**$

 Mă doare clipa

Mă doare clipa ce se scurge lin 

Peste podișul genelor cărunte 

Și lasă-n urmă amintiri, din plin,

Să se-nghesuie-n ridul de pe frunte. 

Momentele gravate pe retină 

Cu grunzul sării din lacrimă strâns,

Îi dau gândului doza de morfină,

Să-și aline durerea-n care-i prins.

Mă-ndrept cu pașii încălțați cu teamă,

Spre un nou an ivit în fața mea,

Luând pulsul trăirilor în seamă,

Ce-mi sfârtecă a inimii perdea. 

Aș vrea un picur de seninătate,

Pentru zilele care vor veni,

Iar anii, câți mi-s dați, în sănătate 

Să mi-i petrec...și-apoi fie ce-o fi!

Felicia Percec

***

 ZEIȚĂ

Ți-aș țese covor din flori

Să ți-l întind pe la picioare.

Când te trezești dimineața în zori

Să calci pe el cu tălpile goale.

Să simți parfum de fericire 

Când treci peste a lor petale.

Să-ți fie inima împletită cu iubire

Să nu ai nici un gram de supărare.

Să strângi în mâini mărgăritare 

Și să le-arunci în sus de bucurie.

Să-ți fie sufletul umplut cu veselie

Și zâmbete s'-aduni din orice floare.

Să mergi agale cu părul despletit

Dimineața pe alei cu multe flori.

Să privești mereu spre răsărit

Să vezi cum soarele apare după nori.

Să te alinți ,să te răsfeți la soare

Femeie dragă,cu chipul de zeiță.

Să simți în inimă parfum de floare

Și să îți pui în suflet o dorință.

Emilia Mincinoiu 

3-01-2025

***

 În umbra codrului bătrân

În umbra codrului bătrân, tăcut,

Se-oprește vremea-n vis de început,

Iar frunza tremură sub dor nespus,

În pacea nopții cerul e ascuns.

Luceferi cad pe lacul adormit,

Iar undele se pierd în infinit,

O șoaptă lină freamătă-n zefir,

Și-n ea iubirea cântă un delir.

Te caut, suflet blând, prin noaptea grea,

Sub stele reci ce dorul îl veghea,

Și vântul poartă numele tău sfânt,

Prin liniștea ce zboară pe pământ.

Ah, dulcea ta privire m-a răpus,

Ca flacăra din lună, spre apus,

Și-n inima-mi se naște un altar,

Purtând iubirea ta, fior amar.

***

 Nu plânge, fata tatei

Nu plânge, draga tatei fată

Că-mi uzi aripile în zbor,

E grea și doare lacrima sărată

Și nu mai pot nici eu de dor.

Mereu, mereu îți sunt alături,

Când flori mi-așterni peste mormânt,

Eu, de sub lutul ud și rece,

Te-aud în hohote plângând.

Nu plânge, fata tatei mică,

Căci sunt cu tine si te-ador !

Din ceruri sfinte în nopți senine,

Cobor spre tine încetișor .

Cu brațe tari eu te cuprind,

Tu, scumpa tatei, nici nu simți,

Precum cocorul își cuprinde puiul,

Când vrea să i-l răpească uliul !

Mi-e dor de casă și livadă,

Port dorul ierbii din ogradă,

Dar dorul care mă răpune,

Copila mea, este de tine !

Eu zbor mereu spre Porțile Divine

Și simt, că rugăciunea ta mă ține,

Dar lumânarea, care o să arză,

Spre Îngeri calea-mi luminează !

Mă rog și eu la Tatăl Sfânt

Să nu verși lacrimi pe pământ,

Să ai puteri spre a uita durerea,

Oftatul tău să nu-mi spargă tăcerea...

     Versuri: Elena Volentiri

       05.04.2021

***

 Iluzia c-am să ajung la tine 

 ~ Adrian Păunescu ~

Până acolo dac-ar fi un tren

Şi gările s-ar aşeza-mpotrivă,

Eu negreşit m-aş înhama la el

Şi-aş accepta să-i fiu locomotivă.

Dacă pe-acolo s-ar afla un port,

Într-o blocadă până sus la stele,

Aş plânge pân' la tine drumul meu

Şi-aş naviga pe lacrimile mele.

Şi, dacă te-ai afla-ntr-un cimitir,

În care nici o inimă n-ar bate,

L-aş lua şi l-aş purta la Dumnezeu

Ca să-l transforme în maternitate.

