***

 DREPTUL LA NEUITARE… Amintirile unui ucenic al episcopului Melchisedec Stefanescu - Pr. Prof. Constantin Nazarie, protopopul clerului militar din armata română in Primul Război Mondial.

Pr. Constantin Nazarie s-a născut la 16 martie 1865, în comuna Vultureni, din fostul judeţ Tecuci (astăzi în judeţul Bacău), într-o familie modestă; familia cântăreţului bisericesc Gheorghe Nazarie. A crescut în atmosfera curată a căminului părintesc, dar şi a credincioşilor acestei comunităţi creştine. După absolvirea şcolii primare, pe care a urmat-o la Bacău, tatăl său, l-a înscris la Seminarul „Sf.Gheorghe” din Roman, în anul 1881. Director al seminarului era, pe atunci, preotul iconom Dimitrie Matcaş, o personalitate binecunoscută a clerului moldovean din acea vreme, fost deputat în Divanul Ad-hoc, protopop al Romanului, luptător pentru unire, căruia mai târziu în semn de prețuire îi va dedica o lucrare biografică.

  După absolvirea cursului inferior al seminarului din Roman, în anul 1885, tânărul seminarist Constantin Nazarie, dornic de studiu, s-a înscris la Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi, pentru a urma cursul superior. L-a absolvit cu rezultate deosebite în 1888. A revenit la Roman, unde încurajat şi susținut material de eruditul episcop Melchisedec Ştefănescu, în toamna aceluiaşi an este trimis cu bursă de studii la cea mai renumită şcoala teologică a vremii, Academia Teologică din Kiev.

La Kiev, tânărul teolog Constantin Nazarie a studiat aproape cinci ani, din 1888, până în iunie 1893, când a fost declarat „licenţiat în teologie”, prezentând la final, ca lucrare de maturitate, teza Sermones dominicales per solumanum, pe care o va tipări la Roman, după întoarcerea în ţară (1894), dedicând-o binefacătorului său, episcopului Melchisedec, care între timp trecuse la cele veşnice (16/29 mai 1892).  

Am citit câteva scrisori trimise de la Kiev, de către Constantin Nazarie, episcopului Melchisedec (părintelui său duhovnicesc), care au o reală valoare documentară. Pe lângă date biografice, aceste scrisori se referă şi la unele stări de lucruri, evenimente, informaţii, reflecţii personale. Am ales una dintre aceste scrisori, de la începutul studiilor sale (datată 2 ianuarie 1889), în care teologul zugrăveşte atmosfera specifică marilor sărbători de iarnă, precum Naşterea Domnului şi Anul Nou, sărbători pe care el le-a petrecut mai mult retras în camera sa, printre cărţi şi ziare. Tănărul C- tin Nazarie consemnează că în ziua de 31 decembrie 1888, se săvârşise panihida întru pomenirea profesorilor şi studenţilor trecuţi la cele veşnice, de la Academia din Kiev:

„Pomenindu-se,nemuritorul ei fondator Mitropolitul Petru Movilă, Rectorul a oficiat, profesorii şi studenţii au ascultat(…)” , apoi continua spunând:„Eu sunt sănătos şi bine dispus între aceşti oameni care numai se veselesc, bucurându-mă şi eu de bucuria lor, poziţiune foarte frumoasă pentru mine… Cu limba rusească,merg bine şi ocupaţia cu ea, care adesea e prea serioasă, nu mi-a dat timp nici măcar să mă gândesc la acel urât despre care Prea Sfinţia Voastră mi-aţi amintit, dobândind totodată convingerea că ocupaţia e moartea urâtului şi a tuturor gândurilor, fie ele bune, rele sau melancolice”.

Nu mai puţin interesantă este descoperirea de către tânărul teolog român, în biblioteca Academiei din Kiev, a unui vechi Abecedar românesc. Iată mărturia lui: „Căutând cărţi în bibliotecă, găsesc în unul din Cataloage un abecedar românesc, l-am luat și citit din curiozitate. El e rupt și cârpit, dar are coperta astfel intitulată:„Bucvar pentru pruncii cei româneşti”...Acest bucvar este compus din proverbe de a lui Solomon, din proverbe româneşti în versuri şi de fabule în care se biciuiesc superstiţia, credinţa deşartă, stafiile, pricolicii, nelucrarea în joile după Paşti şi altele.El are 46 de pagini.Am citit cu multă plăcere acest bucvar. Cu atât mai mult că în ţară nu mi-a picat în mână un astfel de bucvar” . După întoarcerea sa în țară, va fi hirotonit preot la Catedrala Episcopală din Roman, va fi numit profesor și director al Seminarului din Roman; apoi director al Seminarului Central din București; prof. universitar la facultatea de Teologie București, director al internatului Teologic; Sef al Serviciului Religios de pe lângă Marele Cartier General al Armatei Române (1915-1921). 

S-a stins din viață la Bucuresti, pe 21 martie 1926, la vârsta de 61 de ani. Vesnică să fie pomenirea lui !