&&_

 Până în anii 1990, România era pe locul 3 în lume la exportul de caviar, după Rusia și Iran - trenuri întregi încărcate cu icre negre plecau din Deltă spre Occident, realimentate cu gheață la jumătatea drumului.

În apele Dunării și ale Mării Negre trăia, până nu demult, una dintre cele mai valoroase resurse naturale ale României - sturionul, peștele care producea "aurul negru" al gastronomiei mondiale.

Caviarul. Icrele negre de sturion. Considerate în întreaga lume mâncarea de lux prin excelență. Plus mai căutate, conform specialiștilor, decât fildeșul de elefant sau cornul de rinocer.

În apele dulci ale Dunării trăiesc patru specii de sturioni - morunul, păstruga, nisetrul și cega. Plus toate erau, până nu demult, o sursă de venituri uriașă pentru România.

Pentru un pescar din Delta Dunării, sturionul nu era doar un pește. Era cea mai mare captură posibilă - un animal uriaș care putea depăși o tonă, plus icrele lui care valorau o avere.

Sturionii sunt pești cu o biologie aparte. Au nevoie de 10-15 ani ca să ajungă la maturitate și să producă icre. Plus odată maturi, pot depăși ușor 100 de kilograme, ajungând chiar la 250-400 de kilograme.

Satul emblematic al pescuitului de sturioni este Sfântu Gheorghe - o așezare aflată pe brațul inferior, la una dintre gurile Deltei Dunării. Aici s-au stabilit urmașii ucrainenilor și lipovenilor care au colonizat acest teritoriu virgin.

Pescarii lipoveni din Sfântu Gheorghe au vânat morunul generații întregi, cu unelte speciale numite carmace și ohane. Plus poveștile lor vorbesc despre capturi care depășeau o tonă și despre bărci răsturnate de moruni uriași prinși în plase.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, în anii '70-'80 la Sfântu Gheorghe, să prinzi un morun uriaș - era o sărbătoare a întregului sat, un eveniment care aduna toată comunitatea pe malul Dunării să vadă monstrul scos din apă.

În perioada comunistă, prin anii '70-'80, guvernul român a înființat la Sfântu Gheorghe o întreprindere de stat care producea și exporta icre negre proaspete de morun. Plus a fost o adevărată "epocă de aur" pe care localnicii și-o amintesc cu nostalgie.

Cifrele acelei perioade sunt impresionante. În anii comunismului, se pescuiau anual puțin peste 1.000 de tone de sturioni din apele Dunării și ale Mării Negre. Plus exportul de icre negre ajungea și spre 50.000 de kilograme anual.

România era atunci, după Rusia și Iran, printre cei mai mari exportatori de caviar din întreaga lume. Plus ocupa locul 3 mondial la exportul acestei delicatese de lux.

Drumul caviarului spre Occident era spectaculos. Conform specialiștilor, trenuri întregi plecau din România încărcate cu icre negre. Plus la jumătatea drumului spre Franța se făcea o realimentare cu gheață, pentru a păstra marfa proaspătă.

Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un funcționar francez al anilor '70, să vadă sosind la Paris vagoanele frigorifice venite tocmai din Delta Dunării, încărcate cu icrele negre proaspete care aveau să ajungă pe mesele celor mai luxoase restaurante ale Occidentului? Pentru că România era atunci una dintre marile surse de caviar ale lumii.

Interesant este că, pentru localnicii din Deltă, caviarul nu era deloc un lux. Icrele de sturion erau consumate local, simplu, ca un produs natural al fluviului. Plus nu ca o delicatesă rezervată elitelor.

Există mărturii emoționante. Bunicii din Sfântu Gheorghe, când prindeau un sturion și veneau acasă cu puțin caviar, îl puneau într-un borcan pe masă. Plus copiii îl mâncau cu lingura, ca pe o mâncare obișnuită.

Un bătrân pescar le spunea atunci copiilor - "Mâncați-l acum, că va veni o vreme când n-o să mai puteți mânca așa ceva". Plus avea să aibă dreptate într-un mod dureros.

