$$$

 Un negustor de pește din Hârlău a fost căutat de boierii Moldovei și adus pe tron - era fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, iar istoria avea să-l așeze printre cei mai vrednici domnitori moldoveni.

În istoria Moldovei există o poveste care pare desprinsă dintr-o legendă - cum un simplu negustor de pește a ajuns să poarte coroana domnească și să devină unul dintre cei mai apreciați voievozi ai țării.

Petru Rareș. Domn al Moldovei în două rânduri - între 1527 și 1538, apoi între 1541 și 1546. Plus fiul nelegitim al marelui Ștefan cel Mare.

Despre tinerețea lui Petru Rareș, cronicarii vremii nu au lăsat multe date. Se știe doar că s-a născut în jurul anului 1483, probabil la Hârlău. Plus era rodul relației dintre Ștefan cel Mare și o femeie pe nume Maria.

Maria a rămas în istorie cu porecla de "Răreșoaia". Era descendentă a boierilor Cernat. Plus, după relația cu domnitorul, s-a căsătorit cu un alt bărbat - un târgoveț din Hârlău.

Petru nu a copilărit în preajma tatălui său domnitor. A fost crescut de mama sa, Răreșoaia. Plus a dus o viață obișnuită, departe de fastul curții domnești de la Suceava.

Pentru un copil născut în afara căsătoriei, fiul nerecunoscut oficial al unui domnitor, viața nu promitea nimic ieșit din comun. Plus nimeni nu se gândea că acel copil va ajunge vreodată pe tron.

Petru și-a câștigat existența ca negustor de pește. Conform cronicilor, transporta peștele cu "majele" - niște care mari, trase de patru sau șase boi. Plus de aici i s-a tras porecla de Petru Măjerul, sau Petru Măjariul.

Doar cei care au trăit acele vremuri știu cu adevărat ce însemna să fii negustor de pește în Moldova începutului de secol XVI - să străbați drumurile prăfuite cu carele trase de boi, să negociezi în târguri, să duci o viață modestă de comerciant, fără să bănuiești că în vinele tale curge sângele marelui Ștefan.

Cronicarul Ion Neculce, în "O samă de cuvinte", a consemnat această origine umilă. Plus a comparat-o cu cea a lui Mihai Viteazul - care, înainte de a ajunge la dregătorii, fusese tot negustor.

Schimbarea destinului a venit din cauza unei crize dinastice. La Suceava, urmașii lui Ștefan cel Mare se succedau rapid la tron. Lui Ștefan i-a urmat fiul său Bogdan, apoi nepotul Ștefăniță Vodă.

Ștefăniță Vodă a murit în 1527 fără a lăsa urmași. Plus se năștea o problemă gravă - cine avea să ocupe tronul Moldovei, după obiceiul țării care cerea ca domnul să fie din "os domnesc"?

Conform tradiției, Ștefăniță Vodă însuși, bolnav la Hotin, ar fi lăsat cuvânt. A spus că, dacă moare, să nu fie pus altul la domnie, ci "Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareș". Plus astfel îl indica pe fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare.

Boierii din Sfatul Țării s-au adunat și s-au sfătuit. Plus și-au amintit că pe undeva, pe la Hârlău, mai trăia un fiu al lui Ștefan cel Mare - nelegitim, ce-i drept - care se ocupa cu pescăritul și cu negoțul de pește.

Boierii au cercetat și au iscodit pentru a se asigura că Petru era cu adevărat "din osul lui Ștefan Vodă". Plus, odată confirmată originea lui domnească, au trimis un mare alai să-l găsească.

Te-ai întrebat vreodată cum era pentru Petru Rareș, un negustor de pește de 44 de ani, deja căsătorit cu Maria și tată a patru copii, să vadă sosind la el un alai boieresc venit tocmai de la Suceava - care îi aducea vestea că este chemat să devină domnitorul Moldovei?

Pe 20 ianuarie 1527, Petru Rareș urca oficial pe tronul Moldovei. Negustorul de pește devenea voievod. Plus moștenea o țară aflată într-o situație politică dintre cele mai complicate.

Moștenirea era grea - un conflict aproape permanent cu celelalte țări române, problema Pocuției cedate Poloniei, plus relațiile tensionate cu Imperiul Otoman aflat la apogeul puterii sale militare.

Petru Rareș s-a dovedit însă un domnitor pe măsura tatălui său. Cronicarul Grigore Ureche scria despre el că "într-u totul semăna cu tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, țara și moșia sa ca un păstor bun o ocrotea".

Petru Rareș a moștenit calitățile lui Ștefan cel Mare. Era priceput la război, înțelept în conducere, plus un bun gospodar al țării. Negustorul de pește se dovedea un demn urmaș al marelui voievod.

Politica externă a lui Petru Rareș a fost ambițioasă. A intervenit în Transilvania, unde domnii moldoveni dețineau deja domeniile Ciceiului și Cetății de Baltă. Plus a căutat să-și mențină independența față de Polonia și de Imperiul Otoman.

Tocmai această politică ambițioasă i-a atras însă antipatia otomanilor. Plus în 1538, sultanul Soliman Magnificul a pornit personal o campanie împotriva Moldovei, pentru a-l pedepsi pe fiul nelegitim al lui Ștefan.

Trădat de o parte a boierimii care îl pârâse la turci și părăsit de mulți, Petru Rareș a fost silit să fugă. A trecut munții în Transilvania. Plus s-a adăpostit în cetatea Ciceului.

Dar povestea lui Petru Rareș nu s-a încheiat aici. După trei ani de pribegie, în 1541, a reușit să-și recapete tronul Moldovei. Plus a domnit a doua oară până la moartea sa, în 1546.

Petru Rareș a rămas în istorie și ca un mare ctitor de biserici. În timpul domniilor sale, mănăstirile din Moldova au fost împodobite cu celebrele fresce exterioare. Plus a continuat tradiția artistică inaugurată de tatăl său.

Astăzi, când admirăm frumusețea mănăstirilor moldovenești cu fresce exterioare, e greu să ne imaginăm că o parte din această strălucire artistică se datorează unui domnitor care, până la 44 de ani, fusese un simplu negustor de pește pe drumurile Moldovei.

Iar când te gândești că boierii Moldovei au trimis un alai întreg să caute un negustor de pește pe la Hârlău, pentru a-l așeza pe tronul țării - și că acel negustor s-a dovedit a fi un domnitor vrednic, comparat de cronicari cu însuși Ștefan cel Mare - înțelegi că, uneori, măreția nu stă în locul în care te naști sau în meseria pe care o practici, ci în calitățile pe care le porți în tine.

Una dintre cele mai neobișnuite povești ale domnitorilor români - Petru Rareș, fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, negustor de pește până la 44 de ani, căutat de boieri și adus pe tronul Moldovei, domn în două rânduri, mare ctitor de biserici și demn urmaș al tatălui său - dovada că sângele domnesc și calitățile unui mare conducător pot rămâne ascunse într-un s implu negustor, până când istoria le cheamă la lumină.