***

 Mă simt de o vreme așa de străin

Și parcă nimic nu mai are temei,

În suflet, pe rând, durerile vin...

Tot mai străin le sunt și copiilor mei!

Nimic nu doare ca singurătatea,

E greu când îi ești singurătății supus

Și când te mai apasă și nedreptatea,

Mai simți în suflet o durere în plus!

O viață de om am muncit pentru țară,

Iar acum când nu mai dau niciun rod,

Îi sunt chiar și țării mele povară,

Am ajuns să le fiu tuturor incomod!

Nu mai sunt nici pe mâinile mele stăpân,

Iar azi când mă doare în piept asfințitul,

Vă salută cordial, Cetățeanul bătrân,

Ce resemnat își așteaptă sfârșitul !

Dorel Mărgan ✍️

***

 ,,Cunosc femei uimitoare, capabile să lumineze camere întregi cu un simplu zâmbet, chiar și pentru cele mai banale lucruri.

Femei care întruchipează bunătatea, dar care, atunci când este necesar, știu să dea dovadă de un curaj de neoprit.

Femei care aleg forța nu pentru a-și impune voința, ci pentru a evita să devină oameni răi.

Cunosc femei care, deși sunt marcate de cicatricile vieții, strălucesc cu o intensitate magică, care sfidează orice întuneric. Femei care, într-o lume care pare să oscileze între minte și nebunie, aleg să fie diferite cu îndrăzneală și preferă să ,,înnebunească" glorios decât să se conformeze.

Cunosc femei de o simplitate dezarmantă, care cu autenticitatea lor reușesc să uimească lumea. 

Cunosc femei care se luptă împotriva insomniei vieții, care nu renunță în fața adversității și care, chiar și atunci când par pierdute, caută necontenit o ieșire în labirintul existenței lor. Sunt femei care au cunoscut căderea, cărora li s-au tăiat aripile, care s-au confruntat cu înșelăciunea și trădarea, dar și-au transformat rănile într-un fel de rezistență magică.

Cunosc femei cu aripi, care merită iubire și recunoaștere. Femei care, prin prezența lor, fac lumea puțin mai bună, puțin mai curajoasă și infinit mai frumoasă."

 Sursa: Car la Babudri

***

 DACĂ AI UN CÂINE... 

Știai că pe lângă faptul că îți ține companie, câinele tău a venit cu o misiune spirituală care să te sprijine în cele mai dificile momente din viața ta?

Câinii sunt creaturi care se lasă duși de dragoste, afecțiune și grijă. Sunt sinceri, loiali și extrem de credincioși. Da, sunt animale, dar au un fel de a fi care i-a făcut să câștige titlul de "Cel mai bun prieten al omului". Atunci, poți crede și tu cățelușii pot fi îngeri care merg printre noi cu o misiune specială pentru umanitate.

Câinii sunt terapeuți emoționali, nu ar ezita niciodată să se apropie de tine și să-ți dea o limbă bună și să te însoțească dacă te simți trist sau descurajat. Misiunea ta poate fi dedicată unei persoane sau unui întreg colectiv. Mulți câini fac o muncă grozavă cu o singură persoană sau pot avea impact asupra unui întreg grup de oameni ca o familie. Un animal de companie de câine într-o familie devine un prieten nedespărțit, dar există câteva secrete în spatele acelei prietenii.

Ei sunt protectori energetici

Câinii sunt îngeri păzitori care vă absorb pe amândoi și locurile în care locuiți vibrațiile dezechilibrului. Apoi epurați cu apă, plante și alte elemente. Ba chiar se sacrifică pentru tine atunci când există energii rele care te pot afecta. Ei știu care este misiunea lor și nu ezită să te protejeze de orice. Unele morți subite ale câinilor se datorează acelor energii puternice pe care le absorb.

O modalitate bună de a curăța energia rea de la animale este să le oferi multă afecțiune și afecțiune. Mângâierile le redau bucuria.

