**$

 „Literatura, kit de supraviețuire" - de Ana-Maria Murariu

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, Fredrick Backman

Pe Fredrick Backman l-am descoperit în timpul liceului, chiar înainte de pandemie. Îmi începusem aventura prin universul lui Backman fără a ști că voi rămâne blocată aici. Fără a ști că personajele sale vor deveni aproape familie atunci când cea adevărată începea să se destrame. 

Cartea lui Fredrick Backman ne învață cât de importantă este iertarea. Și, cred eu, într-o lume în care ura pare a fi „cel mai sincer sentiment până în prezent”, avem nevoie de oameni precum Elsa, precum bunica Elsei, chiar și precum Britt-Marie – oameni care au renunțat la orgoliu pentru a oferi sau pentru a cere iertare.

Elsa, această fetiță de aproape 8 ani, învață cât de importanți sunt supereroii. Vorba bunicii: „Orice copil de șapte ani are dreptul la supereroi. Și cu asta, basta! Și cine nu-i de acord e bătut în cap de-a binelea!” Cu astfel de vorbe Elsa a reușit să aibă o copilărie adevărată în care plictiseala nu și-a avut locul... Dar ce ne facem când bunicii trebuie să devină îngeri? Când bătrânețea câștigă în sfârșit bătălia? Ei bine, supraviețuim... Și devenim supereroi-juniori. Ca Elsa. 

Înainte de moartea bunicii, Elsa primește o misiune destul de grea pentru un copil de aproape 7 ani. Neștiind de unde să-și înceapă munca de nou supererou, Elsa intră în fel de fel de buclucuri și își face prieteni noi – prieteni care au cunoscut-o pe bunica și care, într-un fel, o apărau pe Elsa. Prieteni pentru care Elsa avea scrisori prin care bunica își cerea iertare – iertare pentru greșeli, pentru absență, pentru uitare... Iertare pentru tot ce a putut să rănească. Negăsind curaj să facă asta cu propria voce, bunica Elsei apelează la forța cuvântului scris, demonstrând cât de mult efort necesită procesul de a-ți cere iertare cuiva. Nu știi dacă vei fi iertat, dacă vei fi înțeles, dacă vei primi o a doua șansă și până te gândești să acționezi, viața trece. Moartea îți întinde toiagul și tot ce rămâne de făcut este să-ți pui nepoata de aproape opt ani aproape în pericol pentru a fi măcar pe jumătate iertată. 

Elsa suferă îngrozitor după pierderea bunicii la fel cum și noi, oamenii (tot niște personaje suntem până la urmă, dar ne e greu să recunoaștem asta) suferim după cei dragi nouă. „E greu să te desparți de cineva iubit. E greu să ai aproape opt ani și să înveți să accepți că toți cei pe care îi iubești trebuie să facă asta, mai devreme sau mai târziu” E greu să crezi în povești fără vocea bunicii care să te transporte pe meleagurile din Miamas. E greu să fii copil când nu ai o bunică prin preajmă; o bunică care să fie și sabie și scut; o bunică care să-ți amintească de importanța inocenței. 

Cartea lui Fredrick Backman te face să râzi, să plângi, să te dai cu capul de pereți (mai ales când conștientizezi că moartea există chiar și în povești), dar, cel mai important, te face să te gândești la cei cărora le-ai greșit (fără să vrei poate) și cărora ar trebui să le ceri iertare.

Bunica Elsei ne amintește că doar oamenii diferiți pot schimba lumea și că ar trebui să fim mai atenți la persoanele din jurul nostru. Să fim mai empatici – chiar și cu cei care par să fie răi. Să nu uităm că „nu toți monștrii au fost monștri la început. Unii sunt monștri născuți din suferință.” Iar noi avem datoria să încercăm să diminuăm această suferință. Sub monstruozitatea unora poate e îngropată o fericire sângerândă pe care n-a avut cine s-o bandajeze...

Orice copil are dreptul la supereroi. Și orice om are dreptul la iertare. Și atât. 

#literaturakitdesupraviețuire

#haimanaleliterare