Eu propriu-zis nu ştiu pe ce pământ 

Te afli azi, în plină sărbătoare,

Şi nici nu am pe cine să întreb

În patria adreselor neclare.

M-aş da unor mărunte vietăţi,

Să mă îngroape, undeva, în munte,

Ca să-ţi răsar la primăvară trist

În forma unui lujer, lângă frunte.

 Atât de aberant şi de brutal

Se-ntâmplă toate în această dramă

Încât eu cred că nu ştiu cine eşti,

De unde eşti şi nici cum te mai cheamă.

Şi, totuşi, orişiunde aş pleca,

Mă-mbăt de-acest ciudat coşmar de bine

Şi mă narcotizează, stând pe loc,

Iluzia c-am sa ajung la tine.

***

 "Ți-aș pune în seara asta o întrebare...

Să nu te superi...nu vreau să fiu rea:

De când nu ai mai privit un răsărit?

De când nu te- ai oprit din goana ta?

Îți amintești de când nu ai mai cântat

De când nu ai mai zâmbit privind o floare?

Mai știi ce înstelat e cerul nopții

Și cât din curcubeu este culoare?

Te- aș întreba iubitul meu amic

Când ai rostit un sincer: te iubesc!

De când nu ai mai întins cu drag o mână

Spre cei ce prin vorbire te jicnesc?

Oare au uitat spre ceruri a privi

Când vin furtuni și valuri ce lovesc?

Nu știi că doar acolo e puterea

Și nu aici în lutul pământesc?

Ți- aș pune în seara asta o întrebare...

Tu să- mi răspunzi... dar să răspunzi cinstit:

   A fost frumos...a fost o sărbătoare... 

Dar, spune- mi sincer: L'ai cunoscut pe Cel Sărbătorit?"

**"

 Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚝𝚘𝚊𝚝𝚎 ! 

⚜️Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚊𝚙ă 𝚜ă 𝚊𝚒 𝚜𝚝𝚊𝚝𝚘𝚛𝚗𝚒𝚌 𝚍𝚛𝚞𝚖,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚏𝚕ă𝚌ă𝚛𝚒, 𝚌ă 𝚝𝚘𝚊𝚝𝚎-𝚜 𝚗𝚞𝚖𝚊𝚒 𝚜𝚌𝚛𝚞𝚖.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚞𝚖𝚋𝚛ă 𝚜ă 𝚝𝚊𝚌𝚒 ş𝚒 𝚜ă 𝚟𝚎𝚐𝚑𝚎𝚣𝚒,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚜𝚝â𝚗𝚌ă 𝚌𝚞𝚖 𝚗𝚎𝚌𝚕𝚒𝚗𝚝𝚒𝚝 𝚜ă 𝚌𝚛𝚎𝚣𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚜𝚘𝚊𝚛𝚎 𝚌𝚞𝚖 𝚝𝚛𝚎𝚋𝚞𝚒𝚎 𝚜ă 𝚊𝚙𝚞𝚒,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚙𝚒𝚊𝚝𝚛ă, 𝚌â𝚝 𝚝𝚛𝚎𝚋𝚞𝚒𝚎 𝚜ă 𝚜𝚙𝚞𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚟â𝚗𝚝𝚞𝚕 𝚌𝚎 𝚊𝚍𝚒𝚎 𝚙𝚎 𝚙𝚘𝚝𝚎𝚌𝚒,

𝙲𝚞𝚖 𝚝𝚛𝚎𝚋𝚞𝚒𝚎 𝚙𝚛𝚒𝚗 𝚕𝚞𝚖𝚎 𝚍𝚎 𝚕𝚒𝚗𝚒ş𝚝𝚒𝚝 𝚜ă 𝚝𝚛𝚎𝚌𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚝𝚘𝚊𝚝𝚎, 𝚌ă 𝚝𝚘𝚊𝚝𝚎-ţ𝚒 𝚜𝚞𝚗𝚝 𝚜𝚞𝚛𝚘𝚛𝚒,

