$$$

 DESFRÂNATA DIN BABILON

Să facem acum un scurt popas introductiv asupra capitolului 17 din Apocalipsa. Acesta este unul din cele mai dificile capitole ale Apocalipsei dar, să fiți siguri că, pe cât de mare este dificultatea, pe atât de mare este și importanța și necesitatea înțelegerii lui.

        În acest capitol, duhul proorociei ne prezintă o descriere atât a înfățișării exterioare a Babilonului spiritual, a vremii sfârșitului cât și a caracterului moral al acestei cetăți simbol, precum și căderea definitivă și irevocabilă a ei. Înțelegerea acestui capitol, așa cum am spus, ne este absolut necesară. Și aceasta din două motive: Primul este acela că numai înțelegând corect acest capitol putem ajunge în stare să înțelegem restul cărții Apocalipsa, iar al doilea motiv, și mai important decât primul este că de înțelegerea deplină a subiectului tratat în acest capitol va depinde felul în care vom primi solia practică pe care Duhul lui Dumnezeu ne-o transmite în capitolul urmator (capitolul 18).

        În acest capitol (capitolul 18), o voce solemnă cu accente extrem de grave și de urgente, întocmai ca un semnal de alarmă somează pe poporul lui Dumnezeu care se afla încă în Babilon spunându-i: „A căzut Babilonul cel mare; ieșiți din mijlocul ei poporul Meu ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți de urgiile ei”. Această chemare a cerului va fi auzită și va deveni de-a dreptul irezistibilă numai pentru aceia care au înțeles pe deplin caracterul corupător al Babilonului cât și faptul că între cei ce aparțin adevăratului popor al lui Dumnezeu și Babilonul acestei lumi nu trebuie să existe nici o prietenie, nici o legătură. Însă pentru a da ascultare chemării divine de a ieși din Babilon noi trebuie să știm să identificăm corect cine este Babilonul și să avem o înțelegere clară atât a caracterului cât și a manifestărilor lui.        

        Babilonul este unul din cei cinci vrăjmasi ai Domnului Hristos. Apocalipsa ni-i prezintă pe fiecare în parte de la cel mare până la cel mic. Primul vrăjmaș al lui Iisus, cel mai viclean și cel mai crud este balaurul, Satana. Despre el citim în capitolul 12. Al doilea vrăjmaș este fiara care iese din mare a cărei descriere ne este dată în prima parte a capitolului 13. Al treilea vrăjmaș al Domnului Iisus este fiara care iese din pamânt, numită la capitolul 16 cu versetul 13, proorocul mincinos; acest vrăjmaș este descris în cea de a doua parte a capitolului 13. Al patrulea vrăjmas este Babilonul, desfrânata cea mare despre care citim în capitolul 14. Iar al cincilea vrăjmaș al Domnului Hristos este reprezentat de toți aceia care au ales să se închine fiarei și să accepte semnul ei, așa cum ne arată capitolele 13 si 14. Soarta finală a tuturor vrăjmașilor Domnului Hristos este pecetluită. Nimicirea lor va fi totală și definitivă. Ea va avea loc într-o ordine diferită de cum ne-am fi așteptat. Ea va începe de la cel mic până la cel mai mare. Astfel, în capitolul 16 vedem cum prăpădul celor șapte plăgi cade mai întâi asupra tuturor închinătorilor fiarei. Apoi, în capitolul 17 și 18 urmărim prăbușirea și nimicirea Babilonului spiritual. La încheierea capitolului 19 are loc pedepsirea fiarei și a proorocului mincinos și în sfârșit, în capitolul 20 are loc nimicirea marelui vrăjmaș al Domnului Iisus, Satana. Aici, poate că este cazul să resubliniez un lucru important privind ordinea cronologică a evenimentelor descrise în capitolele 16 până la 20 și anume: succesiunea capitolelor în Apocalipsa nu poate sa fie luată drept bază pentru a trasa o hartă a timpului exact când are loc fiecare eveniment descris în capitolele respective. Cu alte cuvinte ordinea capitolelor nu respectă ordinea cronologică a evenimentelor. De pildă, din cele studiate în ultimele două prelegeri am remarcat că o data cu evenimentele descrise în capitolul 16 se încheie definitiv istoria zbuciumată a planetei noastre. Odată ce toți cei necredincioși au ajuns în teascul mâniei lui Dumnezeu, acesta nu este altceva decât sfârșitul dramei păcatului. Începând cu acel moment, în veacurile ce vor urma în universul lui Dumnezeu nu va mai exista niciodată păcat și păcătoși și nici fiara, proorocul mincinos sau Babilonul, acel locaș al dracilor. Singurul vrăjmaș al lui Iisus a cărui existență va fi prelungită cu 1000 de ani peste momentul încheierii capitolului 16 va fi numai Satana. Dar după 1000 de ani, așa cum ne asigură capitolul 20 și Satana va fi nimicit. Așadar, dacă dorim să stabilim în mod corect ordinea cronologică a evenimentelor finale, atunci cele scrise în capitolele 17 și 18 si în finalul capitolului 19, trebuie să fie înglobate în aceeași perioadă de timp în care se desfașoară capitolul 16.

