***

 Se spune că odată, în timpul ce apele scăpate din albii înghițeau oameni și animale, un om s-a urcat pe acoperișul casei și stătea privind spre cer. Pe strada acoperită acum de apă a trecut o barcă, purtând doi oameni. Ei au privit în sus și l-au chemat:

-Haide cu noi, omule, apele vin tot mai mari!

-Nu, a răspuns acesta, eu stau aici și aștept, pentru că pe mine mă va salva Dumnezeu.

Și apa a crescut, atingând acum marginea acoperișului. Încă o barcă se ivește pe cealaltă parte a casei, în care câțiva oameni trăgeau la vâsle, luptând împotriva curentului.

-Omule, au strigat ei la cel de pe casă, vino cu noi, se prăbușesc toate, nu mai ai altă cale de scăpare.

Și de aceasta dată, omul a dat același răspuns:

-Eu cred că o să mă salveze Dumnezeu. Nu o să mă lase să mă înec.

Oamenii au plecat cu barca lor, iar credinciosul a rămas acolo. Casa a început să scârțâie, și, în cele din urmă, s-a prăbușit.

Pierind în ape, omul își ridică ochii spre cer și strigă cu putere:

-Doamne, am așteptat ajutorul Tău, am crezut că nu mă vei lăsa să mă înec. Dar Tu nu ai vrut să mă ajuți...

O rază de lumină se întinse încet peste noianul de ape și o voce blândă aduse răspunsul din cerul albastru:

-Eu ți-am trimis două bărci. Dar tu ai ales să nu te urci în niciuna dintre ele...

Morala: Când Dumnezeu trimite furtuna, întotdeauna trimite și barca de salvare.

Ratiune sau Simtire