***

 DINSPRE APOI 

Sub care răsărituri stau ascunse 

Hergheliile de vise netrăite, 

La ora când umbrele mi-s duse 

Pe creste de talazuri încrețite?

De ce țipă marea în ecouri, 

De parcă ziua spre cer, ar fi bătătorită, 

Și n-ar mai ști de nouri;

Și-n câte calendare se vrea iubită?

De ce mai crezi în necuprins, 

Căci pasul meu e veșnic rătăcit,

Și un infinit de dor aprins

Doar prin tăcere e răstălmăcit?

Și cine să-mi înțeleagă graiul, 

Dacă nu acela care ești, 

Căci uneori, cuvântul îmi e ca paiul 

Prin oceanul de iubire unde unduiești?

Sub care răsărituri stau ascunse 

Hergheliile de vise netrăite?

Și cine mână misterele nepătrunse 

Dinspre apoi spre inimi însoțite?

✍️ Vasilica Purice 

    2 Ianuarie 2025

***

 Iubit de Dumnezeu

   

Cu voia bunului Dumnezeu vii în lume,

Când ești scânteiuță simți a lui iubire.

Îți poartă de grijă și-ți spune pe nume

Și limitele umane sunt, fară mângâiere.

Dumnezeu știe fiecăruia ce să-i deie,

Tu trebuie să fii bun mereu să-L asculți.

Ascultă-ți părinți că sunt învățători cheie

Și de la vorbele lor bune să nu te abați.

Pe lume vii cu un har,decoperă-l,dezvoltă-l

Ai răbdare, vine de la sine, te vei bucura.

Chiar de vei înnota în apele tulburi rezistă,

Harul e de sus trimis și viața îți va schimba.

După ce crești, ești mare și dai de greutăți

Stăruie, roagă-L să te ajute Dumnezeu.

El îți va întinde mâna, nu-i pace să te agiți,

Te va scăpa de rele, de tot ce este greu.

Dumnezeu îți oferă pace și liniște în suflet,

Fii om cu suflet bun, oferă dragoste, iubire

Celor răi din jurul tău, vorbește-le frumos,

Că poate și tu greșești și va fi împăcare.

Dumnezeu ne iubește că suntem copiii lui,

Pe toți la fel ne urmărește la bine și la rău.

Când ți se năpustesc valurile torentului

El face să apară soarele în sufletul tău.

Dacă vrei să ai parte de-o viață frumoasă,

Ascultă-l și te înțelege mereu cu Dumnezeu.

Spunei tot, că-ți va face viața luminosă,

Îți va da tărie, vei înfrunta tot ce-i greu.

             Viorica Crecan

România - Zalău - 02.01.2025

   Drepturi de autor rezervate

***

 SANIUTA 

Eram mic, erai micuţă,

Eu aveam o săniuţă

Şi la tine pe străduţă

Să mă dau veneam.

Când priveam dintre troiene

Cu fulgi de zăpadă-n gene,

Lunecând spre tine-alene,

Te vedeam la geam.

Nu ştiam cum, bunăoară,

Să te chem să vii afară,

Să-mi vezi sania cum zboară,

Să te joci cu noi.

Eram mulţi copii la joacă

Şi-aş fi vrut cald să se facă,

Iarna repede să treacă,

Să fim amândoi.

Ani la rând a fost zăpadă

Iar noi ne plimbam pe stradă

Şi râdeam când da să cadă 

Câte-un trecător.

Tinereţea e zglobie

Şi la şotii te îmbie,

Îmi spuneai în şoaptă mie

C-un sărut uşor.

Tinereţea-i trecătoare

Poate repede să zboare

Cu zăpadă şi cu soare

Parc-a fost un mit.

Eu moşneag, tu o băbuţă

Mergem greu azi pe străduţă

Şi privim o săniuţă.

Iarna a venit."

Autor necunoscut

***

 Se spune că odată, în timpul ce apele scăpate din albii înghițeau oameni și animale, un om s-a urcat pe acoperișul casei și stătea privind spre cer. Pe strada acoperită acum de apă a trecut o barcă, purtând doi oameni. Ei au privit în sus și l-au chemat:

-Haide cu noi, omule, apele vin tot mai mari!

-Nu, a răspuns acesta, eu stau aici și aștept, pentru că pe mine mă va salva Dumnezeu.