        Dar să vedem astăzi ce ne spune duhul proorociei în capitolul 17. Iată acum primele 6 versete din acest capitol: „Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine și mi-a zis: ‘Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari care șade pe ape mari. Cu ea au curvit împărații pîmântului și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei’. Și m-a dus în Duhul într-o pustie. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de o culoare stacojie, plină cu nume de hulă. Și avea șapte capete și zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu. Era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mînă un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină, Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului. Și am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Iisus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare”. Aceste șase versete reprezintă prima parte a capitolului 17.

        Acest capitol este format din două părți distincte; prima parte, cuprinde descrierea viziunii simbolice pe care Ioan a avut-o prin intermediul unuia din cei șapte îngeri, care au revărsat cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu. Acel înger i-a spus la un moment dat: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari”.

        Partea a doua a capitolului 17 începe de la versetul 7 și se continuă pâna la încheierea capitolului și conține explicația îngerului cu privire la viziunea pe care Ioan a primit-o mai înainte.         

        În prima parte Dumnezeu stabilește care este capul de acuzare al cerului împotriva Babilonului, iar în partea a doua cerul pronunță sentința și arată pe ce cale va fi această sentință executată.

        Dacă lucrurile stau așa, atunci înseamnă că prima parte a capitolului 17 se referă la păcatele Babilonului care ating cota lor maximă în timpul plăgii a șasea, iar partea a doua a capitolului 17 își găsește împlinirea în timpul plăgii a șaptea. Aceste două ultime plăgi sunt descrise în capitolul precedent, capitolul 16, al cărui studiu l-am încheiat în prelegerea trecută.

        Din studiul plăgii a șaptea a reieșit clar că obiectivul principal asupra căruia se concentrează în final toată mânia lui Dumnezeu este Babilonul, cetatea cea mare care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei. Desigur că aici nu este vorba de vechea cetate a Babilonului antic ci de Babilonul spiritual al ultimelor zile.

        În capitolul 17, cu care mă voi ocupa acum și în următoarea prelegere, găsim Babilonul simbolic reprezentat la rândul lui, prin alte două simboluri. Primul simbol, așa cum deja am citit este acela al unei femei desfrânate care prin destrăbălările ei reușește să pună stăpânire și să domine asupra împăraților pământului, iar prin falsele ei învățături să îmbete pe locuitorii pământului. Al doilea simbol al Babilonului este acela al unei mari cetăți care are stăpînire peste împărații pământului. Babilonul, simbolizat deci printr-o femeie desfrânată și printr-o cetate mare.

        În ce privește primul simbol, acela al femeii desfrânate, el stă în direct contrast cu cealaltă femeie despre care ne-a vorbit mai înainte capitolul 12. Aceste două femei reprezintă două sisteme de religie total diferite și total opuse. Femeia învăluită în soare și cu luna sub picioare, descrisă în capitolul 12 este simbolul bisericii adevărate a Domnului Hristos, în timp ce femeia destrăbălată văzută în capitolul 17 este simbolul bisericii apostaziate, biserica Satanei.

       Femeia învăluită în soare este soția Mielului, mireasa Lui, în timp ce femeia desfrânată este evident, mireasa Satanei. Când ne referim la biserica lui Hristos nu ne referim la biserica Sa din vreo anumită perioadă istorică sau dispensațiune biblică, ci ne referim la biserica Lui din toate veacurile.

        Victorinus, unul din primii comentatori creștini ai Apocalipsei, s-a pronunțat astfel în această privinț: „Așa cum Hristos a avut o biserică vizibilă în toate timpurile, o întrupare a înțelepciunii și a spiritului cerului, ținând sus mărturia adevărurilor Sale și adevăratei închinări, tot așa și diavolul are și el o biserică, o întruchipare a spiritului și înțelepciunii sale satanice care ține sus mărturisirea de credință și minciunile învățăturilor Satanei”.

