Acum 593 de ani se stingea din viață Alexandru cel Bun, în timpul domniei sale au avut loc primele ciocniri dintre moldoveni și otomani, când aceștia au asediat fără succes cetățile Chilia și Cetatea Albă. Tot el este cel care a adus moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava.
Alexandru cel Bun a construit și Curtea Domnească de la Vaslui. După moartea sa, pentru aproximativ zece ani, Moldova a avut doi domnitori și două capitale, una la Suceava și o alta la Vaslui de unde Ștefan al II-lea guverna Țara de Jos a Moldovei. Apoi nepotul lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, a dezvoltat-o și mai mult și a ridicat și o biserică în amintirea Bătăliei de la Vaslui/Podul Înalt. Dacă veți vizita vreodată Târgul Vasluiului îi veți putea vedea pe cei doi domnitori, bunic și nepot, de "veghe" la Curtea Domnească de la Vaslui.
După moartea lui Ștefan cel Mare, Târgul Vasluiul intră într-un declin evident iar Curtea Domnească de aici devine subiectul primului act de "protejare a patrimoniului național" din teritoriile locuite de români când domnitorul Vasile Lupu a interzis distrugerea ei, el îi scria logofătul Racoviță... „scrii dumneata să luăm piatră de la Curtea din Vaslui... nu se cade să facem asta, că nu este de cinste, ci de aiurea”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu