@@#

 Un student român fără un ban în buzunar a câștigat, la doar 33 de ani, concursul de dirijor al celei mai mari filarmonici din lume - dar a refuzat ani de zile să-și înregistreze concertele, pentru că spunea că muzica nu poate fi pusă într-o cutie.

În istoria muzicii culte a secolului XX există un nume românesc pe care lumea întreagă l-a admirat și l-a aplaudat - Sergiu Celibidache.

Unul dintre cei mai renumiți dirijori și teoreticieni muzicali din toate timpurile. Plus o personalitate uriașă a muzicii europene și internaționale din a doua jumătate a secolului XX.

Sergiu Celibidache s-a născut pe 11 iulie 1912, în orașul Roman din județul Neamț. Plus a copilărit la Iași, unde familia s-a mutat după numirea tatălui ca prefect al județului.

Era fiul lui Demostene Celibidache - ofițer de cavalerie. Plus familia visa pentru el o carieră politică și administrativă în orașul natal, după modelul tatălui.

Pentru o familie de notabili din Moldova interbelică, ideea ca fiul lor talentat să devină muzician părea o rătăcire - un drum nesigur, fără viitor, departe de respectabilitatea unei cariere de stat.

Micul Sergiu a fost un copil-minune. Cânta la pian de la vârsta de patru ani. Plus, în mod fascinant, până la acea vârstă nu rostise niciun cuvânt - exact ca marele filosof Lucian Blaga.

La Iași, tânărul Celibidache a urmat cursuri de matematică și filosofie, pe lângă cele de muzică. Plus avea o minte enciclopedică, interesată de cele mai diverse domenii.

Dar pasiunea lui adevărată era muzica. Plus a intrat în dezacord profund cu familia, care nu accepta sub nicio formă ideea unei cariere muzicale.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna, pentru un tânăr din Moldova interbelică, să-ți înfrunți familia și să pleci în lume cu mâinile goale, doar cu un vis - acela de a deveni muzician - pe care toți cei din jur îl considerau o nebunie.

În 1938, Sergiu Celibidache a plecat din România. A pornit spre Germania, la studii. Plus a plecat practic în dizgrație, fără sprijinul familiei.

A ajuns la Berlin. A urmat cursuri la Academia de Muzică și la Universitatea Friedrich Wilhelm. Plus a studiat dirijatul, compoziția, dar și filosofia și matematica.

Anii de studiu au fost ani de sărăcie cumplită. Tânărul român nu avea niciun ban. Plus, pentru a supraviețui, a dirijat corurile lucrătorilor feroviari și ale controlorilor de tramvai din Berlin.

În 1941, a primit primul său post de dirijor permanent - la o orchestră de amatori. Plus acolo a început să uimească criticii prin memoria sa extraordinară, cunoscând pe de rost toate partiturile.

Momentul care i-a schimbat destinul a venit în august 1945, imediat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Plus a fost o întâmplare ieșită din comun.

Sergiu Celibidache, un tânăr român de doar 33 de ani, a câștigat concursul de dirijor al Orchestrei Filarmonice din Berlin. Plus dintr-un student fără bani devenea, peste noapte, dirijorul celei mai mari filarmonici din lume.

Era un debut fără precedent în istoria muzicii. Plus a rămas director muzical al Filarmonicii din Berlin până în 1952.

Te-ai întrebat vreodată cum era pentru un tânăr român, plecat din țară cu mâinile goale și înfruntând sărăcia ani de zile, să se trezească brusc dirijorul celei mai prestigioase orchestre a planetei, aplaudat de o lume întreagă?

Cariera lui Celibidache a fost una cu totul ieșită din comun. A dirijat Orchestra Filarmonică din Londra, Orchestra Radio din Stuttgart, Orchestra Națională din Paris, Orchestra Simfonică Radio din Stockholm. Plus multe alte mari orchestre ale lumii.

În 1979, Sergiu Celibidache a primit funcția de director muzical general al orașului München. Plus a devenit dirijor permanent al Filarmonicii din München.

Sub bagheta lui, Filarmonica din München a devenit una dintre cele mai bune orchestre simfonice din întreaga lume. Plus a rămas legat de această orchestră până la sfârșitul vieții.

Celibidache avea un stil dirijoral profund original. Era cunoscut în special pentru varietatea tempourilor - felul personal în care construia ritmul muzicii. Plus pentru efectul deosebit pe care îl crea în sala de concert.

Tocmai acest stil l-a dus la o decizie celebră și controversată. Sergiu Celibidache a refuzat ani de zile să-și înregistreze concertele pe discuri.

Pentru el, muzica era o experiență vie, irepetabilă, legată de momentul și de spațiul concertului. Plus considera că o înregistrare nu poate surprinde adevărata muzică - era ca și cum ai încerca să prinzi viața într-o cutie.

La sfârșitul concertelor sale, orchestrele îl adorau. Aplauzele și manifestările de apreciere ale publicului erau fără precedent în istoria concertelor. Plus criticii spuneau că nu există termen de comparație pentru el.

Celibidache a fost și un mare profesor. A predat dirijatul, transmițând mai departe filosofia lui asupra muzicii. Plus a influențat generații întregi de muzicieni.

A fost un interpret neîntrecut al muzicii post-romantice - recunoscut mai ales pentru simfoniile lui Anton Bruckner. Plus pentru muzica impresioniștilor francezi, de la Debussy la Ravel.

Relația lui cu România comunistă a fost una complicată. Plecase din țară în 1938. Plus a fost urmărit de Securitate, iar regimul comunist a încercat ani de zile să-l atragă și să-l folosească.

A revenit totuși în România. Plus una dintre cele mai emoționante vizite a fost cea din 1972, când a dirijat la Ateneul Român "Rapsodia Română" a lui George Enescu.

Recunoașterea finală din partea țării natale a venit târziu. În 1992, Sergiu Celibidache a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Plus a primit titlul de Doctor honoris causa al Universității din Iași.

Pe lângă cariera de dirijor, Celibidache a fost și compozitor. A scris un impresionant Requiem, patru simfonii, un Concert pentru pian și orchestră. Plus multe dintre lucrările sale au rămas inedite.

Sergiu Celibidache s-a stins din viață pe 14 august 1996, în Franța, la vârsta de 84 de ani. Plus a lăsat în urmă una dintre cele mai strălucite cariere de dirijor din istoria muzicii.

Astăzi, când se vorbește despre marii dirijori ai secolului XX, numele lui Sergiu Celibidache apare mereu printre cele dintâi - e greu să ne imaginăm că acest geniu al muzicii a plecat cândva din România cu mâinile goale, înfruntându-și familia.

Iar când te gândești că un tânăr român fără un ban a ajuns la 33 de ani dirijorul Filarmonicii din Berlin, că a condus cele mai mari orchestre ale lumii și a refuzat să-și înregistreze concertele pentru că muzica era pentru el ceva viu și irepetabil - înțelegi că geniul autentic nu are nevoie de avere sau de privilegii, ci doar de talent, de muncă și de o credință neclintită în propria chemare.

Unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX - Sergiu Celibidache, român născut la Roman și crescut la Iași, plecat din țară cu mâinile goale în 1938, devenit la doar 33 de ani dirijorul Filarmonicii din Berlin, conducător al celor mai mari orchestre ale lumii, dirijorul care refuza înregistrările pentru că muzica adevărată nu poate fi pusă într-o cutie - dovada că un singur om, înarmat d oar cu talent și credință în visul lui, poate cuceri lumea întreagă.