        Aceasta este biserica despre care ne vorbește capitolul 17. Aceastaă biserică, potrivit cu cele văzute de Ioan, stătea pe ape mari. Așa dupa cum Babilonul antic era aezat pe apele râului Eufrat, tot așa și Babilonul simbolic stă așezat pe ape multe. Semnificația acestor ape multe ne este dată în capitolul 17 la versetul 15 astfel: „Apele pe care le-ai văzut, pe care șade curva, sânt noroade, neamuri, gloate, limbi”. Șederea femeii pe ape este o indicație precisă a caracterului universal și dominant al bisericii Satanei. Dar Ioan vede totodată pe acea femeie desfrânată șezând în pustie. Pe ape mari, și totuși în pustie. Fără îndoială că pustia în care Ioan vede mireasa Satanei nu este o pustie reală ci tot simbolică, precum au fost și apele mari pe care ea ședea. Pustia de aici este pustie nu în sens discriptiv, ci în ce privește calitatea vieții, hrana, adăpostul și chiar și apa sânt greu de găsit în pustie; și în plus, mai există și primejdia de a fi atacat de fiarele sălbatice. Pentru viața celor credincioși, ținutul peste care domnea femeia desfrânată devenise o adevărata pustie.

         Despre această femeie destrăbălată mai aflîm în capitolul 17 că a fost curtezana împăraților pământului. De ce? Caracteristica de seamă a bisericii lui Satana a fost foamea ei nepotolită după putere, popularitate și după bogățiile lumii. Împărații pământului, cu care biserica Satanei a desfrânat, sunt de fapt simbolul puterilor politice ale lumii care în cele din urmă își vor așeza atât autoritatea cât și mijloacele lor materiale la dispoziția desfrânatei; iar gloatele locuitorilor pământului urmând orbește pe conducătorii lor se vor lăsa îmbătați și ei de vinul curviei ei. Desfrâul în sine este o formă de iubire, dar care este falsă. Această așa zisă iubire nu înobilează, ci, dimpotrivă, înjosește capacitățile fizice, spirituale, sentimentale și morale ale ființei omenești, întrebuințându-le cu scopul de a câștiga niște valori, care practic, nu au nimic de a face cu iubirea.        

        Tot astfel este numită în Sfintele Scripturi și înstrăinarea și pervertirea afecțiunilor inimii și ale credincioșiei creștinilor față de Iisus: ca fiind desfrâu. Deoarece în Cuvântul lui Dumnezeu unirea dintre cel credincios și Iisus este asemenea unei căsătorii, ruperea acestor legături intime prin apostazie este pe bună dreptate socotită a fi un desfrâu. Idolatria, acceptarea unor învățături neadevărate sau închinarea la cele materiale au fost totdeauna tratate de Dumnezeu ca fiind un act de desfrâu. Dumnezeu merge până acolo încât chiar numai prietenia, simpla prietenie cu lumea, manifestată prin acceptarea și însușirea standardelor ei de viața, este socotită a fi curvie și înregistrată de cer ca fiind vrăjmășie contra lui Dumnezeu. Așa ne spune apostolul Iacob în capitolul 4 cu versetul 4 din epistola sa. Când oamenii aleg să-L înlocuiască pe Dumnezeu cu altceva, sau când își predau de bună voie inimile lor unor învățături și ritualuri care nu vin de la Dumnezeu, ba stau chiar în vădită opoziție cu cele ce El a recomandat în cuvântul Său, aceasta este în ochii Săi sfinți asemenea desfrânării.

        Pe lângă aceasta forma spirituală de desfrânare, viziunea apostolului Ioan din capitolul 17, prima parte, ne mai atrage atenția asupra unei alte curse a Satanei pe care o va întinde locuitorilor pământului; bisericile apostaziate ale timpului din urmă se vor uni cu puterile politice ale pământului, pentru ca astfel Satana să poată înhăma atât spiritual cât și civil întreaga lume la carul planurilor sale vrăjmașe contra lui Dumnezeu și contra bisericii credincioase a Domnului Hristos.

        Dar despre biserica apostaziată a zilelor din urmă, biserica Satanei, mai stă scris în capitolul 17 că a fost văzută șezînd pe o fiară de culoare stacojie plină cu nume de hulă. În profețiile biblice fiarele de obicei simbolizează niște puteri politice. Atât culoarea roșie a fiarei, asemănătoare cu culoarea balaurului din capitolul 12, cât și numele de hulă care acoperă această fiară dau de înțeles că fiara aceasta este vrăjmașul lui Dumnezeu. Unii comentatori s-au grăbit sa identifice această fiară din capitolul 17 cu fiara din Apocalipsa 13. Însă dacă le privim cu atenție observăm că între ele este o diferență destul de mare. Fiara din capitolul 13, simbolul papalității, îmbină în manifestările ei atât preocupări religioase cât și politice, pe când această fiară din capitolul 17 reprezintă numai puterea politică în timp ce femeia desfrânată reprezintă puterea religioasă. Acum apostazia cât și opoziția față de Dumnezeu merg mână în mână. Culoarea stacojie a veșmintelor femeii desfrânate este în total contrast cu culoarea veșmintelor miresei Mielului, mireasa Domnului Hristos fiind îmbrăcată în inul subțire, strălucitor și curat al faptelor ei neprihănite, pe când mireasa Satanei este înveșmîntată în culoarea simbolică a păcatului. Pe fruntea femeii desfrânate stă scris un nume, o taină, „Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului”. Babilonul nu este o simplă biserică apostaziată, ci este mai degrabă un nume de familie care cuprinde toate bisericile care la vremea sfârșitului, într-un fel sau altul vor împlini în mod literal cuvintele scrise de apostolul Pavel în 1 Timotei 4,1: „Dar Duhul spune lămurit că în vremile din urmă unii se vor lepăda de credință ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor. Deși Babilonul spiritual al zilelor din urmă va fi format din cele trei părți principale: Catolicismul, Spiritismul și Protestantismul apostaziat, fără îndoială că alte sute și mii de mici sisteme religioase sau bisericești se vor naște și vor crește în vremea sfârșitului din acest trunchi și se vor manifesta în credință li în faptele lor vor fi în acelasi spirit cu al Babilonului.

