Un preot se despărțea de parohia sa după mulți ani de slujire. Pe lângă masa de adio, s-au gândit să-i facă și un cadou. Ca peste tot, a fost invitat și un politician să spună câteva cuvinte și să-i înmâneze cadoul, dar ca toți politicienii, a întârziat și atunci părintele s-a gândit să umple timpul cu un discurs.
- Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am făcut-o cu ocazia primei spovedanii. M-am gândit că am fost trimis într-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a mărturisit că furase un televizor, că le-a furat banii părinților, că a mai furat și la locul de muncă, pe lângă faptul că avea o aventură cu soția șefului. În unele ocazii făcea trafic de droguri. Și la urmă a zis că i-a transmis o boală venerică logodnicei sale. Am rămas înmărmurit... stupefiat... și foarte speriat! Dar după aceea am cunoscut lume care nu semăna deloc cu acest individ. Mai mult, pot să spun că a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credincioși, și că am trăit aici ani minunați!
În acest moment sosește politicianul, așa că l-au chemat repede să ia cuvântul. După ce s-a scuzat pentru întârziere a început astfel:
- Niciodată n-am să uit când a venit părintele în parohie... De fapt, am avut onoarea să fiu primul care s-a spovedit la el...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu