncuşi, Andre Breton, Tristan Tzara, Braque au fost protagoniștii acestei revoluții. Forfota cafenelelor, atelierelor și redacțiilor acoperea controversele cele mai aprinse. La Paris se întâmpla în acei ani tot ce era important ca artă.

Eugene Emile Paul Grindel pseudonim, Paul Eluard - (n. Paris, 1895) o cunoaşte în 1931 pe cea care avea să-i devină o lungă perioadă de timp - muză, iubită, soție - alsaciana Maria Benz. Îi va spune Nusch. Anii nebuni se terminaseră - lumea se găsea în plină criză economică declanșată în Wall Street în vinerea neagră din 1929. Ani negri, recesiune și incertitudine. Și pe plan sentimental Eluard o ducea rău. Prima lui soție, Gala, îl părăsise și fugise cu Salvador Dali. Eluard nu era deloc consolat, încă o iubea. Povestea cu ea era destul de ciudată. S-au cunoscut în 1913, în Elveția în sanatoriul Clavadel, unde el (ca si ea) se trata de tuberculoză. Se născuse la Kazan, în Rusia, de unde se refugiase în Occident. Se știu puține lucruri despre ea pentru că a pus în circulație mai multe versiuni despre primii ei ani. Gala este cultivată, ambițioasă, dominatoare, obsedată de sex. L-a inițiat nu numai în tainele sexului, dar și ale literaturii. În 1916 el publică primul volum și-și ia numele de Paul Eluard, după o bunică. Se căsătoresc romantic, în plin război, la Paris. Peste un an, 1918, au un copil, Cecile, lăsat în grija mamei lui Eluard. Gala nu se va interesa niciodata de ea.

După război Eluard se alătură grupului din jurul lui Andre Breton din care mai fac parte Aragon, Picabia, Tzara, Soupault, ș.a. Devine repede o figură importantă a mișcării. Talentul lui impune. Dincolo de poezie, de scandalurile provocate de grup pe ideea de a epata burghezul, sexul preocupa pe toată lumea. Face parte din ADN-ul suprarealiștilor. Libertinajul e filosofia lor de viață. Să colecționeze amante și să le schimbe între ei, e o practică obișnuită. Escapadele, aventurile, idilele întâmplătoare se succed. Cei din jurul lui Breton resping morala obișnuită. Voiau să revoluționeze societatea, nu doar literatura.

Gala și Paul Eluard par făcuți unul pentru altul chiar dacă fiecare are aventurile proprii, în nota grupului…La mjlocul anilor '20, Paul Eluard duce cu Gala un menaj în trei. Se alătură cuplului Max Ernst, pictor german care se mută în casă cu cei doi. Deși o iubea pe Gala, Eluard nu dă semne de gelozie, nici nu cere divorțul, situația chiar nu pare să-l deranjeze. În 1927, după trei ani de conviețuire, excentricul menaj se destramă. Intrusul iese finalmente din combinație, iar cei doi artiști rămân prieteni, dovadă volumele de poezie semnate de Paul Eluard ilustrate de Max Ernest. Doi ani mai târziu, 1929, Gala îl părăsește definitiv pe Eluard pentru a se mărita cu Salvador Dali. Libertinajul nu i-a adus neapărat satisfacții poetului nostru, mai curând nefericire. Morala dubioasă pe care și-o asumase din disciplină față de grup, cred - nu duce nicăieri, trebuie să fi conchis Eluard rămas singur.

În acest interludiu al depresiei o agață pe stradă pe Maria Benz, Nusch. Eluard detesta să trăiască singur. Căuta o nouă iubită care să îi umple viața și să-l inspire. Idila cu Nusch s-a ivit în momentul cel mai bun. Coborâse din nord la Paris pentru a găsi ceva de lucru. Apăruse în spectacole de circ modeste, făcea acrobație, nimic serios. Ducea o existență marginală, uneori se prostitua. Trăia la limita mizeriei. Eluard o invită în apartamentul lui plin de măști africane, covoare, ceramică, tablouri. Din acea seară nu s-au mai despărțit. Aveau nevoie unul de altul. Eluard de un suflet care să-l vindece de Gala, ea de un bărbat protector. Eluard o tratează bine, e politicos, o scoate în lume. O prezintă dupa scurt timp prietenilor - Aragon, Breton Tzara, Soupault. Este acceptată și e văzută îndată ca o inspiratoare a lor. Participă la ședintele lor de spriritism și hipnoză. Calitățile ei de clarvăzătoare o fac apreciată. E un medium bun. Participă adesea la întâlnirile lor convocate de Breton. Face parte în curând din peisaj.