Și apa a crescut, atingând acum marginea acoperișului. Încă o barcă se ivește pe cealaltă parte a casei, în care câțiva oameni trăgeau la vâsle, luptând împotriva curentului.

-Omule, au strigat ei la cel de pe casă, vino cu noi, se prăbușesc toate, nu mai ai altă cale de scăpare.

Și de aceasta dată, omul a dat același răspuns:

-Eu cred că o să mă salveze Dumnezeu. Nu o să mă lase să mă înec.

Oamenii au plecat cu barca lor, iar credinciosul a rămas acolo. Casa a început să scârțâie, și, în cele din urmă, s-a prăbușit.

Pierind în ape, omul își ridică ochii spre cer și strigă cu putere:

-Doamne, am așteptat ajutorul Tău, am crezut că nu mă vei lăsa să mă înec. Dar Tu nu ai vrut să mă ajuți...

O rază de lumină se întinse încet peste noianul de ape și o voce blândă aduse răspunsul din cerul albastru:

-Eu ți-am trimis două bărci. Dar tu ai ales să nu te urci în niciuna dintre ele...

Morala: Când Dumnezeu trimite furtuna, întotdeauna trimite și barca de salvare.

Ratiune sau Simtire

***

 Mai scriu un vers...

Târzie seară, noapte-ntunecată,

Plouă mărunt, luna nu se arată

Și stelele parcă s-au ascuns

În al întunericului necuprins.

O muză mă îmbie ca să scriu,

-Ce mai aștepți? S-a făcut târziu!

Hârtie, toc, cerneală ai pe masă,

Hai, nu mai sta, clipa-i prețioasă!

Scrie acum despre nefericire,

Lasă-ți mâna pe coală să înșire,

Eliberează-ți inima de suferință,

Să intre dragostea-n a ta ființă.

Nu lăsa timpul să treacă așa ușor,

Nu se mai întoarce și rămâi cu dor,

Adunat îm cămările inimii,

Alungă-l și fă-i loc iubirii.

Când peste ani o să îți amintești,

Nerăbdătoare, vei vrea să citești

Și-o să te amuzi de tot ce ai scris,

Bucuroasă că muza te-a convins.

   

✍️ Autoare-Smeada Zina Marchidanu

***

 Iubirea pâlpâind...

      Autor: Andreea Cerșamba Tărcatu 

Ai văzut vreodată cum pâlpâie dragostea?

Ai privit-o vreodată cu atât de multă atenție,

Încât să vezi cum pâlpâie?

Ai simțit vreodată cum, cu fiecare bătaie a inimii,

Dragostea pâlpâie ca o candelă aprinsă în miez de noapte?

Ai auzit vreodată cum bate o inimă care iubește?

Ce melodie sublimă descriu bătăile unei inimi 

Inundate de licoarea dragostei?

Ai văzut cum dansează flacăra 

Pe ritmul suav al acestei melodii,

Pâlpâind precum o stea călăuzitoare 

Care conduce inimile spre a se întâlni,

Spre a se contopi, 

Devenind astfel una și aceeași?

Ai privit vreodată în ochii unui îndrăgostit?

Doar acolo poți vedea cum pâlpâie dragostea,

Cum dansează inimile precum flacăra unei candele,

Pe acordurile fine ale iubirii,

Licărind pe bolta infinită a nemuririi,

Precum un Luceafăr...

Desen- Corina Chirila

***

 Irepetabil 

Simt cum plutesc și nu mai sunt hotare

pe care azi să nu le depășesc 

că inima s-a învățat să zboare 

de când te țin în palmă și iubesc 

freamătul tău prin versuri, răsăritul, 

tot ce-ai adus frumos în viața mea. 

Ești astăzi începutul și sfârșitul, 

ce mi-am dorit și n-am putut avea. 

În univers știu că nu pot să fie

mai multe stele de mărimea ta, 

am colindat prin galaxii, o mie, 

și altă zee n-am putut afla. 

Irepetabil de frumoasă, timpul, 

oricât de mult ar curge, n-ar putea 

să zămislească una, nici Olimpul 

nu are în grădini așa ceva.

De vei rămâne-n palma mea, capabil

voi fi să-ți dau întreaga viață-n dar

că ești un vis, divin, irepetabil, 

și fără tine viața-i în zadar.

versuri: Ioan Grigoraș