Ei te aleg pe tine

Dincolo de ceea ce crezi, ei te aleg pe tine și nu invers. Chiar și atunci când ai ocazia să „alegi” dintre mulți cățeluși, cel care te-a ales se va apropia de tine și îți va câștiga încrederea și afecțiunea pentru ca tu să îl selectezi. Și vei ști că ai ales corect, dar nu tu ai fost cel care a ales.

Ei sunt purtători de iubire necondiționată

Câinii sunt credincioși. Zilnic ți se vor da mostre de umilință și iubire necondiționată. Nu vei simți niciodată că câinele tău te-a uitat pentru că vine mereu să te salute, își mișcă coada de fericire să te vadă chiar dacă au trecut doar 5 minute de când nu te-au mai văzut.

Îngerii canini pot crea o legătură atât de specială încât chiar și moartea persoanei pe care au iubit-o cel mai mult îi poate deprima până la punctul de a se lăsa să moară pentru că misiunea lor nu mai are un sfârșit în lume, nu mai găsesc sens vieții. S-au cunoscut cazuri ca pierderea prietenului omenesc determina acele animale de companie sa sufere de o asteptare "vesnica", speranta ca se va intoarce, iar daca vor intelege ca a plecat pentru totdeauna lasa-i sa moara pentru a se intalni cu el la un alt nivel de constiinta Încetează.

Sunt sensibili la vibrații de tot felul

Sunt conectați cu vibrații foarte înalte și sunt incredibil de sensibili. Ei sunt capabili să perceapă mult mai mult decât îți imaginezi, sunt radare energetice, sunt mereu în alertă chiar și când îi vezi odihnindu-se. Au o sensibilitate auditivă extraordinară, la fel ca mirosul și vederea lor. Ei pot vedea prin dimensiuni și planuri pe care oamenii nu le pot percepe. De aceea devin agitați și neliniștiți în fața unei prezențe ciudate.

Ei sunt terapeuții emoționali perfecți.

La nivel personal, vor avea mereu grijă de stăpânul lor și de familia care i-a găzduit. Asigură-te că totul este mereu în armonie. Când simt tristețe, depresie, frângere de inimă sau orice sentiment negativ, caută o modalitate de a-ți îmbunătăți starea de spirit. Mișcarea cozii sale emite unde vibraționale care armonizează atmosfera. Sunt semne de iubire.

Câinii sunt cei mai buni prieteni, cei mai buni parteneri de viață; sunt jucăuși și nevinovați, sunt doar niște îngeri care merg pe 4 picioare făcându-ți viața fericită.

CINSTE CUI  MERITĂ ONOARE....

***

 

"O doamnă în vârstă stă la o masă într-o cofetărie. Chelnerița aduce meniul și-i cere comanda.

Bătrâna răspunde:

– Cât costă o felie de tort?

Chelnerița răspunde:

– 3 lei.

Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și apoi întreabă din nou:

– … și cât costă cea mai mică?

Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit.

I-a răspuns:

– 2 lei.

– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, a răspuns bătrâna.

Chelnerița a adus felia de tort enervată și imediat a pus nota de plată pe masă gândindu-se ca nu cumva să plece imediat băbuța și să nu achite.

Bătrâna, mâncând foarte încet și cu plăcere tortul, s-a ridicat încet, a pus banii pe masă, a scris ceva pe o foaie de hârtie și a plecat.

Pe marginea farfurioarei mai lăsase un plic.

Când chelnerița s-a dus să curețe masa, a observat că bătrâna îi lăsase bacșiș un leu.

Emoția și surpriza i-au adus o suferință în suflet nespusă.

S-a întors repede să caute bătrâna pentru a-i returna bănuțul și a-i mulțumi.

Era prea târziu, plecase.

I-a părut rău că a judecat-o pe bătrână ieftin.

Bătrâna avea doar 3 lei și tocmai luase o felie de tort de 2 lei pentru a-i da 1 leu ca dar.