Grupul lui Breton este acaparat de comunism din 1927 - când mai mulți suprarealiști de top se înscriu în PCF. În urma unei dispute, însă, în 1932, se retrage. Rămâne totuși un apropiat. Ia atitudine împotriva Germaniei naziste, este un militant antifascist activ. Este epoca Frontului Popular și războiului civil din Spania. Eluard nu e prizonierul exclusiv al politicii și disputelor literare. Se dedică scrierii de poeme și vieții lui sentimentale, de fapt iubirii pentru Nusch. Nu a uitat-o pe Gala. O întâlnește uneori, îi scrie, nu s-a vindecat. Gala nu-i răspunde niciodată.

Eluard trăiește în mijlocul unui trib de prieteni. Fac vacanțele împreună în sud, se întâlnesc în cafenele seara, organizează împreună evenimente. În acești ani, 1936-39, Picasso este figura tutelară. Nusch este bună prietenă cu Dora Maar, amanta pictorului. Picasso o folosește frecvent ca model, impresionat de frumusețea ei. Eluard publică un poem, „Guernica”, inspirat de celebrul tablou. Unii autori pretind caă Nusch i-a fost amantă, alții că Picasso s-a ținut deoparte - supravegheat sau îndrăgostit fiind de Dora Maar. Când cei doi se separă, Nusch & Eluard au continuat să îi vadă separat pe amândoi. Alții își amintesc că Eluard ar fi dorit el însuși să se întâmple pentru ca maestrul să aprecieze calitățile ei. Nu era prima dată, o relație asemănătoare l-a privit pe Man Ray căruia i-a servit de model și i-a fost amantă…Situație acceptată fără gelozie de Eluard. Între membrii acestui trib libertin se petreceau asemenea situații. Funcționa așa-zisa morală anti-burgheză. Eu i-aș spune promiscuitate…

În anii războiului, Eluard e membru al Rezistenței. În 1942 reintră în PCF. Are o perioadă fertilă, scrie o seamă de poeme inspirat de Nusch. Este oripilat de ororile ocupației germane. Legătura dintre poet ți muza lui este mai strânsă ca niciodată. Gala pare o fantomă îndepărtată a trecutului. Poemul „Liberte” publicat sub nume propriu - nu sub pseudonim - produce o mare impresie. Aviația britanică îl răspândește în cursul mai multor raiduri nocturne deasupra teritoriului francez în mii de exemplare. Numele lui Paul Eluard este pe buzele tuturor. Intră în clandestinitate - dacă ar fi fost recunoscut de Gestapo ar fi fost arestat și executat. A avut noroc. Eliberarea Parisului îl găsește în libertate. E unul dintre oamenii zilei, privit ca un erou.

În anii care vin îl găsim militant comunist activ. Ține conferințe, participă la mitinguri, la ședințele PCF. Este un actor important al luptelor politice dintre comuniști și gaulliști. A fost și la Bucuresti să îi întâlnească pe comuniștii români, Ana Pauker dar și poeții de avangardă, Bogza, etc. În 1946 se află în Elveția să-si ingrijească plămânii, și să se odihnească după o perioadă epuizantă. Află că de la Paris, Nusch a suferit la 28 noiembrie 1946 o hemoragie cerebrală fatală. Nu are decât 40 de ani. Trecuseră 16 ani de la prima lor întâlnire… Eluard revine la Paris. E un om distrus. În felul lui a iubit-o absolut. I-a dat tot. Ea l-a protejat, l-a iubit. A fost înmormântată în cimitrul Pere Lachaize. O mână de prieteni a însoțit-o pe ultimul drum.

Moartea ei a coincis cu o radicalizare a opiniilor lui politice. În 1949 face un film de propagandă despre Stalin. Scrie frecvent în presa comunistă L’Humanite, Lettres Francaises. Depune mărturie la procesul Kravencko. Participă la Wroclaw ca delegat PCF la congresul Mișcării pentru pace, subordonată Kremlinului. E activ în mai multe campanii ghidate de Moscova. E vremea razboiului rece. Se recăsătorește în 1951 cu Dominique Laure, ultima lui iubire. E un fel de a spune. Nu uitat-o pe Gala, nici nu s-a vindecat de amintirea ei. La 18 noiembrie 1952, în plină desfășurare a procesului de la Praga - înscenat de Stalin liderilor Partidului comunist cehoslovac - Paul Eluard moare în urma unui infarct miocardic. Avea 57 de ani. Guvernul i-a refuzat funeraliile naționale cerute de PCF. Va fi înmormântat tot la cimitirul Pere Lachaise, ca și Nusch. PCF a organizat o ceremonie de amploare. Discursul de adio l-a rostit Louis Aragon. Nu au lipsit Pablo Picasso (membru PCF din 4 oct 1944), suprarealiști cunoscuți, nici Jaques Duclos, nr 2, paznicul ideologic al PCF. S-a vorbit prea puțin despre poezie, despre iubirea dintre Paul și Nusch Eluard. S-a vorbit politică - razboiul rece, pace, Stalin…. Trist final. ”