***

 Mihai Eminescu. Nașterea Poetului

Căminarul scoate din raft ceaslovul cu scoarțe verzi, plesnite. Moaie pana în călimară și scrie: “Astăzi, la 15 ianuarie 1850 s-au născut…” și se oprește… oare va fi băiat?

Ușa se deschide furtunatică și în încăpere intră, toată numai râs, baba Sia, cea care i-a moșit Ralucăi toți copiii.

Cât rachiu socotești domnia ta, căminare, că trebuie să-mi dai ca să-mi mai îndulcesc osteneala?

− Da’ spune…

− Ai un cucon, să-ți trăiească!

Căminarul năvălește spre ușă. Baba îi ține calea cu destoinicie:

− Domol, domol, până mâine în zori nu ți-l arăt, îți spun eu când…

− Cum e?

− Cum să fie? E frumos de n-are pereche…

Căminarul îi încredințează babei Sia sticla cu vutcă, în vreme ce afară, în ninsoare, se aude o sanie cu clopoței.

Rusu bagă capul pe ușă:

− A venit părintele cucoanei Raluca.

Eminovici dă buzna în curte, îl îmbrățișează pe bătrânul ghemuit într-o blană mițoasă de oaie, îi sărută mâna și îl poftește în odaia cărților.

− E gata de-acum?

− Ralu mi-a făcut un băiat. Mai ai un nepot.

− Și ce nume vreai să-i pui?

− Îi spun Mihai.

Pare să se lumineze… Vestea a ajuns în casele din jur, din hornuri începe să iasă fumul și vecinii înțeleg bucuria căminarului care, în numai zece ani de când a cerut-o de nevastă pe fata lui Vasile Jurașcu, e tată la șapte copii! Trec primele sănii pe ulița potopită de zăpadă. Căminarul scrie pe scoarța ceaslovului, pentru aducere aminte, anul, luna, ziua și “ceasurile evropienești” la care s-a născut Mihai. Curând aerul se umple de-un fum albăstrui, și de dincolo de dealuri transpar razele palide, ale soarelui iernatic, ca niște petale de brândușă răsărite printre arbori ninși, și dimineața se înstăpânește peste zare. Întâia dimineață a lui Mihai…

…Și zăpada nu e decât pulberea stelelor năruite în zboruri de milenii, până ca dintre ele să țâșnească Luceafărul…

Primul născut dintre frații lui Mihai Eminescu, Șerban, a studiat medicina la Viena, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit la Berlin pe 30 noiembrie 1874. Niculae, care s-a născut în 1843, se va sinucide în Ipotești, în 1884. Iorgu, venit pe lume în 1844, a studiat la Academia Militară din Berlin, a avut o carieră de succes, dar a murit în 1873, la doar 29 de ani, din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni complicate cu tuberculoza de care suferea. Ruxandra s-a născut în 1845 și a murit după câteva zile, iar următorul băiat, Ilie, a venit pe lume în 1846 și a murit la doar 17 ani în timpul unei epidemii de tifos.

Maria, care s-a născut în 1848 sau 1849, a trăit doar șapte ani și jumătate. Aglae, venită pe lume în 1852, a fost căsătorită de două ori și a avut doi băieți, pe Ioan și pe George. A urmat, în 1854, nașterea Henrietei (Harieta), cea care l-a îngrijit pe Mihai Eminescu după ce acesta s-a îmbolnăvit, și care a murit la câteva luni după dispariția lui, în octombrie 1889, cel mai probabil din cauza tuberculozei. Matei, următorul fiu al familiei, s-a născut în 1856, a studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. Ultimul copil, Vasile, s-a născut în 1857 și a murit în 1860, din cauze necunoscute.