Apropiindu-se tânăra din nou de masă, observă un plic pe care îl deschise și descoperi o poză:

Era o fotografie cu chipul mai tânăr al bătrânei ținând în brațe un copil.

Apoi citi un bilet:

Maria

Nu mă cunoști...

Părinții tăi acum 20 de ani au avut un accident și au murit.

Te-am crescut până la 3 ani, apoi și eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată.

Te-am găsit greu, iar astăzi am văzut-o în tine pe fiica mea. Mare bucurie!

Esti la fel de frumoasa!

Te iubesc nespus!

Acum am plecat la azilul de unde sunt...

Nu mă căuta...nu vreau sa deranjez..

Ai aici adresa și o cheie unde vei găsi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta și a viitorilor tăi copii...

Nu plânge...

Te îmbrățișez cu mult dor și drag,

Bunica Ana.

Tânăra izbucni în lacrimi și săruta atât poza cât și scrisoarea.

Cu 1 leu în mână stătea și privea la Ceruri.

După 2 săptămâni de căutări găsise azilul unde stătea bunica.

Când a ajuns acolo cineva o așteptă pe Maria și îi spuse:

- Vă rog să ne iertați.

Bunica Ana a plecat la Ceruri acum 4 zile.

Știa că veți veni și v-a lăsat câteva cadouri.

Vedeți casa nouă de alături?

Este construită de ea pentru bătrânii singuri. Ați avut o bunică minunată.

Tânăra se așeză pe un scaun și își cuprinsese fața cu palmele sale, iar printre ele curgeau picuri de lacrimi...

Era durerea adâncă pentru bunica ei.

Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite.

Pentru că înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești între pereții săi, să îi cunoști temerile și grijile lui.

Nu lovi !

Nu folosi cuvântul ca o armă pentru că doare!

Vei fi urmărit toată viața de răutatea lor...

Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței.

Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu îi cunoști dar îi judeci după aparențe.

Unii copii au fost legănați pe brațele mamelor lor, alții pe brațele bunicilor, sau nu au mai apucat nici o sărutare.

Unii copii dorm nemâncați sau loviți, iar alții mor de foame.

Mergi și sărută mâinile care te-au crescut și educat.

Dacă nu mai sunt roagă-te pentru ei!"

😄😄😄

 Blestemat fie, Feisbuc! (Satiră)

😂😜🤣

Foaie verde, foi de nuc, 

Blestemat fie Feisbuc, 

....Că dacă el nu era, 

Nu mai dădeam de belea! 

Acum patru luni jumate', 

M-am gândit că poate, poate, 

O să îmi găsesc nevastă, 

Dar-ar naiba-n ea de tastă! 

Blestemat fie Login-ul, 

Ăsta mi-a schimbat destinul! 

Într-o zi, stând aşa on, 

Primesc "Laic". Tipă beton, 

Înaltă, ochişori verzi, 

Cum oare să nu-i cedezi? 

Tinerică, vreo treizeci, 

Potrivită mie, deci! 

Mi-am scos de la naftalină, 

Vorba de gentleman, fină, 

Şi i-am dat mesaj privat, 

Să nu par....needucat 

Din vrăjeală în vrăjeală, 

Am pus-o de-o "întâlneală", 

Stabilisem ora, locul, 

"Gata, mi-am găsit norocul!", 

Îmi tot repetam în gând, 

Prost eram, prost şi nătâng. 

M-am dus, i-am luat un buchet, 

Şi-un cadou finuţ, discret, 

Mi-am aranjat şi cravata, 

Convins fiind, că o dau gata. 

Când văd, hop, apare unu', 

Plin de muşchi era nebunu', 

Zicându-mi, la caterincă: 

"Bună, eu sunt, iubirică!, 

Da-rar dracu'-n coasta ta, 

Te dai la nevastă-mea?", 🤣🤣🤣

Şi-mi trimite, buf, direct, 

Nişte "stimă"-n ochiul drept, 

Că vă jur, mi-a stins lumina! 

Dragostea asta, bat-o vina... 

