duminică, 5 ianuarie 2025

***

 ~URARE~

(Clopotele norilor)

Nichita Stănescu 


Clopotele norilor,

cu ding-danguri de ninsoare,

la-nceputul orelor,

iată-le, bat ora mare.

Crugul anului se schimbă,

un cuvânt rămâne-n urmă,

însă prea frumoasa limbă

niciodată nu se curmă,

ci azvârle înainte

noi urări, numai de bine,

prevestite de cuvinte

ninse sus, în înălțime:

Să vă fie anul-an,

suplu ca pe râuri unda,

să nu fie bolovan

peste suflete secunda,

nori să fie doar de ploaie

peste câmpuri jos, la vale,

niciodată să-ntretaie

raza fragedă de soare:

fie aerul curat

plin de păsări liniștite,

niciodată sfâșiat

de lungi fumuri stalactite;

limpede vă fie apa,

verde pururea pământul,

nu vi-l tulbure cu sapa

semnul rău înnămolindu-l;

pasul zvelt și luna albă,

gestul mâinii prietenos,

niciodată steaua slabă

cu luci mohorât de os;

pâinea să vă stea pe masă

aburindă, aburind

gheața ultimă rămasă

pe ferestrele din gând;

pură fie-vă zăpada,

încălzind la subțioară

floarea albă din livada

înflorită-n primăvară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Abia acum..... când Adrian Păunescu nu mai e , vom realiza cât de mare a fost .... Abia acum          Rănit la piept de crivățul cîinesc , ...