       Vorbind despre religia zilelor din urmă, tot apostolul Pavel notează în 2 Timotei 4,3 câteva lucruri foarte alarmante. El zice astfel: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă tot lucruri plăcute; și-și vor da învățători dupa poftele lor, își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”. Observați contrastul! Biserica lui Hristos, mireasa Lui se ține de credință, se lipește strâns de adevăr, de învățăturile sănătoase ale Bibliei, în timp ce Babilonul va respinge cu dispreț adevărul, va călca în picioare învățăturile sănătoase și-și va alege învățători dupa gusturile ei, care să-i predice ei și fiicelor ei decăzute învățături stricăcioase care n-au nici o bază în cuvântul lui Dumnezeu ci sunt de proveniență satanică. Numele scris pe frunte este simbolul caracterului care întotdeauna este imprimat asupra minții și manifestat în purtare și în fapte. Numele care stă scris pe fruntea bisericii Satanei este, fără nici o discuție un nume care stă în directă opoziție cu numele pe care Dumnezeu vrea să-l scrie pe fruntea adevăraților Săi urmași și anume „Sfințenie Domnului”. „Fiți sfinți căci Eu sint sfânt, zice Dumnezeu”. În capitolul 14, primele 2 versete citim că numele sau caracterul lui Dumnezeu stă scris pe fruntea acelora care vor câștiga în aceste zile biruința asupra Babilnului, cu toate învățăturile și practicile lui păcătoase. Haidem să ne zidim o cetate și să ne facem un nume, și-au spus cândva la începutul istoriei acestui pământ întemeietorii vechii cetăți Babel. Și într-adevăr, ei și-au făcut un nume care de-a lungul veacurilor a rămas ca un simbol al neascultării și decăderii spirituale. Acesta este spiritul Babilonului și al tuturor bisericilor din vremea sfârșitului care vor viola cuvântul divin, vor apostazia de la credința cea adevărată dată sfinților o dată pentru totdeauna. El va arăta un spirit de nesupunere față de poruncile clare ale lui Dumnezeu. Cetatea ca și religia Babilonului antic au fost zidite pe aceeași temelie spirituală, aceea a neascultării de cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este taina numelui scris pe fruntea femeii desfrânate, aceasta fiind taina care se va da în cele din urmă pe faț în viața creștinățății apostaziate a zilelor din urmă.

Astăzi creștinii se fălesc că poartă numele lui Iisus, că lupta sub stindardul Său, că apără cauza Evangheliei Sale, că au reușit să aibă un cuvânt greu de spus în treburile politice ale țărilor lor și ale lumii. Dar vai, în curând evenimentele care vor avea loc pe pământ vor da pe față adevăratul nume al creștinătății și adevăratul caracter al religiei populare și anume: „Babilon, mama desfrânatelor”. Poate că acum este momentul stimați cititori, să vă opriți din mersul dumneavoastra la pas cu lumea creștina de azi și să vă întrebați cui apartineți în realitate? Babilonului sau Ierusalimului ceresc? Care este numele, adevăratul nume care este încrustat ca o taină pe religia vieții dumneavoastră? Este el „Sfințenia Domnului” sau numele de hulă? Aparțineți dumneavoastră bisericii lui Hristos, miresei Mielului, sau miresei vrăjmașului lui Iisus. Astăzi este momentul când puteți schimba total direcția vieții și credinței dumneavoastră. Acum este momentul când puteți spune: „Doresc să urmez lui Iisus și adevărurilor Sale, Doamne. Doresc să port numele Său în caracter și în viața mea de zi cu zi. Doresc să fiu al Lui și să mă asemăn cu El. Doresc să rămân credincios credinței Sale și poruncilor legii Sale apărând astfel cauza Sa în aceste zile atât de importante pentru cer! Ajută-mă Doamne la toate acestea prin puterea Duhului Tău cel Sfânt și în numele Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul meu iubit. Amin!