***

 „Cine merge să aducă două zideri (găleți) de apă?”, întreba femeia care ne făcea mâncare.

„Vasali, ia ziderile și du-te după apă!”, zicea tata.

„De ce tot el, cel care cosește ca noi și ne aduce și apă pe brazdă”, întrebau oamenii.

„Ca să nu-i poată spune nimeni că nu-și merită banii”, răspundea tata.

Atunci am simțit că eram nedreptățit.

Aveam 16 ani dar oboseam și eu ca oricare altul.

Acum îmi spun că a fost o lecție bună.

Am învățat să fiu cel care întâi face/demonstrează și apoi cere să se facă.

Lecțiile pe care le primim în viață, în special de la părinți, nu-s tot timpul „mângâieri”.

Ele vin din ceea ce părinții noștri au trăit și au crezut că-i de folos să fie transmis mai departe.

Tata fusese pus la fel, la munca din butin (transportul lemnelor din exploatații cu caii), de către tatăl său.

Dacă lecțiile tatălui său îl făcuseră „om”, atunci, zicea el, și lecțiile lui mă vor face om pe mine.

Lecțiile pe care noi le dăm astăzi ar trebuie să fie mai puțin „stoice” pentru că viața noastră-i diferită față de cea a părinților.

Nu ne-am născut doar ca să muncim și să dovedim lumii că suntem buni.

Ne-am născut ca să ne trăim viața în echilibru între muncă și bucuria de a fi cu cei dragi.

Ne-am născut să facem bine ceea ce ni se potrivește și ne place, și să „nu-i încurcăm” pe cei din jur.

Pruncii noștri pot învăța multe lucruri bune din poveștile noastre de viață.

Pruncii noștri pot învăța multe lucruri bune din comportamentul nostru zilnic.

Pruncii noștri pot învăța lucruri bune punându-i să facă lucruri mici și cerându-le să le facă așa cum se cuvine.

Pruncii noștri pot învăța lucruri bune provocându-i să facă ceea ce n-au mai făcut, încurajându-i și spunându-le că la nevoie le suntem aproape.

#efort #responsabilitate #ajutor