&&&

 În 1965, la doi ani după ce ieșise din Aiud, Dumitru Stăniloae a primit o invitație neașteptată: cei care îl cenzuraseră și îi interziseseră publicațiile voiau acum să scrie articole pentru revistele teologice oficiale. Motivul era simplu și cinic: regimul Ceaușescu voia să prezinte Occidentului imaginea unei Românii cu libertate religioasă. Aveau nevoie de un teolog credibil, cu nume recunoscut în afară, care să apară. Stăniloae a acceptat — dar în termenii lui. A scris ce a vrut, nu ce voiau ei. A vorbit la Oxford, la Freiburg, la Tübingen, la Vatican, la Atena, la New York. Nu ca purtător de cuvânt al regimului. Ca teolog. Securitatea nota în dosar că „poziția sa e dificil de controlat." Aveau dreptate. Îl eliberaseră. Nu îl domesticiseră.

Dumitru Stăniloae s-a născut pe 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, județul Brașov, ultimul dintre cei cinci copii ai lui Irimie și Reveca — mama, nepoată de preot, îi citea seara din Sfânta Scriptură înainte de culcare. A urmat Liceul „Andrei Șaguna" din Brașov cu bursă de la Fundația „Emanuil Gojdu" — instituția întemeiată ca să trimită copiii români din Ardeal la școli bune. A studiat la Cernăuți, la București, la Atena, la Berlin, la Paris. Doctoratul în 1928. Hirotonit preot în 1932. Director al ziarului „Telegraful Român", rector al Academiei Teologice din Sibiu, profesor titular de teologie dogmatică la București. Colegi de generație cu Noica, Eliade, Cioran — dar trăind în cu totul altă lume: lumea Părinților Bisericii, a isihiei, a rugăciunii inimii, a filocaliei.

Operele lui de tinerețe conțineau și pagini cu accente naționalist-ortodoxe scrise în contextul anilor '30-'40 — o umbră pe care biografi onești nu o pot ignora. Dar ceea ce îl definește nu e ce a scris la treizeci de ani sub influența epocii. E ce a construit în restul vieții.

Proiectul central al existenței lui a fost Filocalia — colecția de scrieri ale misticilor și asceților ortodoxelor din primele douăsprezece secole, scrisă în greacă veche, niciodată tradusă integral în română. Stăniloae a început să o traducă singur, din greacă directă, adăugând note și comentarii proprii care erau ele însele opere de teologie. Douăsprezece volume. Primele volume au apărut la Sibiu în 1947, înainte ca regimul să înghețe publicațiile religioase. Restul au așteptat decenii.

Mișcarea „Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim din București — un cerc de rugăciune, meditație și dezbatere teologică ce reunea monahi, intelectuali și laici — funcționa la granița a ceea ce regimul tolera. Stăniloae participa la unele întâlniri, nu era membru formal. A fost suficient. În 1958, Securitatea a arestat grupul în bloc. Stăniloae a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru „uneltire împotriva statului și a oamenilor muncii." Alături de el: Sfântul Sofian de la Antim, arhimandritul Arsenie Papacioc, arhimandritul Benedict Ghiuș, Daniil Tudor, Roman Braga — oameni care transformaseră rugăciunea în act de rezistență.

La Jilava și Aiud, Stăniloae a continuat să gândească și să predice. Gardienilor nu le era clar ce periicol reprezintă un bătrân de cincizeci și cinci de ani care vorbește cu colegii de celulă despre teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Dar deținuții știau. „Glasul său, deși slăbit de foame și de chin, devenea balsam" — scria Patriarhul Daniel, evocând mărturiile supraviețuitorilor. A ieșit în 1963, la șaizeci de ani.

Și atunci s-a întâmplat ceva pe care regimul nu îl anticipase. Un om care tradusese Filocalia și supraviețuise Aiudului nu mai avea nicio teamă de cenzori sau de comisii de partid. A scris. A finalizat traducerea Filocaliei — toate douăsprezece volume. A scris Teologia Dogmatică Ortodoxă în trei volume — considerată de teologi drept cea mai importantă operă teologică ortodoxă a secolului XX. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu în om. Iisus Hristos, lumina lumii. Zeci de volume, sute de studii. O operă pe care teologi de la Oxford, Tübingen și Princeton o predau studenților lor nu ca curiozitate est-europeană, ci ca teologie de prim rang mondial.

A murit pe 5 octombrie 1993, la nouăzeci de ani, la București. A fost canonizat sfânt de Biserica Ortodoxă Română în 2011 — cel mai recent sfânt din istoria Bisericii românești canonizat în viața generației care îl cunoscuse personal.

Morala: Dumitru Stăniloae a tradus Filocalia — douăsprezece volume din greaca veche — și a scris cea mai importantă teologie ortodoxă a secolului XX în pauzele dintre perioadele în care era interzis, cenzurat sau închis. Regimul l-a arestat la cincizeci și cinci de ani, crezând că îl poate reduce la tăcere. L-a eliberat la șaizeci și a obținut în schimb un om care nu mai avea nimic de pierdut și tot de spus. Câteodată închisoarea nu termină o operă.  O desăvârșește.