Ziua iei.
Simbolurile de pe ia românescă reprezintă ”codul genetic” al neamului nostru
Nu stiu sa existe vreun alt popor in afara de cel roman care sa-si poarte istoria milenara in vesminte, in simboluri mestesugit alese, fiecare purtand un anume inteles, un anume mesaj si o anume poveste.
Unele dintre simboluri vin din vremuri imemoriale, vremuri ale primilor sedentari ai Europei, ale primilor mestesugari si fauritori de asezari stabile, ale primilor artisti ai ceramicii (Cucuteni, Gumelnita, Hamangia etc.)
In mod cert, daca ia romaneasca ar prinde viata si glas sa povesteasca, am afla din spusele ei povestea fascinanta a unui neam si a unui pamant aflate intr-o legatura asa stransa unul cu celalalt, incat conexiunea dintre acestea poate defini cel mai bine notiunea de STATORNICIE, scrie antena3.ro.
Regasim, este drept, motive arhaice si simboluri si pe vesmintele populare ale unor natii din jurul nostru, insa diferenta este ca despre toate (bulgari, rusi,maghiari, sarbi etc.) stim de unde si cand au venit in zona, dar despre romani si inaintasii lor nici macar inamicii lor nu au putut inventa vreo poveste sau teorie care sa stea in picioare privind apartenenta noastra la un cu totul alt spatiu decat cel carpatic. Asadar, calaretul migrator hun, slav, maghiar a fost cel care a preluat in cultura sa populara simbolurile autohtone romanesti si straromanesti si nu viceversa.
Noi, cei de azi, mai purtam inca pe vesminte ce ne-au transmis cucutenii de acum 7.000 de ani, intr-un limbaj doar de noi stiut, ce pare a fi legamantul facut de cei din neolitic cu sutele de generatii ce le-au fost urmasi. Este precum informatia din codul ADN inscrisa in noi din ADN-ul parintilor, doar ca, de data aceasta, este un cod al unui neam intreg.
Simbolurile perpetuate de-a lungul mileniilor ne vorbesc despre soare si stele, despre pamant si flori, despre etape din existenta umana a fiecarui individ sau etape din existenta unui popor intreg, ale societatii locale si a stilului sau de viata aflat in conexiune cu mediul inconjurator si divinitate. Din simbolurile purtat de ia romaneasca descifram HORA, ca joc al celor ce sunt frati, descifram momente ale vietii, dar si trecerea spre lumea de dincolo, descifram anotimpurile si cum trebuie sa ne raportam la pamant si la cer.
“Costumul traditional este un adevarat templu la purtator, o imago mundi care contine o suma de simboluri, hierofanii, revelari ale sacrului care ii dau o poveste si ne dau in acelasi timp noua o identitate culturala unica, inimitabila. Asta este adevaratul brand romanesc, templul la purtator – costumul popular traditional, in care romanul stiut sa-si etaleze de-a lungul vremii valorile, in momentele-cheie ale existentei sale. Atunci avea si textele explicative, textele de folclor literar, care rezonau cu desenele, cu hieroglifele de pe costume. Caci pe costum este scris acelasi lucru – iata o viziune teologica deja! – anume ca omul poate accepta lumea nevazuta pornind de la simbolurile din lumea vazuta si astfel sa-si taie un drum inspre Dumnezeu.
Un costum nefalsificat trebuie sa contina o naratiune cosmologica, e o minirecapitulare a cosmosului. Si este mai usor sa intelegi, daca te ajuti de textul unei colinde, care capata astfel, alaturata simbolurilor de pe costum, un inteles aparte: ‘Iata vin colindatori/ Printr-insii si Dumnezeu /Imbracati intr-un vesmant / Lung din cer pana-n pamant/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n sale, scris in poale/ De-amandoua partile scris campul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisa-i marea tulbure/ Pe-ai sai umerei scrisi sunt doi luceferi/ Pe umarul de-a dreapta scrise-s Soarele si Luna/ Pe umarul de-a stanga inchipuita-i lumea.” – Prof. Ioan Sorin Apan
“Acum cand cunoastem vechimea, sacralitatea, functia apotropaica (alungarea duhurilor rele) a acestor simboluri, intelegem cu adevarat afirmatia lui Ioan Sorin Apan de mai sus. Informatia nu ne mai permite sa fim indiferenti. Nu disparitia folclorului este pericolul cel mai mare, ci denaturarea, vulgarizarea, manelizarea lui, din pacate uneori chiar de catre cei care il promoveaza: cantareti, instructori de dans popular, relizatori de emisiuni tv etc. Nu cu disperate strigate de alarma de genul „ne pierdem traditia!”, „dispare folclorul!” sau „ ne pierdem identitatea!”, trebuie sa ne apropiem de aceste simboluri, ci cu constiinta mileniilor pe care le avem in spate si mai ales cu multa duiosie.”
Harris Wallmen