𝙲𝚞𝚖 𝚝𝚛𝚎𝚋𝚞𝚒𝚎 𝚜ă 𝚝𝚛𝚎𝚌𝚒 𝚏𝚛𝚞𝚖𝚘𝚜 𝚙𝚛𝚒𝚗 𝚟𝚒𝚊ţă, 𝚌𝚞𝚖 𝚙𝚘ţ𝚒 𝚏𝚛𝚞𝚖𝚘𝚜 𝚜ă 𝚖𝚘𝚛𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚟𝚒𝚎𝚛𝚖𝚎, 𝚌ă 𝚗𝚒𝚖𝚎𝚗𝚒 𝚗𝚞-𝚒 𝚞𝚒𝚝𝚊𝚝,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚗𝚞𝚏ă𝚛 𝚜ă 𝚏𝚒𝚒 𝚖𝚎𝚛𝚎𝚞 𝚌𝚞𝚛𝚊𝚝.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚏𝚕ă𝚌ă𝚛𝚒 𝚌𝚎 𝚊𝚟𝚎𝚖 𝚍𝚎 𝚊𝚛𝚜 î𝚗 𝚗𝚘𝚒,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚊𝚙𝚎 𝚜ă 𝚗𝚞 𝚍𝚊𝚒 î𝚗𝚊𝚙𝚘𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚞𝚖𝚋𝚛ă 𝚜ă 𝚏𝚒𝚒 𝚜𝚖𝚎𝚛𝚒𝚝 𝚌𝚊 𝚎𝚊,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚜𝚝â𝚗𝚌ă 𝚜ă-𝚗𝚍𝚞𝚛𝚒 𝚏𝚞𝚛𝚝𝚞𝚗𝚊 𝚐𝚛𝚎𝚊.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚜𝚘𝚊𝚛𝚎, 𝚌𝚊 𝚟𝚛𝚎𝚖𝚎𝚊 𝚜ă-ţ𝚒 𝚌𝚞𝚗𝚘ş𝚝𝚒,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚜𝚝𝚎𝚕𝚎, 𝚌ă-𝚗 𝚌𝚎𝚛 𝚜𝚞𝚗𝚝 𝚗𝚞𝚖𝚊𝚒 𝚘ş𝚝𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚎 𝚐𝚛𝚎𝚒𝚎𝚛, 𝚌â𝚗𝚍 𝚜𝚒𝚗𝚐𝚞𝚛 𝚎ş𝚝𝚒 𝚜ă 𝚌â𝚗ţ𝚒,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚕𝚞𝚗ă, 𝚜ă 𝚗𝚞 𝚝𝚎 î𝚗𝚜𝚙ă𝚒𝚖â𝚗ţ𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚟𝚞𝚕𝚝𝚞𝚛𝚒 𝚌â𝚗𝚍 𝚞𝚖𝚎𝚛𝚒𝚒 ţ𝚒-𝚜 𝚐𝚛𝚎𝚒,

Ş𝚒 𝚍𝚞-𝚝𝚎 𝚕𝚊 𝚏𝚞𝚛𝚗𝚒𝚌ă 𝚜ă 𝚟𝚎𝚣𝚒 𝚙𝚘𝚟𝚊𝚛𝚊 𝚎𝚒.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚏𝚕𝚘𝚊𝚛𝚎 𝚜ă 𝚏𝚒𝚒 𝚐𝚒𝚗𝚐𝚊𝚜 𝚌𝚊 𝚎𝚊,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚘𝚊𝚒𝚎 𝚜ă 𝚊𝚒 𝚋𝚕â𝚗𝚍𝚎ţ𝚎𝚊 𝚜𝚊.

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚙ă𝚜ă𝚛𝚒 𝚜ă 𝚏𝚒𝚒 𝚖𝚊𝚒 𝚖𝚞𝚕𝚝 î𝚗 𝚣𝚋𝚘𝚛,

Î𝚗𝚟𝚊ţă 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚝𝚘𝚊𝚝𝚎, 𝚌ă 𝚝𝚘𝚝𝚞-𝚒 𝚝𝚛𝚎𝚌ă𝚝𝚘𝚛.

𝙸𝚊 𝚜𝚎𝚊𝚖𝚊 𝚏𝚒𝚞 𝚊𝚕 𝚓𝚎𝚛𝚝𝚏𝚎𝚒 𝚙𝚛𝚒𝚗 𝚕𝚞𝚖𝚎𝚊 𝚌𝚊𝚛𝚎 𝚝𝚛𝚎𝚌𝚒,

𝚂ă-𝚗𝚟𝚎ţ𝚒 𝚍𝚒𝚗 𝚝𝚘𝚝 𝚌𝚎 𝚙𝚒𝚎𝚛𝚎, 𝚌𝚞𝚖 𝚜ă 𝚝𝚛ă𝚒𝚎ş𝚝𝚒 𝚙𝚎 𝚟𝚎𝚌𝚒 !⚜️

✍️Traian Dorz