Dimensiunile sturionilor pescuiți erau legendare. Recordul absolut al celui mai mare morun capturat în România este deținut de marele naturalist Grigore Antipa, care în 1890 a prins un exemplar uriaș de 886 de kilograme.

O altă captură impresionantă datează din 1983. Atunci, la Sfântu Gheorghe, pescarul Eduard Acsente și tatăl său au prins un morun de 675 de kilograme. Plus din acel singur pește s-au extras aproximativ 145 de kilograme de caviar.

Era o avere într-un singur pește. 145 de kilograme de icre negre - o cantitate care astăzi, la prețurile mondiale, ar valora o sumă fabuloasă.

Dar exact aici a fost și tragedia. Pescuitul excesiv al sturionilor a început în perioada comunistă și a continuat și în primul deceniu de după Revoluție. Plus speciile au fost exploatate fără nicio măsură de protecție.

Sturionii din Marea Neagră au fost pescuiți inconștient, mai ales în anii '80. Plus peștele care avea nevoie de 10-15 ani pentru a se maturiza nu mai avea timp să se reproducă înainte de a fi capturat.

În 2006, guvernul român a fost nevoit să ia o măsură drastică. A interzis oficial pescuitul de sturioni. Plus a interzis exportul de carne de sturion și de icre negre.

Dar interdicția a venit prea târziu și a fost ocolită. În ciuda interdicției, piața neagră a caviarului s-a extins cu ajutorul braconierilor. Plus icrele negre continuau să fie traficate clandestin din Delta Dunării.

Astăzi, un kilogram de caviar poate costa până la 20.000 de euro în marile capitale ale lumii. Plus tocmai această valoare uriașă a generat o piață neagră mondială și a condamnat sturionii sălbatici la dispariție.

România a încercat să repare dezastrul. Acum două decenii a început un program masiv de repopulare a Dunării cu sturioni. Cu fonduri europene s-a cumpărat puiet în valoare de 18 milioane de euro.

Dacă 50% dintre acești sturioni ar fi ajuns la maturitate, peștele ar fi valorat astăzi peste 200 de milioane de euro. Plus Dunărea ar fi avut din nou populații sănătoase de sturioni.

Dar programul s-a dovedit un eșec. După 2020, autoritățile au constatat că rezerva de sturioni din Dunăre este la fel de mică precum era acum 17 ani, când pescuitul a fost interzis. Plus efortul de repopulare nu a dat rezultatele sperate.

Astăzi, caviarul și sturionii pescuiți în Marea Neagră și Dunăre sunt doar amintiri ale unor vremuri apuse. Comunitatea de pescari din Sfântu Gheorghe a trebuit să-și găsească alte modalități de supraviețuire. Plus turismul a înlocuit pescuitul sturionilor.

Astăzi, când auzi că un kilogram de caviar costă 20.000 de euro în restaurantele de lux ale lumii, e greu să ne imaginăm că până nu demult România era pe locul 3 mondial la exportul acestei delicatese - că trenuri întregi încărcate cu icre negre plecau din Delta Dunării spre Occident.

Iar când te gândești la bătrânul pescar din Sfântu Gheorghe care le spunea copiilor "mâncați caviarul acum, că va veni o vreme când n-o să mai puteți" - înțelegi că avea o înțelepciune tristă și profetică: o resursă naturală extraordinară, exploatată fără măsură, poate dispărea pentru totdeauna într-o singură generație.

Cea mai prețioasă resursă pierdută a Deltei Dunării - sturionii care făceau din România locul 3 mondial la exportul de caviar după Rusia și Iran, cu 1.000 de tone pescuite anual în comunism și trenuri întregi de icre negre trimise în Occident - dovada dureroasă că o bogăție naturală de neînlocuit, pe care natura o construiește în 15 ani pe r pește, poate fi distrusă de lăcomia umană în câteva decenii.