După ce mi-am revenit, 

Şi vânăt, şi necăjit, 

Abia am luat-o din loc, 

Duduii să îi dau "Bloc", 

Are mâna grea, bărbac-su', 

Mi-a rupt dinţii, mi-a spart nasu', 

Dar-ar naiba-n ea de tastă, 

Nu-mi mai trebuie nevastă!

***

 La multi ani

Anca Sigartau!

Anca Sigartau s-a nascut in Bucuresti, pe 29 iulie 1967, in familia unor profesori: mama, profesoara de fizica si tatal, profesor de istorie. De mica, a urmat Scoala de muzica, Liceul " George Enescu" din capitala, unde a studiat pianul, iar la 14 ani facea parte din Corul de copii "Voces Primavera", cu care, in anul urmator, a inceput seria de spectacole pentru copii ("Micul Cosar", "Peter Pan") la Ateneu si Opera Romana. La dorinta parintilor ei s-a pregatit pe timpul liceului sa dea admitere la Academia de Studii Economice din Bucuresti, dar in ultimul moment s-a razgandit si s-a hotarat sa dea la Teatru. A dat o auditie cu soprana Magda Ianculescu si a inceput pregatirea pentru actorie cu Ileana Carstea si actorul Sandu Mihai Gruia. Desi Magda Ianculescu a felicitat-o, a renuntat la cariera de solista de opera sau pian si a ales teatrul, intrand in 1985, din prima incercare la UNATC, clasa profesor Dem Radulescu.

Pe Tito, primul sot, l-a cunoscut la o petrecere. El, viitor medic, de origine tunisiana, traia in Bucuresti de 11 ani. Ea, viitoare actrita, era la prima dragoste: "M-as fi dus cu el pana in panzele albe", povesteste Anca care a luptat cu o lume intreaga, nimeni nefiind de acord cu casatoria aceasta. Au impreuna trei copii, Sonia, Teodor si Iosif, care dupa divortul actritei i-au fost incredintati ei. La aproape 10 ani de la casatorie Anca a plecat sa joace in Germania, perioada aceasta marcand un triumf profesional, dar si inceputul sfarsitului casatoriei.

Reuseste cu greu sa-si refaca viata alaturi de Jeffrey - un american "inteligent si bun", din Pennsylvania, cu doi copii pe care-i crestea singur si care de dragul ei vine si se stabileste in Romania, intemeind alaturi de actrita o noua f amilie.

***

 La multi ani 

Rodica Popescu Bitanescu!

Rodica Popescu Bitanescu

s-a născut pe data de 5 august 1938, în comuna Răsuceni, județul Giurgiu, într-o familie de burghezi, destul de înstărită.

Până la vârsta de 10 ani, a trăit ca o mică prințesă, întrucât i se oferea tot ceea ce își dorea.

Pe plan profesional, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1960, la clasa profesorului Pop Marțian. După absolvire, a jucat pe scena Teatrului Național din Iași și la Teatrul Barbu Delavrancea din capitală.

Din 1966 și până în prezent este actrița Teatrului Național din București.

Rodica Popescu-Bitănescu are 85 de ani și este una dintre cele mai iubite actrițe din România. 

Este căsătorită de 47 de ani cu Mircea Bitănescu, de profesie jurist, iar povestea lor de dragoste pare desprinsă din filme.

Actrița și-a cunoscut soțul când a dat examen pentru

obținerea permisului auto. Bărbatul se afla în comisia de examinare. A fost

dragoste la prima vedere, abia ulterior actrița i-a descoperit și alte

calități, în afară de cele fizice, care au dat-o gata.

Actrița spune că, după doi ani de tatonări, s-a căsătorit

civil cu Mircea, iar mult mai târziu au făcut și cununia religioasă.

Singurul lucru care le-a lipsit a fost un copil, subiect despre care actrița nu a dorit să vorbească prea mult. ”Nu este adevărat că nu mi-am dorit copii. Acel adevăr îl ştiu numai  eu şi Dumnezeu".